Stormjumper (Malcolm Sutherland) - Este de fapt povestea unei naşteri pe dos. Un scurtmetraj cu un singur personaj înconjurat de simboluri falice (cactuşi, forma corpului său, un deal înalt) din care nu ştii ce să înţelegi pentru început. Cadrul acţiunii este deşertul - sol nefertil, carevasăzică. Închis într-un glob de cristal pe vârful dealului, personajul descoperă fiinţe mici în pământ. În acest punct al animaţiei înţelegi deja ce a vrut regizorul să spună prin ilustraţiile sale - personajul reuşeşte singur să o ia de la capăt, să se procreeze din nou, iar asta pentru a supravieţui unei furtuni planetare.
Imaculaţii (Ronny Trocker) - Pe scurt, povestea unor rromi dintr-un cartier italian care sunt izgoniţi brutal din ferma mărginaşă în care locuiau. Motivul, o fată din vecinătate îşi minte fratele că a fost violată de doi dintre ei pentru a ascunde faptul că tocmai şi-a pierdut virginitatea cu iubitul ei. Zvonul se împrăştie, iar oamenii revoltaţi se duc cu bâte şi făclii să-i alunge pe rromi (cam medieval, da). Povestea ajunge la noi prin intermediul naraţiunii retrospective căci animaţiile nu suprind decât ruinele rămase în urmă. Avem aşadar doi naratori - fratele fetei (cel care află prea târziu de minciuna surorii lui) şi o mamă din neamul rromilor pe care seara respectivă a prins-o cu fetiţa ei de un an în braţe. Aleşi numai bine - prin prisma fiecăruia reuşeşti să empatizezi cu ambele tabere. Cât despre text, ambele povestiri încep şi se sfârşesc cu formulări specifice basmului poate pentru a da un caracter general unei întâmplări ieşite din comun.
A Receipe for Oats (Sharon Smith) -O reţetă de preparat ovăz (din ale cărei ingrediente nu lipseşte Biblia!) este de fapt reţeta unei ierni crâncene, a unei bătrâne singure şi a găinii ei de companie. Prin intermediul prezentului instantaneu, vocea naratorială dictează o reţetă pentru toate cele trei. Biblia nu se pune ca suport pentru oală şi nici nu foloseşte pentru a ţine focul să ardă - te duci în grădină şi citeşti din ea cu voce tare pentru cei care stau acum în frig. O animaţie înduioşătoare,la graniţa dintre "simpatic" şi "trist". Păcat că în final, rămâi asemenea găinii, închis pe dinafară.
The Tree (Sare Shafipour) - Povestea de dragoste dintre doi tineri iranieni are un final tragic. Avem un scenariu rotund al iubirii lor - se cunosc sub un copac falnic, acolo se căsătoresc. Apoi el pleacă în război, ea îl aşteaptă sub arboare, războiul continuă, tot sub copac ea este împuşcată în partea dreaptă a pântecului şi moare. Copacul este şi el distrus. Există totuşi o umbră de speranţă în această dramă, ultima secvenţă o surprinde pe fetiţa celor doi jucându-se sub un copăcel proaspăt plantat.
Kurgan (Igor Imhoff) - Ceva ce pare a fi silueta unui om conturat cu particule albastre distruge ceva indentic lui. Ia o inimă, şi-o pune în piept. Pare să funcţioneze, însă nu reuşeşte să întregească silueta, să umple contururile. Una dintre cele mai puternice scene este cea în care omul ia un craniu, îl săruta şi apoi îl zdrobeşte de pământ. O animaţie hiperrealistă.
The Noise of the World (Coke Riobóo) - Colorat în nuanţe de sepia, animaţie începe cu personajul principal, un compozitor, cântând la pian. Deodată, armonia melodiei este întreruptă de alt sunet. Personajul nostru deschide pianul şi găseşte, aşezată pe una dintre corzi, ceva ce pare a fi o musculiţă verde. Aceasta zboară şi lumea îşi păstrează muzicalitatea. Există un exerciţiu de neurobics în care trebuie să fii atent la orice sunet pe care urechea ta reuşeşte să-l perceapă, fie el apropiat sau depărtat. La fel se întâmplă şi în următoarele secvenţe când fiecare sunet este individualizat - se aude clar şi cumva armonios. Vocile, paşii, semaforul, maşinile. Cu toate acestea, în timpul nopţii, entiăţiile verzi îi intră personajului în ureche, iar acesta începe să audă altceva, de data aceasta nimic armonios, nimic liniştitor. Pe fundalul sonor, apar imagini de violenţă, de terorism, sărăcie şi foamete, de degradare şi umilire a fiinţei umane. Cum doctorul nu reuşeşte să vindece orice ar fi în neregulă în compozitorul nostru, acesta va cânta cu orchestra pe scenă. Muzica lui - zgomotul lumii - prinde bine, toţi spectatorii sunt foarte încântaţi. Un fel de a arăta cum, în ciuda atrocităţilor care au loc pe mapamond, există oameni care reuşesc să delecteze cu una dintre cele mai frumoase arte.
The God of Sakarias (Carolina Hindsjö) - Un bărbat iubeşte o femeie. Femeia este Dumnezeu. Dispusă într-o formaţie trepiedică, animaţia a fost explicată de însăşi regizoarea prezentă la festival - "cu cât e mai inaccesibil un film, cu atât e mai bun". Aşadar, trei imagini prezente simultan pe ecran, fiecare înfăţişând o scenă diferită, filmul în suedeză subtritat pe câte trei rânduri pe cadruri, a fost oarecum mai dificil de urmărit. Amuzant totuşi momentul în care îndrăgostitul descrie cum ea (Dumnezeu) i-a cerut să nu mai aibă alţi dumnezei în afară de ea. Doar că Dumnezeu devenise un pic cam plictisitoare...
Man of the Chair (Dahee Jeong) - Stătuse prea mult pe scaun. Nu se mai putea ridica. Aşa că devine transparent şi, precum un pahar, se umple de apă. Apoi se ridică la cer şi îşi ridică întrebări existenţiale. Dintre care cel mai tare îl frământă - oare camera în care stă există cu adevărat sau e o închipuire? Şi chiar mai important de atât - dacă este camera o plăsmuire, oare el, el există ori ba? Tot stând pe scaun, se transformă şi el în lemn. Este dus apoi la fabrica de hârtie şi (deus ex machina) e desenat stând pe scaun.
Leaving Home (Joost Lieuwma) - O animaţie care, contrar titlului, vorbeşte despre infinitele posibilităţi de a te întoarce acasă, la ai tăi. Efectul umoristic se obţine atunci când, chiar dacă mama, tata şi fiul doresc tustrei desprinderea tânărului de cămin, casa pare că vrea să-l ţină în ea. În mod bizar, după moartea mamei, lucrurile par să-şi urmeze cursul firesc, iar casa este pregătită să-l lase pe băiat să plece, lăsându-şi tatăl singur.
Between Times (Ru Kuwahata, Max Porter) - Dacă mai ţineţi mintea povestea balerinei şi a soldăţelului de plumb sau măcar "Poema chiuvetei", nu va fi greu să înţelegeţi firul acestei poveşti. Un ceas cu cuc dintr-o brutărie este îndrăgostită de orologiu din stradă. Momentul intrigii e configurat atunci când orologiul de stradă se strică, iar ceasornicarul (spaima oricărui ceas) îl ia şi îl duce în atelierul său. Atunci ceasul cu cuc va rămâne intenţionat în urmă pentru a fi şi ea dusă în ceasornicărie şi pentru a rămâne cu iubitul ei.
Descarcă programul anim'est, 2014 aici..