Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Lucia di Lammermoor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Andrei Şerban, Lucia de Lamermoor (Iaşi) şi Atelierul de teatru


Ilinca Anamaria Prisăcariu

octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2011 intram în Atelierul de teatru fără vreun gând. "Vreau să intru pentru că vreau", aşa am spus la Regrupare (n.r. - RegrupareA este evenimentul prin care se recrutează noi membri). Nu aveam habar ce se va întâmpla cu mine. Nici măcar nu ştiam dacă voi rămâne sau nu. Voinţa (a mea şi a Universului) a făcut ca eu să rămân în trupă, am intrat în spectacole, am ajuns la mult prea iubitul Ideo Ideis şi am început să îmi dau seama că e mai mult decât mişto / tare / cool / şmecher să fii în Atelier. Mi-am dat seama că trupele de teatru pentru liceeni înseamnă mult mai mult decât atât. Nu puteam să prevăd în 2011 ce lucruri minunate urmează să mi se întâmple.

Până la Ideo Ideis 2013 nu ştiam cine este Andrei Şerban. Auzisem cu puţin timp înainte să îl întâlnesc că este un regizor foarte cunoscut de la noi, dar şi de afară, un om excepţional, cu nişte spectacole extraordinare, una dintre legendele vii ale teatrului românesc.

Se ştie deja că Ideo Ideis este un deschizător de drumuri, minţi, suflete şi perspective. Iată cum, o întâlnire cu un om potrivit, la locul potrivit, poate schimba atât de multe lucruri într-un tânăr. Într-o zi de august 2013, la Alexandria, m-am întâlnit cu una din cele mai cele revelaţii ale vieţii mele: Andrei Şerban.

Ţin minte că eram ruptă de răceală şi l-am rugat să îmi dea un autograf pe un ambalaj de la farmacie. Mi-a scris, simplu: "Ilincăi, sănătate!" Asta după ce, la masterclassul ţinut la Ideo Ideis, mi-a întors pe dos preconcepţiile legate de teatru. Andrei Şerban este prima mea dovadă a faptului că indiferent de istoria pe care o are în spate, un om rămâne un om. Am aflat că niciodată nu vom şti de ce facem teatru, vom tinde toată viaţa spre adevărul adevărat, iar viaţa noastră are o întindere pe verticală, ce depăşeşte activităţile comune, de zi cu zi şi poate fi explorată foarte mult prin intermediul teatrului. M-a fascinat lejeritatea, bunătatea şi răbdarea cu care răspundea întrebărilor noastre, a puştilor care învaţă să meargă prin viaţă. Subiectele variau, dar toate ne aduceau înapoi la teatru. "Dacă ţi-e foame, poţi să mănânci ciorbă de burtă sau poţi să mănânci scena. Dar dacă mori după ciorba de burtă, lasă teatrul."


După un an, am avut onoarea şi bucuria de a-l reîntâlni pe domnul Andrei Şerban. S-a întâmplat la Iaşi, unde am mers cu Atelierul pentru a lua parte la ultimele repetiţii cu public ale spectacolului Lucia de Lamermoor de Gaetano Donizetti, al Operei Naţionale Române Iaşi, pe scena mare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, cu distribuţia formată din Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată, Jean Kristof Bouton, Florin Guzga, Andrei Fermeşanu, Sorin Drăniceanu, Laura Scripcaru şi Tiberiu Rusu.

Din sufletele noastre de puşti pasionaţi de teatru, îi mulţumim domnului Andrei Şerban pentru că ne-a oferit din timpul dumnealui, din priviri şi zâmbete, din vorbele calde.


(Atelierul de Teatru cu Andrei Şerban)

Referitor la spectacol, e vorba de o multitudine de lucruri, idei şi sentimente pe care nu prea ştiu cum să le aşez pe hârtie. În primul rând, la cat de multe lucruri noi s-au petrecut acolo, ar trebui să ne punem încă o mie de dorinţe (cocorii din hârtie din spectacolul nostru ampiticipecreier.com nu ar fi de ajuns). E drept, o mare parte din ele s-au împlinit deja, fără să ne aşteptăm şi chiar fără să ne dăm seama.

A fost prima dată când am văzut un spectacol al lui Andrei Şerban. A fost, de asemenea, prima data când am urmărit un spectacol de operă. A fost, deci, prima dată când am văzut, în acelaşi loc şi în acelaşi timp, operă + teatru. Am tremurat din toate încheieturile şi ne-am lăsat în voia acelei minuni care plutea în acel moment printre noi. La pauză, am ieşit afară, am luat o gură mare de aer şi am spus: "Aveam nevoie de aşa ceva! Fiecare om are nevoie de aşa ceva."

Nu pot spune mai mult decât "piele de găină în jurul inimii". Iubesc evenimentele care mă lasă fără cuvinte - am mai mult timp să procesez în minte şi în suflet.

Tot spectacolul îmi revine în faţa ochilor în frânturi, ca nişte flashback-uri. Aud orchestra, resimt fiorii provocaţi de vocile excepţionale ale cântăreţilor, revăd decorul, luminile şi mă minunez, resimt energia, revăd modul în care trece muzica prin dirijorul Vlad Iftinca (l-am văzut cum repeta unele părţi înainte de spectacol şi m-a fascinat iremediabil... absolut tot ce făcea, mai ales calmul şi profesionalismul cu care lucra) şi prin cei de pe scenă.

A fost o experienţă unică, incredibilă, curajoasă, inspiraţională.

Ei, şi dacă ar fi să rezumăm toată nebunia asta frumoasă, undeva, în interiorul nostru, ar fi cam aşa: ".................................!"



 Toate articolele despre Lucia di Lammermoor
 Toate articolele despre Atelierul de teatru, Botoşani


0 comentarii

Spacer Spacer