Jack et la mécanique du coeur / Jack şi mecanica inimii este filmul de animaţie care urmăreşte îndeaproape cartea lui Mathias Malzieu (unul dintre regizorii peliculei), Mecanica inimii, care a devenit rapid un succes internaţional. Valenţele artistice ale lui Malzieu se dovedesc combinaţia perfectă, întrucât el a compus şi coloana sonoră a filmului, împreună cu colegii săi, membrii trupei Dyonisos. Bugetul filmului e impresionant, grafica dovedeşte investiţia (scena caruselului morţii aproape că dă impresia de 3D), design-ul personajelor are ceva boem care creşte exponenţial empatia spectatorului, dar, într-un final, naraţiunea este cea care defineşte filmul.
Jack e un băieţel care s-a născut cu inima îngheţată, aflat în casa doamnei Madeleine, vrăjitoarea căreia mama sa i l-a lăsat imediat după naştere. Într-o încercare disperată de a-l salva, Madelene îi înlocuieşte inima de gheaţă cu un ceas cu cuc şi îl creşte ca pe fiul pe care nu l-a avut niciodată, având grijă să îl protejeze de orice contact care i-ar putea pune în pericol mecanismul ce îl ţine în viaţă. Dar pentru Jack întreaga lume reprezenta un pericol, aşa că dealul unde se afla casa lui Madelene a devenit singurul său univers până la vârsta de 10 ani. Să nu îşi atingă acele era uşor, să îşi întoarcă inima cu cheia pe care să n-o piardă nu era mare lucru. Să fie mereu calm... cam dificil cu toată energia şi curiozitatea lui, dar se putea descurca. Totuşi, odată ce avea să cunoască lumea de dincolo de deal, o nouă regulă trebuia impusă: să nu se îndrăgostească niciodată.
Inevitabil, mecanismul cu tic-tac cedează în faţa pasiunii pentru o tânără dansatoare / cântăreaţă de flamenco. Dragoste la prima "vedere" doar pentru el, căci ea, refuzând să-şi pună ochelarii, nu îi distinge prea bine trăsăturile (motiv pentru care nu îl recunoaşte pe Jack atunci când acesta traversează Europa ca să o caute), dar rămâne fidelă amintirii lui şi sentimentelor pe care le-a cunoscut odată cu micul lor duet în ploaie. Georges Méliès, primul care a folosit animaţie în cinema şi trucuri considerate până atunci iluzionism devine partenerul lui Jack în aventura sa spre Andaluzia. Madeleine nu îl mai putea proteja pe băiat, dar mecanismul trebuia verificat, din când în când de un ceasornicar. Niciodată de un doctor. El n-avea cum să înţeleagă. Aşa că Méliès devine noul ceasornicar. E ceva auto-reflexivitate în toată această corespondenţă. Cumva, asemenea ceasului-inimă a lui Jack, filmul devine un soi de magie pe care doar cei ce stăpânesc bine iţele ei o pot înţelege cu adevărat.
Unii ar spune că filmul este, în esenţă, unul plin de tristeţe şi, poate, de sacrificii inutile. Dar e atâta fericire şi seninătate în finalul său, atunci când totul înţepeneşte de la un sărut pentru că tic-tac-ul s-a oprit de tot. Nici prea târziu, nici prea devreme. Mecanismul a funcţionat la fix. Aşa-s inimile, se tot frâng şi se tot frâng... şi atunci, începe să ningă peste ele.