Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Artă

Metacinema, discurs - Artă de Adrian Sitaru


Ion Indolean

FilmSense, septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un text intitulat O notă despre Puiu şi Porumboiu, Andrei Gorzo discuta, făcând apel la David Bordwell, faptul că cei doi regizori români pomeniţi în titlu au ajuns "să-şi chestioneze propriile mijloace de reprezentare a realităţii"; asta după ce, în prealabil, se afirmaseră şi, în felul acesta, afirmaseră valul filmic din care făceau şi fac parte. La fel se întâmplase cu cinematografia naţională taiwaneză (anii '80) şi cea iraniană ('90), după cum aflăm din acelaşi text, precum şi cu neorealismul italian.
 
Cu scurtmetrajul Artă (2014, prezent în competiţia Orizzonti a Festivalului de la Veneţia), Adrian Sitaru merge pe (un) acelaşi drum. El respectă tendinţa de a deveni metadiscursiv, de a crea metacinema. Numai că modul în care o face e puţin diferit de al celorlalţi doi autori români şi, astfel, aş spune că reuşeşte să se diferenţieze. Săvârşeşte tipul de cinema pe care, personal, îl prefer. Acela cu multă vorbărie (deloc gratuită!) şi trimiteri ce curg doldora; în care partea reflexivă preia frâiele şi domină atmosfera; unde se revine la origini şi la, cum îmi place să spun, chinurile facerii; filmice, bineînţeles. Toată povestea orbitează în jurul unei singure întâmplări, care la rândul ei, orbitează în jurul refuzului voalat al unei mame (Ioana Abur) de a-şi lăsa fata minoră (Iulia Crişan) să mimeze (îmbrăcată!) o poziţie sexuală pentru "un film de artă", cum spune chiar regizorul (Emanuel Pârvu).
 
Sitaru e metadiscursiv în raport cu propriul film care are să vină, numit Fixeur (ce se va lansa în această iarnă, cândva) şi care vorbeşte despre un tânăr jurnalist avid să facă un reportaj despre două prostituate românce minore, repatriate din Franţa; ocazie ce aduce după sine o dilemă: cât de departe mergem în afirmarea personală şi în încercarea de a câştiga bani? Dar Sitaru nu e metadiscursiv de dragul de a-şi face reclamă sau pentru că ar fi un autoreferenţial narcisiac (în ciuda prezenţei posterului Domestic defocalizat, de pildă), ci pentru că e preocupat cu adevărat de subiect şi, prin munca lui, arată că e atras de acest tip de cinema. Adrian Sitaru (care a sprijinit şi a jucat recent într-un alt scurtmetraj despre prostituţie, intitulat Tatăl nostru, din 2013, în regia lui Sergiu Lupşe) spune: "Artă este un film născut din discuţiile avute în timpul dezvoltării scenariului de lungmetraj Fixeur, despre o minoră traficată sexual. Gândul că va trebui să căutăm o fată de 14 ani pentru acest rol ne-a făcut să analizăm mult mai atent ce înseamnă abuz şi cât de uşor putem deveni abuzatori în numele cauzelor drepte, în numele jurnalismului de calitate sau al artei."
 
Terminologia e la fel de e importantă în demersul discutat; sunt prezente cuvinte de specialitate, precum esteticartăclarobscur. E introdus întâi termenul operator, pentru ca apoi să fie adus în discuţie sinonimul mai elegant, anume director de imagine. E un detaliu scenaristic peste care se trece rapid ca timp pelicular, dar rămâne un detaliu plin de substrat; are ceva ironic, pentru că Sitaru îi conferă personajului-regizor o tentă de uşor farsor care se ascunde în spatele unor termeni tehnici.
 
Cu toate că e lucrat în stil cinéma vérité şi chiar se confundă, în secvenţa de început, cu un found-footageArtă are şi o dimensiune dramatică; provenită din disensiunile născute pe seama opticii diferite a celor trei adulţi. Pentru că, pe lângă cineast şi părinte, intervine un mediator, cel care se trage în mod evident din domeniul filmului şi poate chiar are un rol în procesul de creaţie, fiind jucat de criticul Andrei Rus - încă o apropiere de ideea de lecţie cinematografică, dar şi de Noul Val Francez, modelat de regizori-teoreticieni care începuseră prin a scrie la Cahiers du Cinéma. Fiecare se contrează cu fiecare. Nimeni nu pare să fie întru totul de acord sau într-un dezacord total cu celălalt, pentru că formările uşor diferite îi fac să aibă păreri vag contradictorii.
 
De aici se naşte un tip de nesiguranţă al tuturor, iar fiecare reacţionează aşa cum ne-am aştepta să o facă. Regizorul e agresiv, pentru că nu e neapărat un orator sau un diplomat bun; criticul e împăciuitor, pentru că el caută în permanenţă motivaţii pentru acţiunile celor din jur; mama e ocrotitoare, deci cu gândirea înceţoşată, pentru că aici e vorba de fata ei - Jodie Foster în Taxi Driver putea fi folosită sau chiar abuzată sexual pentru că nu îi era fiică; dar Ancuţa, după cum o numeşte pe fată personajul jucat de Andrei Rus, nu are voie să se expună. Ea spune următoarele: "Înţeleg, dar nu sunt de acord"; e poziţia intelectualului (sau cvasi-intelectualului) care, totuşi, are multe bariere auto-impuse, peste care nu trece, cu toate că are capacitatea axiologică să le priceapă deplin.
 
Regizorul răspunde direct, e radical şi se foloseşte de adevărurile care îi convin: "Unde e artă nu e nimic obscen!" Criticul se află între cele două extreme; are privirea undeva spre tavan, e rezervat şi glăsuieşte: "Au fost câteva voci, la vremea aia" (că Jodie Foster a fost abuzată). Nu poate trece peste această inexactitate evenimenţială. Apoi, îşi continută ideea, prim-planul camerei e adus pe el, ceea ce-i evidenţiază ticuri provenite din prea multele gânduri, prea multele puneri în relaţii, care-l năpădesc şi l-au năpădit încontinuu.

Artă e netăgăduit ancorat în realitatea vremii, şi pentru simplul fapt că vorbeşte de Nymphomaniac într-o perioadă când proiectul lui Lars von Trier e(ra) de maximă actualitate (primăvara-vara anului 2014). Are parte de un context favorabil şi discută despre obstacolele de care se loveşte demiurgul-regizor în drumu-i anevoios spre rezultatul cinematografic.



 Toate articolele despre Artă
 Toate articolele despre Festivalul de film Veneţia, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Artă / The Bucureşti Experiment - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 29, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer