I-am ascultat pe cehii ce compun Orchestra Simfonică Radio din Praga, dirijaţi într-un mod miraculos şi redemptoriu de către Tiberiu Soare. În prima parte a programului, mai exact Concertul în sol minor pentru pian şi orchestră, op. 33, de Antonin Dvořák, partea pianistică a fost splendid asumată de către Jan Simon, care a cântat fără partitură, lucru care pe mine mă copleşeşte de fiecare dată.
Această primă bucată de program a deschis în forţă seara. Praghezii au interpretat cu pasiune şi cu mult avânt virtuoz acest concert compus de Dvořák în 1876. Este o piesă muzicală care îmbină note de lirism cu veritabile părţi monumentale, maiestuoase, iar orchestra din Praga a surprins cum nu se poate mai bine eleganţa şi romantismul inerente acestei opere. Este interesant de observat faptul că, pentru acea epocă, alegerea de compoziţie a lui Dvořák stă puţin sub semnul rebeliunii, deoarece compozitorii romantismului târziu preferau în general să adopte formula pianului care se opune orchestrei, pentru a demonstra virtuozitatea artiştilor, în vreme ce Dvořák alege să integreze pianul şi orchestra într-un mod mai organic, mai noncombativ. Foarte mulţi compozitori alegeau pentru pian solouri puternice, memorabile, care dădeau parfumul întregului concert. Dvořák ilustrează în acest concert o viziune mai relaxată, în care pianul se alătură orchestrei fără a-şi dori să deţină supremaţia.
A doua jumătate a serii petrecute în compania Orchestrei Radio din Praga a însemnat un periplu prin Simfonia I în re major, numită şi Titanul, a lui Gustav Mahler, între altele şi o adevărată călătorie iniţiatică şi o piesă muzicală pe care am comparat-o cu senzaţia de ajun de Crăciun. Debutul simfonic al lui Mahler s-a produs în anul 1889, la Budapesta. Această primă variantă a simfoniei a fost primită cu răceală de către public, astfel că în decursul următorilor şapte ani Mahler a modificat treptat şi dramatic conţinutul simfoniei, aducându-o la forma actuală, care a fost excelent primită de către public şi de către critică mai apoi.
Simfonia I scrisă de Gustav Mahler încorporează elemente pe cât de contrastante, pe atât de obsesive: de la tema muzicală a lui Frère Jacques, la explozia din ultima mişcare, în care fiecare instrument participă activ la o celebrare a vitalităţii şi a expresivităţii, de la notele de vals la expansionismul unifiant al finalului. Interpretarea Orchestrei din Praga mi s-a părut admirabilă, un zâmbet mi-a cucerit întreaga faţă şi un sentiment de plenitudine şi-a găsit adăpost în sufletul meu.
În această seară (23 septembrie 2016) îi vom asculta din nou pe instrumentiştii praghezi, aşa că ne vedem la Sala Radio!