octombrie 2014
Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2014
De la un cap la altul, filmul lui Riad Sattouf, Jacky au royaume des filles / Jacky în regatul femeilor, este o provocatoare comedie macabră, construită pe structura unei alegorii-conglomerat şi extinsă din basmul-nucleu până în satira socială fără limite. Atmosfera în care ne introduce filmul e sumbră şi apăsătoare. Ca-n 1984 (realizat chiar în 1984 de Michael Radford, după celebrul roman al lui George Orwell) sau în parabola lui Mircea Daneliuc Glissando, datând din 1985, sau în Monanieba / Căinţa georgianului Tengiz Abuladze (tot din 1984). Se vede că în anii aceia "atacul cinematografic" asupra statului totalitar s-a manifestat insistent, sub o formă sau alta, independent şi diferit stilistic: mai auster şi dur la Radford, mai alambicat şi voalat la Daneliuc (erau ultimii ani ai dictaturii ceauşiste!). De o stranietate atipică, şi ca posibil model, e de menţionat aici şi filmul lui Truffaut, Fahrenheit 451 (1966). Oricum, Riad Sattouf a asimilat parte din aceste experienţe (amintite aleatoriu) şi le-a turnat într-o viziune grotescă ale cărei falduri vorbesc despre întrezăritele influenţe.

Aşadar, pe acest insinuant şi riscant filon, derivat din SF-ul cu extensie în problematizare, se înscrie Jacky au royaume des filles. Dar în 2014 tratarea unei viziuni de asemenea anvergură trebuie deturnată în comedie acidă, sugerează cineastul franco-sirian Riad Sattouf, regizor şi autor de benzi desenate. Înrudirea cu Asterix şi Obelix, de pildă, nu e dorită de regizorul care are aici alte ambiţii, dar ridicolul unor situaţii îndreptăţesc alăturarea. Nu mă voi feri să văd în subţirelul Jacky (Vincent Lacoste) varianta întoarsă pe dos a gonflatului Obelix, împlântat în tărâmul basmului ca în regatele / decorurile fictive create de Gopo cândva pentru De-aş fi Harap Alb. Vincent Lacoste se integrează cu folos comicăresc în echipa de produs gaguri absurde din care nu lipsesc Michel Hazanavicius (regizorul lui The Artist) şi Didier Bourdon în rolul lui Bruno.

Ţara fictivă se numeşte aici Republica Democratică şi Populară Bubunne. Insinuarea ironică se îndreaptă spre culturi din spaţiul asiatic islamist, neocomunist, totalitarist. Asimilarea vizează sinteza: un bloc unic dictatorial. Situarea acţiunii în atemporal nu exclude biciuiri ale prezentului ignobil. Puterea este deţinută de dictatura militară matriarhală, iar la conducere se află La generalle (Anémone), o babă rebegită, masculinizată. Ea este un fel de Big Brother pe care mulţimea o aclamă în stil nord-coreean, adunată în pieţe imense. Fiica ei, La colonelle (Charlotte Gainsbourg) e pusă în situaţia de a-şi alege un soţ care să devină "Marele Dobitoc", funcţie râvnită de toţi tinerii supuşi legilor statului. Printre generălese, colonele, şerife (factorul eterogen ajunge şi pe alt continent) se strecoară ca nişte căţei bărbaţii înrobiţi, purtători de lese. Până aici, se insistă mai mult pe zugrăvirea cadrului acestui spaţiu concentraţionar morbid, primitiv, cafeniu, promiscuu şi ridicol. Toţi supuşii mănâncă acelaşi terci distribuit la un robinet mărit, femeile sunt hidoase, brutale şi militarizate, uniformele lor amintesc de perioada maoistă sau kimirseni(li)stă. Există un singur canal de televiziune, iar supuşii trăiesc în locuinţe modeste, trase la indigo. Univers tern, gri, încărcat de imagini de interior în clar-obscur, sugerând mizeria, sărăcia. Întunecimea robilor şi lumina falsă a puterii contrastează elocvent. Mâncare terciuită luată de pe conductă, sexualitate sub control strict, credinţe religioase de asemenea. Drept obiect de cult sunt prefiguraţi "caii vorbitori" aleşi ca simbol heraldic omniprezent, vizibil pe steaguri, insigne, insinuând fetişismul.

Povestea lui Jacky ne introduce în lumea basmului. Un basm întors pe dos însă, ca lumea panoramată din perspectivă viclean-obiectivă. Femeile sunt îmbrăcate în uniforme, bărbaţii în robe colorate să nu li se vadă formele. În lumea pe dos, Jacky (tânăr frumuşel şi sărac) e Cenuşăreasa ajunsă la bal de care se îndrăgosteşte La colonelle, femeia-bărbat crescută în acest mediu cazon. Tevaturile iscate de alegerea ei vor scoate la iveală dedesubturile regimului totalitar şi formele de îndoctrinare folosite: greţoase, absurde, rizibile. Într-un rol episodic am recunoscut-o pe Valérie Bonneton (la chérife), actriţă de comedie bine înglobată în armata femeilor, protagonista din Eyjafjallajökull (numele imposibil de pronunţat al vulcanului din Islanda care a erupt în 2010, anulând rute aeriene şi încurcând personajele din filmul lui Alexandre Coffre, ce a rulat la noi cu titlul Vulcanul). Dictatura supravieţuieşte. Fetişismul şi fundamentalismul religios de asemenea. Tematica rămâne actuală.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus