Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Interpreter

Cu greutate - Traducătoarea / The Interpreter


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iunie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pînă la un punct există semne că filmul The Interpreter ar putea fi un vrednic reprezentant al uneia dintre cele mai plăcute specii de divertisment hollywoodian: thriller-ul romantic pe fundalul unor afaceri internaţionale dintre cele mai serioase. Plăcerile pe care le poate oferi acest gen de produs sînt complexe, civilizate, uşor duplicitare (ele presupun un tip de savoir-faire specific mai curînd Hollywoodului de altădată decît celui de azi): e vorba despre sentimentul că, stînd în sala de cinema, facem ceva ce merită făcut, sîntem conectaţi la probleme importante ale omenirii - un sentiment de responsabilitate ce se îmbină delicios cu satisfacţia iresponsabilă de a ne zgîi la superstaruri şi de a fantaza ameţiţi de combinaţiile alchimice dintre personalităţile lor. Regizorul e Sydney Pollack - lucru încurajator dacă ne gîndim la The way we were / Cei mai frumoşi ani, o demonstraţie inatacabilă de alchimie (pe materialul furnizat de Barbra Streisand şi Robert Redford); lucru mai puţin încurajator dacă ne gîndim la Out of Africa (cu Redford, Meryl Streep şi între ei nici o scînteie) sau la Havana, care chiar era un thriller politico-romantic (cu Redford şi Lena Olin).

Vedetele sînt Nicole Kidman şi Sean Penn. Kidman joacă rolul unei traducătoare de la ONU care, întorcîndu-se într-o seară, după terminarea programului, în cabina ei din sala Adunării Generale, aude nişte şoapte - posibile frînturi dintr-un plan de asasinare a unui lider african. Penn joacă rolul agentului secret care e pus să se ocupe de traducătoare - nu doar s-o protejeze, ci în primul rînd s-o ancheteze: preşedintele Zuwanie urmează să vorbească Adunării despre reformele democratice pe care le are în vedere pentru ţara sa (fictivă), dar adevărata sa specialitate este genocidul - regimul său a lăsat mulţi orfani, iar printre ei se numără şi traducătoarea. Şcolită în lingvistică la Sorbona şi în muzică la Johannesburg (îşi petrece momentele de singurătate - adică toate serile - cîntînd la fluier), delicată şi închisă în sine, ea este, după orice criterii, o floare rară - şi, ar adăuga unii dintre noi, oarecum suspectă de artificialitate. Eu, unul, nu prea am putut să cred în personajul ăsta (n-am putut să miros la el toate acele experienţe pe care i le atribuiau scenariştii), dar presupun că, dacă tot trebuia să-l joace cineva, nu se putea face o alegere mai bună decît Kidman.

În ceea ce-l priveşte pe erou, prima lui apariţie e o mostră clasică de Sean Penn Sub Asediul Demonilor Săi: e la cîrciumă, e ciufulit, agresează tonomatul, îşi eliberează degetul din verighetă - e în elementul lui. Dacă Nicole Kidman pare capabilă să-şi creeze în jur propriul Cerc Polar - o zonă în care oricine ar încerca să intre ar degera instantaneu -, Penn are propria lui reţetă de a face gol în jurul său, bazată pe o concentraţie extraordinară de singurătate stîlcită şi însîngerată. Sigur că, atunci cînd ochii lor albaştri se întîlnesc pentru prima dată, orice spectator poate să vadă în depărtare o idilă, dar, cu ăştia doi, depărtarea e mare - idila aceea e cam ca linia unde Oceanul Arctic se uneşte cu cerul frămîntat de deasupra sa. O vreme, progresul lor în direcţia aceea e amuzant de urmărit: atunci cînd vorbesc la telefon - traducătoarea din dormitorul ei, agentul din spatele unei ferestre de peste drum, de unde o veghează -, Pollack încearcă genul de atmosferă cu care i-a tratat şi pe Faye Dunaway şi (iarăşi) Redford în Three days of the condor: un pic de Edward Hopper în compoziţii, o melancolie uşor stilizată în dialog. Rezultatul e cam afectat, dar adevărata problemă este că relaţia celor doi urmăreşte un traseu care ţine mai puţin de drama romantică decît de psihoterapie: ea are un trecut încărcat (în Africa), el are un trecut încărcat (soţia necredincioasă i-a murit recent), deci fac cu schimbul, descărcîndu-se unul pe celălalt, fără să le pese că trecuturile lor îngreunează peste măsură şi aproape stopează o poveste care promitea - care trebuia - să fie un thriller.

E posibil ca Pollack să dispreţuiască thriller-urile obişnuite, cu uşurătatea lor descreierată, cu supraabundenţa lor de senzaţii care nu te lasă cu nimic, dar ironia este că nici The interpreter nu are vreo greutate reală, nici din supraabundenţa sa de idei (da, tiranii de tip Zuwanie sînt adesea foşti revoluţionari; da, victima se poate transforma în călău) nu rămîi cu mare lucru. Dacă am rămas cu vreun personaj, acela n-a fost nici eroul, nici eroina, ci partenera eroului - o tipă din serviciul secret care n-are nici un trecut sau, cel puţin, nici o obligaţie de a şi-l expune în timpul serviciului, şi tocmai de-aceea e o prezenţă atît de alertă şi de elegantă: treaba ei e să caşte ochii după posibili atentatori, şi cu asta basta. Cele mai bune momente ale filmului sînt acelea în care se lasă influenţat de această filozofie: cîteva minute în care pistele mai multor vînători ajung să se încrucişeze, cu rezultate explozive, într-un autobuz, minute în care "problematica serioasă" se evaporă şi rămîne o singură problemă - elementară, dar capabilă să trezească la viaţă minţile tuturor spectatorilor: cine va vîna pînă la urmă pe cine?



 Toate articolele despre Interpreter


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 The Interpreter: rătăciţi printre cuvinte, Mihai Fulger
 Traducătoarea - The Interpreter, Dan Becerescu
 The Interpreter - Primul film din istorie turnat la sediul ONU, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer