Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Una-alta despre comicul contemporan - Scurtmetraje în Competiţie, la Comedy Cluj, 2014


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E suficient să vezi câteva filme din Comedy Cluj - sau în oricare alt festival bine orientat pe un anumit gen - ca să începi să-ţi pui problema comicului în cinema, a formelor de umor în artă, a speciilor de comedie care au succes, care n-au succes, care au profunzime, care n-au etc. În sfârşit, te pomeneşti reflectând la soarta comicului din ziua de azi, în timp ce poate stai la coadă să-ţi iei bilet. Comedy Cluj şi-a asumat această expunere la public iar publicul de Cluj - nu clujean, atenţie, ci publicul care locuieşte în Cluj, care formează masa universitară şi care provine din toată ţara - e potrivit pentru un asemenea proces cinefilic de disecţie a festivalului, pe toate feţele şi secţiunile lui.

De aceea, cine a fost la proiecţiile de scurtmetraje, incluse în "Scurtmetraje Competiţie Independent", a putut medita mult şi bine la comicul contemporan. Sau la cum s-o numi, astăzi, ceea ce te face să râzi la cinema. 12 filme scurte, din 10 ţări (Cipru, Grecia, Italia, Canada, Franţa, Marea Britanie, România, Germania, Norvegia, Austria) au venit la Cluj şi s-au jucat de-a comedia în diverse moduri. Spun "jucat" pentru că fiecare dintre aceste scurtmetraje independente a fost făcut cu buget evident mic şi foarte mic, uneori aproape de zero, ceea ce a impus, din păcate, minimalism narativ, scenografic şi tehnic. Ce eufemism pentru a spune că au strâns cureaua al naibii de tare ca să facă film pe banii lor! În sfârşit, iată filmele...
5 Ways to Die / 5 moduri de a muri (r. Constantina Daina Papadaki, Cipru, 2013)
A Hardworking Robber / Un hoţ muncitor (r. Michael Felanis, Grecia, 2013)
Anacleto (r. Ernesto Del Gesso, Italia, 2013)
Bedbugs: un musical de dragoste (r. Matthew Kowalchuk, Canada, 2014)
Diagnostic (r. Fabrice Bracq, Franţa, 2013)
François' first day / Prima zi de muncă (r. Rose & Alice Philippon, Franţa, 2013)
The Dare Side of the Moon (r. Alex Constantin, Marea Britanie - România, 2014)
I Need to See Some ID / Va trebui să-mi arătaţi un buletin (r. Jenny Daniel, Franţa, 2014)
Mr. Peters and the Chicken / Dl. Peters şi găina (r. Hannes Maar, Germania, 2014)
Old Dog, New Tricks / Câine bătrân, trucuri noi (r. Oscar Udbye, Norvegia, 2014)
Sweet Mosquito / Viaţa de după (r. Audrey Najar & Frédéric Perrot, Franţa, 2012)
How the Pig Became the Butcher / Cum porcul a devenit măcelar (r. Gregorius Grey, Austria, 2013)

... şi iată câteva din formele lor de umor.

Umor într-o ureche. În principiu, expresia sună bine. Când auzi de un film în care personajele o iau razna iar povestea e complet imprevizibilă, cu faze deşucheate la care nu te-ai fi gândit niciodată, eşti convins că vrei să-l vezi. Pare a fi soluţia ideală pentru comedie sprintenă, energică. Dar una e ceea ce se aude despre film şi ceea ce ar fi vrut regizorul să iasă, şi alta ceea ce a ieşit. Recunosc că aproape toate filmele din competiţie au poveşti ieşite din comun, insolite, cu escaladări de conflict spectaculoase. De pildă, în A Hardworking Robber, un hoţ e atât de indignat de lenea patronului unui magazin pe care tocmai l-a jefuit, încât vrea el să pună mâna pe afacere ca s-o conducă mai bine. Musicalul Bedbugs, al lui Matthew Kowalchuk, începe cu drama unei femei, părăsită de iubit şi se încheie cu ieşirea ei bruscă din depresie, datorită efectului pozitiv pe care îl au discuţiile femeii... cu ploşniţele. La fel, Mr. Peters and the Chicken e povestea unui om solitar, care s-a hotărât să locuiască cu o găină. Seamănă izbitor cu neliniştitoarea piesă de teatru Capra sau cine e Sylvia? a lui Edward Albee, tot aşa cum povestea reîncarnării şi reprezentarea "vieţii de apoi" din Sweet Mosquito aduce, de departe, cu hieraticul Angels in America al lui Mike Nichols.

Exemplele pot continua. Dar problema majoră a acestor filme ţine de felul cum sunt scrise. În loc să se ridice la înălţimea poveştii, replicile şi situaţiile sunt construite ultra-explicit, fără subtilităţi, cu scălâmbăieli de filme pentru copii. Nu ştiu de ce, probabil din cauza slabei lor culturi cinematografice, mulţi regizori înţeleg prin umor un amestec de grotesc, caricatură, viteză şi efect rapid. Da, contrastele dau umor, exagerările sunt funny, bizareriile sunt binevenite, dar comicul fin nu e transparenţă şi gălăgie. Majoritatea filmelor din competiţie rămân în zona joasă a unei poveşti poznaşe, a unei fabule banale, irecuperabil puerilă, cu acţiune plată şi supărător de previzibilă. Mesajul şi miza întregii poveşti rămân mult în spate, dincolo de toate aceste deficienţe. Din păcate intră sub acest verdict 5 Ways to Die, A Hardworking Robber, Anacleto. Musicalul Bedbugs, însă, se distanţează de acestea şi reuşeşte să fie credibil şi plăcut nu doar datorită song-urilor, ci şi a faptului că îşi asumă autoironic ridicolul ciudăţeniilor de pe ecran.

Comedia-dialog. Aici, francezii sunt campioni. Cel puţin în secţiunea "Scurtmetraje Competiţie", cele patru filme franţuzeşti ne-au amintit tuturor că cinema-ul francez, indiferent la ce nivel artistic se află, conţine text. Mult text şi actorie de calitate. Poate cel mai bun exemplu e I Need to See Some ID, al lui Jenny Daniel, care pune accent pe verosimilitatea şi credibilitatea fiecărui gram de acţiune. N-ai cum să înţelegi altceva din ce vezi pe ecran, pentru că situaţiile sunt scrise cursiv, cu accent exclusiv pe poveste. Abia apoi sunt luate în calcul artificiile comice, care învelesc subiectul şi individualizează personajele. La fel, Diagnostic este, în ciuda acţiunii inexistente şi a statismului, un simplu dialog, dar cu efecte comico-tragice duse până la capăt. François' first day este mai mult decât atât - un film cu dialog şi planuri paralele de acţiune, care, în dulcele stil clasic francez, implică încurcături, exagerări ridicole, qui-pro-quo-uri de teatru molieresc şi, mai ales, caractere bine definite prin acţiune, limbaj, mimică. Concluzia este că, indiferent de complexitatea acţiunii, povestea trebuie bine scrisă, cu preocupare majoră pentru verosimilitatea ei situaţională chiar dacă, de pildă, subiectul e absurd sau chiar suprarealist.

Comicul ca potenţial. Adică filme care au în spate idei clare de scenariu, convingătoare, dar care nu le duc până la capăt. Sau filme care încep bine şi se termină confuz, rupt, ca un sandviş mâncat pe jumate. Patru dintre cele 12 scurtmetraje (deşi, în cinema-ul de scurtmetraj, acest beteşug e foarte răspândit iar cele patru sunt doar simptomatice) ilustrează tocmai acest caz de derută narativă, în ciuda ideii bune "din spate". Old Dog, New Tricks e povestea unui bătrânel trist, cu privire de bunic blând, pe care nimeni nu l-ar bănui că are un pistol sub haină. Filmul avansează credibil, e centrat pe acţiunea care defineşte conflictul principal, dar de la jumătate încolo îşi pierde vigoarea şi se încheie poate la nici un sfert din intensitatea începutului.

La fel, The Dare Side of the Moon, al românului Alex Constantin, oferă un duel între Dracula şi Nosferatu şi doar o asemenea idee, când o auzi, te face să zâmbeşti şi să te aştepţi la mult. Dar scurtmetrajul pierde din intensitate pe parcurs, umorul lui nu se ridică la înălţimea ideii de scenariu; este un potenţial comic ratat. Mr. Peters and the Chicken este, poate, cel mai frustrant caz de scenariu nedus până la capăt. Găina cu care trăieşte Mr. Peters şi internarea lui ulterioară în ospiciu sunt elemente dramatice care ar fi trebuit să genereze cel puţin o durată dublă de film, în care să se consume acest dramatism. Dar, din păcate, filmul e doar o expunere a cazului, lăsând "în aer" rezervele de umor care stăteau la îndemâna regizorului. Cât despre How the Pig Became the Butcher, e cazul tipic de "ce-o fi vrut să spună?": un tâlhar de rând jefuieşte o măcelărie şi, în loc să fure tot, preferă să i se prepare zilnic un sandviş. Şi atât, fără final sau schimbare de story. Oricât ar părea de absurd, scenariul putea fi comic; dar are umor doar atâta timp cât te surprinde. În rest, filmul se încheie confuz, fără finalizare, fără pedepsirea vinovatului, fără mesaj, fără nimic, făcând să pară inutil efortul cinematografic.

În concluzie, ceea ce s-a văzut în competiţia de scurtmetraje din Comedy Cluj 2014 denotă un potenţial comic neatins, nevalorificat, o goană regizorală după efecte, cu recurs constant la răsturnări grăbite de situaţii, la gălăgie şi transparenţă. Nu lipsa bugetului de film trebuie invocat, ca scuză, pentru că minimalismul - în film, ca şi în teatru - nu înseamnă limitări de idee, ci limitări de tehnică. Dacă cel mai greu lucru în cinema e să produci umor de calitate, lucru confirmat de marile case de producţie, atunci poate cel mai uşor lucru e să nu te apuci de asta decât atunci când te simţi cu adevărat în stare. Să fie, oare, întâmplător că tocmai acum îmi amintesc una din regulile nescrise din codul etic al criticului de film, care spune: "să vezi în debut mai întâi calitatea şi, în succes, mai întâi defectele?"




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2014


0 comentarii

Spacer Spacer