Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon

La blocul cu smintiţi - Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon la Comedy Cluj, 2014


Ion Indolean, un interviu cu Dick Tuinder

FilmSense, octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Suntem în Olanda anului 1972. Cam toată acţiunea se întâmplă într-un bloc de cartier cu locuinţe mai degrabă ieftine, unde trăiesc Duch (un băiat de 12 ani) şi părinţii lui. Bob (tatăl) e puţin cam scrântit; şi isteric. Mama e familistă convinsă, urâţică, dar înţelegătoare şi sufletistă. În imobil, se mută Loes şi fiica ei. Loes e o artistă cam nonconformistă, aşa, care îi schimbă toată existenţa lui Bob. De fapt, tuturor. El se mută cu ea (cum? uite, aşa!), iar de aici povestea o ia la goană. Toate personajele pomenite pendulează între cele două apartamente, cei doi copii stau mult împreună, certuri şi urlete răsună mereu.

Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon e o comedy-drama extrem de grea, în care absurdul şi suprarealismul par a fi la ele acasă. Cu toate că e o poveste de interior, cadre picturale răsar de unde nu ne-am aştepta. Tot caracterul neobişnuit e furnizat şi menţinut de misiunea Apollo 17, care se desfăşoară în acelaşi timp, dar într-un loc atât de diferit; aproape paralel, am putea spune, la un nivel metaforic ce ar însuma diferenţele culturale, sociale şi financiare ale celor două spaţii. De fapt, această misiune spaţială istorică leagă întregul narativ şi îi oferă o dimensiune suplimentară. Nu că nu ar fi destule dimensiuni. Pe rând, sunt relevate nenumărate nebunii. Semi-perversiuni sexuale, dependenţe de tot felul, acţiuni nebănuite, agresiuni provenite din ură, gelozie sau pur şi simplu din impuls, personaje anormale, discuţii parcă apărute de nicăieri. Sunt toate prezente în această peliculă regizată de Dick Tuinder, care oferă lungmetraje destul de rar (cam la patru-cinci ani), dar şi când o face, atrage într-un mod greu explicabil în cuvinte. Aproape maladiv. E mai mult o senzaţie, o stare, pe care o caută şi pe care o produce.

De aceea, filmul în cauză trebuie experimentat, nu povestit. Este exemplul acela de să vezi şi să nu crezi. La mijloc, e mult simbolism; care domină întreg fondul, îl alimentează şi îl potenţează.

*
Dick Tuinder este regizorul batav al filmul Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon şi este prezent alături de filmul său la Comedy Cluj 2014. E un olandez tipic, aş spune, înalt, cu trăsături ferme; şi e extrem de interesat de toate aspectele vieţii: artă, istorie, arhitectură, sociologie, politică. Am găsit o persoană o persoană deschisă, alături de care comunicarea e o reală plăcere.
 
Ion Indolean: Cum ţi-a venit ideea de a-ţi plasa acţiunea filmului în 1972?
Dick Tuinder: Am scris scenariul în 2011 şi urmăream să am o durată, exactă şi frumoasă, de 40 de ani. Cred că voiam să fac ceva legat de programul spaţial, iar primul gând a fost să fac ceva cu primul om pe Lună. Apoi, am realizat că momentul ultimului om pe Lună e mult mai dramatic. Era finalul unei ere de optimism şi de gând spre progres. Dacă te uiţi la anii '68 şi '69, e mult optimism, cu primul om pe Lună, Woodstock etc. Şi apoi, după trei ani, începe punk-ul şi se pare că nu mai avem viitor; criza petrolului. Deci, ultimul om pe Lună era finalul şi începutul. Simboliza dorinţa şi jalea din apartamentele în care îmi pun persoanele, în povestea mea.
 
I.I.: Unde vezi legătura între povestea ta şi ultimul om pe Lună?
D.T.: Legătura este dată de pofta de a merge pe Lună. Deci, avem obiectul dezirabil, precum vecina care se mută în bloc. Este ce vrea băiatul. El poate doar să privească spre lucrurile pe care le doreşte; Luna şi vecina şi faptul că atunci când obţii aceste lucruri, conştientizezi că nimic nu s-a schimbat cu adevărat şi că eşti acelaşi; că nu intri într-o nouă viaţă.
 
I.I.: Dar, în acelaşi timp, adaugi o altă dimensiune cu această chestiune cu Luna?
D.T.: Bineînţeles, pentru că povestea trebuie să aibă o semnificaţie simbolică. Şi cred că simţul uman în legătură cu simbolismul a decăzut foarte mult în vremurile acestea pentru că simbolismul e o unealtă menită să intervină atunci când există o lipsă. Or, acum trăim într-o lume în care totul e raportat la imagine. Deci, trebuie să ne uităm la acest program spaţial dintr-un punct de vedere simbolic; dincolo de ceea ce însemna. Sigur, a fost deturnat spre o întrecere politică între SUA şi URSS, dar de fapt avea o calitate foarte existenţială şi foarte sexual-freudiană. Adică, dacă te uiţi la rachetă, e ca şi un falus gigant şi mai sunt cel puţin trei oameni îmbrăcaţi ca spermatozoizii, care se îndreaptă spre partea de sus a falusului.
 
I.I.: E ca şi filmul lui Woody Allen (Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask, 1972)?
D.T.: Este, dar amuzant e că nimeni, atunci sau apoi, nu a îndrăznit să vadă această misiune ca o expresie sexual-freudiană a unei pofte adânci de a ne vedea de pe Lună şi cred că este foarte interesant să facem această legătură între dorinţa sexuală şi traficul spaţial.
 
I.I.: Ai făcut patru lungmetraje în ultimii 12 ani. De ce această lungă perioadă pentru fiecare film?
D.T.: Am făcut şi 20 de scurtmetraje. Şi sunt, de asemenea, artist şi scriitor. Pictez şi organizez expoziţii, aşa că fac toate aceste lucruri în acelaşi timp în care fac filme. Nu fac filme de televiziune sau reclame. Nu că nu mi-aş dori, dar nu sunt potrivit pentru aşa ceva, sunt mai mult tipul artistului.
 
I.I.: Nu mă refer la acest lucru ca unul negativ. Cred că e mult mai în regulă că nu faci un film pe an.
D.T.: Ai dreptate. Nu ar trebuie să fie o aşa mare urgenţă în procesul de creaţie al unui film. Cred că totul se leagă cu faptul că îmi scriu propriile scenarii. În Olanda sunt foarte multe ecranizări, dar eu nu fac asta, deci trebuie să gândesc un proiect de la zero.
 
I.I.: De unde îţi iei subiectele?
D.T.: Acest cel mai recent film a fost preluat mult din viaţa mea, din experienţe pe care le-am avut. Unele filme îmi derivă din picturi pe care le fac. Sunt foarte interesat să înţeleg trecutul.
 
I.I.: Cât de dificil a fost să recreezi anii '70?
D.T.: De fapt, foarte uşor, pentru că există o recurenţă a stilului şi a modei. Acum doi sau trei ani, a fost o revenire a anilor '70, tapetele, de pildă. Deci, multe lucruri le-am putut lua din comerţ, iar cu restul am încercat să fim economici. Nu am vrut să facem un film nostalgic, ci unul foarte practic.
 
I.I.: Deci, selecţia perioadei a fost bazată pe întreaga chestiune ce orbitează în jurul Lunii?
D.T.: Şi, de asemenea, pe faptul că pe atunci, în Olanda, era o vreme când divorţul era încă un lucru rău, iar apoi legile s-au schimbat şi dintr-o dată toată lumea a început să apeleze la acestea. Dar încă era ceva ruşinos; nu era foarte obişnuit. Aşa că aceste restricţii sociale fac dramatismul mult mai interesant. Când totul este permis, nu există dramatism.
 
I.I.: Cât de dificil a fost să filmezi într-un spaţiu restrâns?
D.T.: Am construit acele apartamente în studio, pentru că am vrut să am o lumină specială. Toate scenele de interior au fost filmate pe platou. Chiar îmi place să reconstruiesc realitatea. În studio, este ceva ciudat, pentru că nimic nu se mişcă, de pildă norii. Îmi place să lucrez în propriul studio, poate pentru că sunt şi artist şi îmi place să creez o imagine plecând de la nimic. Deci, a fost uşor.
 
I.I.: Am crezut că, fiind un film cu buget restrâns, ai filmat în apartamente adevărate, pentru că asta ar fi însemnat costuri mai mici.
D.T.: Este un plus şi un minus, pentru că în studio poţi filma oricând; nu contează vremea de afară sau ora din zi sau din noapte. A fost o vară foarte ploioasă, deci am fost fericiţi că am filmat în studio. Am făcut multe cu puţini bani.
 
I.I.: Am remarcat o anumită tendinţă a ta de a combina latura formalistă şi cea realistă. Ai câteva scene foarte picturale. Cum vezi echilibrul acesta dintre cele două tendinţe?
D.T.: E foarte bine că ai remarcat acest fapt, pentru că îmi place foarte mult ca, atunci când îl priveşti, să vezi cum e făcut un film. Precum filmele lui Buñuel sau Antonioni, camera se mişcă foarte mult. În acelaşi timp, acest fapt e realist, pentru că se întâmplă acum, fără mult montaj; mergi înainte şi înapoi cu camera; şi e şi formalist, pentru că totul este făcut, este construit. Cred că în blockbuster-urile recente, scopul principal este ca spectatorul să stea în sala de cinema, încăperea devine întunecoasă, suntem loviţi în cap şi după două ore ne trezim şi spunem wow! Nu există o percepţie intelectuală a filmului. Îmi place să cred în ideea că filmul este construit şi este făcut. Găsesc foarte interesantă această trecere constantă de la un stil formal la unul realist.
 
I.I.: Prin aceasta, stabileşti un dialog între public şi film.
D.T.: Asta sper. E la fel precum te-ai uita la un tablou sau la o operă de artă; ştii că sunt artificiale, dar uneori sunt atât de bune încât acest aspect e irelevant.
 
I.I.: Cum vezi industria de film din Olanda?
D.T.: Luna aceasta (octombrie 2014) au avut premiera 'filme Santa Claus', orientate către copii. Industria noastră de film face filme pentru copii, ceea ce este minunat, dar are un puternic caracter comercial, pentru că adulţii îşi descarcă filme de pe internet, pe când copii vor să meargă la cinema şi astfel şi părinţii trebuie să meargă. Aşa că, în loc să vândă un bilet, vând poate chiar şi zece bilete. Cred că atmosfera în Olanda, cu privire la filme, este foarte conservatoare. Toată lumea e speriată de lucruri diferite de cele mainstream. Există o presiune enormă ca spectatorii să fie cât se poate de numeroşi, indiferent de calitatea unui film. Deci, mă tem că sentimentul oficial se îndreaptă către mainstream. Mai demult, totul era foarte diferit...
 
I.I.: Cum vezi industria festivalieră din Olanda?
D.T.: Sunt câteva festivaluri. Două importante, Rotterdam Film Festival şi Festivalul de Film Olandez (în Utrecht), şi câteva mai mici.
 
I.I.: Deci, nu se poate spune că există o industrie reală de film în Olanda?
D.T.: De fapt, există. Avem multe serii TV şi ironia face ca în ultimii 25 de ani industria de film să se fi profesionalizat enorm; a ajuns la standarde internaţionale. Dar, pentru că procesul de creaţie a unui film este atât de complex şi scump, există o mare cerere ca veniturile să fie recuperate. Deci, succesul financiar e pe primul loc.
 
I.I.: Deci, nu există mulţi regizori olandezi care fac filme de festival?
D.T.: Sunt câţiva, dar călătorind cu filmul meu, Farewell to the Moon, am fost în Bruxelles şi oamenii mi-au spus că nu au văzut un film olandez interesant în ultimii 10-15 ani. Poate, e exagerat, dar poate nu. Suntem importanţi în programele de televiziune, precum Voice of Holland sau Golden Cages, dar acestea nu au nimic de-a face cu cinematografia, desigur.
 
I.I.: Să fie această lipsă de cinema de festival cauzat[ de contextul geografic? Pentru că Olanda e înconjurată de ţări cu mare tradiţie în cinematografie.
D.T.: Sigur, capitalismul este un alt factor important. Noi am fost întotdeauna o ţară pragmatică.
 
I.I.: Poate că Olanda, ca ţară, nu are ceva diferit să spună, cum se întâmplă cu ţările din blocul sovietic, sau cu ţările nordice.
D.T.: Cred că mărimea nu prea contează. Danemarca este geografic similară cu Olanda, dar acolo este o idee mult mai serioasă legată de ce trebuie să fie cinematografia. În Olanda, întotdeauna am fost foarte pragmatici, politicienii au dorit să ţină nava stabilă şi să nu existe dificultăţi. Există o anumită nervozitate legată de artă şi de lucrurile excepţionale, ceea ce e trist.
 
I.I.: Poate că nu a existat o marcă proprie olandeză în ceea ce priveşte filmul, aşa cum danezii au avut Dogma, de pildă.
D.T.: Da, e un lucru interesant ce spui. Am avut, poate, în anii '70, această marcă, atunci când eram recunoscuţi pentru nuditate şi pentru un limbaj puternic, dar acum toată lumea foloseşte nuditatea şi un limbaj puternic, aşa că au furat de la noi (râde). Nu ştiu, poate că ai dreptate. Poate că marca noastră proprie e că nu avem o astfel de marcă. (...) Cred că Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon este un film foarte olandez pentru că are o anumită ironie greu de înţeles de către un străin; poate că reprezintă, de asemenea, o parte din mine.




 Toate articolele despre Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean
 Alte articole de Dick Tuinder


Alte articole

 Intens, apăsător - Afscheid van de Maan / Farewell to the Moon, la Comedy Cluj, 2014, Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer