septembrie 2014
Festivalul de film de animaţie anim'est 2014
În 2014, Anim'est pregăteşte o serie de evenimente speciale într-o locaţie nouă pe harta festivalului. O casă istorică situată la numărul 53, pe bulevardul Carol I, o adresă înscrisă deja în circuitul cultural bucureştean, devine, între 3 şi 12 octombrie 2014, Re:Animation Hub.
 
În casa ridicată la începutul secolului al XX-lea şi-au avut, pe rând, sediul, Ambasada Turciei în România, iar în urma naţionalizării, Casa Sindicatelor. O vreme a funcţionat ca imobil colectiv de locuinţe, până când a fost retrocedată, în anii '90. A fost nevoie de cinci arhitecţi, un inginer horticol, un broker de asigurări şi un inginer de instalaţii pentru a salva, în urmă cu doi ani, imobilul de pe Carol 53, de la soarta atâtor monumente istorice părăsite din capitală. În doi ani de activitate, colectivul botezat după adresa casei a adus transformări esenţiale în conservarea şi refacerea clădirii, găzduind mai bine de 250 de evenimente din diferite medii creative: arte vizuale, arhitectură, teatru, muzică, ori acţiuni de sprijin social şi de mediu.
 
A noua ediţie a festivalului Anim'est preia, la început de octombrie, scenariul reanimării casei din Carol 53: o serie de proiecţii ce vor completa programele din cinematografele Elvira Popescu şi Studio, workshopuri, masterclassuri, expoziţii şi întâlniri de networking pe tema animaţiei vor contribui la scenariul reanimării noii locaţii-gazdă a festivalului.  
 
Grărdina primitoare şi spaţiile ample ale casei vor găzdui, cu sprijinul Jameson, toate petrecerile Anim'est din 2014: nopţi tematice de muzică şi film cunoscute publicului, precum Creepy Animation Night sau Animusic Night, şi altele cu un concept nou, ce vor aduce în fiecare seară o serie de artişti fresh ai scenei muzicii electronice / tehno / experimentale.
 
Între evenimentele speciale din agenda festivalului, publicul va fi întâmpinat, în noua locaţie, de expoziţia permanentă Animation Worksheep - platforma educaţională a festivalului Anim'est - ce va oferi acces la toate materialele folosite pentru realizarea spotului celei de-a 9-a ediţii: schiţe, storyboard-uri, machete, precum şi decorurile şi personajele modelate.
 
Re:Animation Hub va găzdui, pe toată perioada festivalului, şi un demo al expoziţiei multimedia interactive FEED ME! (https://www.facebook.com/FeedMeRitual/timeline), realizate de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer, artist multimedia) şi Noper (Radu Pop, artist ilustrator). Experimentul ludic menit să exploreze relaţia de interdependenţă dintre lucrarea de artă şi publicul său capătă formă printr-o instalaţie video compusă din şapte animaţii HD, un concept ce reuneşte contribuţiile mai multor artişti locali: - muzica şi efectele sonore de Mitoş Micleuşanu, 3D modelling & animation semnate RENIFORM, aka Sergiu Negulici, trainer Animation Worksheep şi membru al juriului secţiunii de Videoclip & Advertising, în 2014, şi animaţie de Tudor Calnegru, Technical Manager al festivalului Anim'est.
 
Programul complet al evenimentelor ce vor avea loc în noua locaţie, Re:Animation Hub, este disponibil pe site-ul Anim'est: http://animest.ro/program-2014.aspx.
 
Cea de-a 9-a ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3-12 octombrie 2014, la cinematografele Studio şi Elvira Popescu şi la Re:Animation Hub.
 
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, membru al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este'n'est, cu sprijinul Uniunea Cineaştilor din România, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Ministerul Culturii.

Parteneri instituţionali: Ambasada Americii, Institutul Cultural Roman, ArCuB, Japan Foundation, Institutul Francez, Ambasada Danemarcei, Institutul Balassi - Institutul Maghiar, Institutul Polonez, Delegaţia Valonia-Bruxelles
Parteneri: Groupama Asigurari, Jameson, Opel, Avis, HBO, SeniorHyper, Noumax, F64, Calup, Ogilvy, Mindshare
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Recomandat de Kiss FM
Parteneri media: Digi24, UTV, Zile şi Nopţi, Decât o Revistă, Ring, The Institute, Observatorul Cultural
Parteneri media online: Nicecream.fm, Cartoon Brew, Cinemagia, orasulm.eu, Liternet, Getlokal, filmreporter.ro, AaRC.ro, bestmusic.ro, feeder.ro, SUB25, animationmagazine.eu, cinemarx.ro, observatorulcultural.ro


Descarcă programul anim'est, 2014 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus