septembrie 2014
Gala Tânărului Actor HOP 2014
Dragă jurnalule,
 
Iaca şi ultima zi de HOP.

Seara începe cu Ioana Repciuc, ce cu o seară înainte a făcut un mini recital în Bonus HOP, acompaniată la pian de Lucian Sabados. Povestea ei este povestea femeii în rochie galbenă din fotografia Hope, The Hallway - un scenariu cu puţine vorbe şi multe cântece. La proba obligatorie Ioana o personifică pe Liza Minnelli.
 
Al doilea e Ştefan Huluba, care în prima seară în cadrul Bonus HOP-ului a făcut senzaţie în ciorapii de dantelă şi pufoaica glam. În versiunea lui, personajele din fotografia Crabs, Skinningrove au naţionalităţi diferite şi vorbesc, în faţa unei instanţe, despre o întâmplare la care au fost cu toţii martori. Ce e intersant e că Ştefan face gramelo pentru fiecare personaj - vorbeşte într-o limbă inventată care sună a maghiară, franceză, germană, portugheză, italiană - mie mi se pare super greu de făcut, şi reuşeşte să se facă înţeles.
 
Claudia Chiraş are un text propriu inspirat din Penitent daughter. Scenariul ei este depre o fată de la ţară care pleacă de-acasă să ajungă cântăreaţă la oraş, dar a cărei soartă e una nefericită. La proba obligatorie Claudia e Madonna din perioada Like a virgin.
 
Alexandru Apostol e o surpriză foarte plăcută. Andrei Prozorov-ul lui din Trei surori e un beţiv simpatic care filosofează pentru că s-a ciupit puţin. Mi se pare că Alexandru s-a achitat bine de tot de tema din 2014 - prezentarea unui personaj tragic/trist dintr-o perspectivă mai light, mai happy. Andrei-ul lui e lipsit de angoase, iar el e o prezenţă foarte faină pe scenă, caldă, blândă - şi îmi doresc ca momentul lui să dureze la nesfârşit. Bine, nu chiar la nesfârşit, dar mai mult. O să-l ţin minte pe Alexandru Apostol şi în postura de Iggy Pop, căruia îi surprinde foarte bine atitudinea şi prezenţa. O să-l ţin minte de tot, ce să mai.
 
Ruxandra Coman face un personaj adus în realitatea zilelor noastre, inspirat din Flood Dream: o corporatistă care îşi pierde casa şi partenerul într-un cutremur. Un monolog destul de dramatic, pe care Ruxandra îl duce bine. La proba obligatorie e Marina Voica şi e clar că Ruxandra are multă autoironie şi umor.
 
La proba obligatorie mai sunt Alexandru Malaicu personificându-l pe Daniel Day Lewis în There Will be Blood şi Ioan Alexandru Savu care face un savuros Robert Downey Jr. în Tropic Thunder.
 
Cei doi au şi ultimul spectacol din Gala HOP 2014, Ce a zis vrabia de Danny Mitarotondo, un text bunicel, unde cei doi sunt bine, dar fiecare în treaba lui - un pic de regie îi lipseşte.
 
Gata concursul, gata Gala HOP 2014, juriul se duce să hotărască ce e de hotărât (mă gândesc că deja şi-au făcut o idee despre cine sunt preferaţii în zilele trecute - mai au de gândit la ce-au văzut azi) şi noi rămânem să vedem ActOrchestra, bătălie muzical-actoriceasă în trei (Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea). Spectacolul se joacă din toamna asta la TNB - să-l vedeţi!
 
După ei, spectacolul rezultat în cadrul workshopului de mişcare coordonat de Andreea Gavriliu. O treabă foarte mişto rezultată din doar patru zile de muncă, căruia îi doresc viaţă lungă şi soartă bună.
 
Cât despre premii... Cred că în 2014 n-a fost foarte greu de ales câştigătorii. S-au cernit singuri. Mă bucur pentru toţi, în special pentru Ada Lupu, Ana Maria Bercu, Alexandru Apostol. Să vă fie bine!
 
Mai mult ca în 2013, participanţii din 2014 au avut parte de vizibilitate. Şi de tratament regal. Photoshoot, filmuleţe, producători de film, regizori, directori de teatre, actori, workshopuri ad-hoc. Piscină. Un pic de gust de celebritate. Ar fi minunat să fie aşa mereu. Merităm o astfel de soartă. O altfel de viaţă minunată şi fără griji. Nu doar actorii. Noi toţi, locuitori ai acestei planete. O viaţă în linişte, dragoste, pace, mare, cameră la hotel şi piscină cu arteziană. Nu...?


Mă despart de HOP 2014 în grabă, cu autobusul de dimineaţă - acelaşi cu care am venit. Copchilul care a făcut senzaţie prin comentariile onomatopeice (gugu-gaga) în toate serile de Gală e cu noi pe autobus. Străbate culoarul de sus în jos şi se opreşte pe la fiecare. Îl vrăjesc cu un elastic de păr căruia îi tot schimb forma. Se uită cu ochi mari şi fascinaţi la mine, la mâinile mele şi la bucata de material care se întinde şi se comprimă şi cine poate ştii dacă peste 20 de ani, la Gala HOP 2034, nu mă voi uita eu la el aşa, minunându-mă ca în faţa unei vrăji.
 
Goodbye, my HOP, goodbye. À la prochaine!



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus