decembrie 2014
Articole diverse
Luni, 22 decembrie 2014, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea albumului recitalului Verdi-Wagner: Corespondenţe, în prezenţa cunoscutei soprane Leontina Văduva. La evenimentul organizat de Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în parteneriat cu Radio România şi sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, vor lua cuvântul producătorul muzical Oana Drăgulinescu, jurnalistul şi realizatorul TV Marius Constantinescu şi preşedintele Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură, Mihai Stan.
 
Anul muzical 2013 a stat sub emblema plină de forţă a doi dintre compozitorii care au redefinit genul liric: Richard Wagner şi Giuseppe Verdi: doi poli, la Nord şi la Sud de Alpi, doi compozitori vizionari, două sensibilităţi care au trasat decisiv parcursul teatrului muzical în veacul al XIX-lea. Fără excepţie, toate instituţiile muzicale ale lumii au ales să marcheze bicentenarul naşterii celor doi giganţi ai componisticii europene prin evenimente speciale. A făcut-o şi Filarmonica "George Enescu", printr-o formulă de recital cu totul inedită.

În 2013, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură a invitat publicul să-i cunoască pe Wagner şi pe Verdi, dar, în egală măsură, pe Richard şi Giuseppe, prin ochii, rândurile şi filtrul spiritual al celor care le-au fost aproape ani mulţi: Cosima Wagner şi Giuseppina Strepponi. Fragmente de corespondenţă, inedite pentru publicul bucureştean, dar şi lied-uri, canzone din creaţia camerală şi arii din opere - iată coloanele care au susţinut o serată guvernată de eleganţă şi excelenţă artistică.
 
Muzica şi proza s-au întâlnit precum cele două protagoniste care le sunt ambasadori, două prezenţe emblematice pentru artele pe care le servesc: soprana Leontina Văduva şi actriţa Medeea Marinescu. Li s-au adăugat pianistul Masakatsu Nakano şi prezentatorul Marius Constantinescu. Împreună au schiţat portrete din câteva linii, suflete din note pe portativ şi rânduri pe hârtie, în oglinzi ce au confundat voit compozitorii şi oamenii.
 
La un an distanţă, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului 2014 şi Anului Nou, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură lansează pe piaţă albumul recitalului omagial Verdi-Wagner: Corespondenţe, într-o coda firească şi aşteptată a unuia dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale lui 2013, desfăşurat sub prestigioasa cupolă a Ateneului Român.


Organizatori: Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Librăria Humanitas Cişmigiu
Patronaj: Ambasada Republicii Italiene în România
Parteneri: Radio România, Domeniile Sâmbureşti, Acqua Carpatica, RawCoco şi Floria.ro
Parteneri Media: Senso Tv, The Art of Living, Ziarul Metropolis, ArtOut, Catchy, Ceaşca de Cultură, B365.ro, Liternet, Lirika, Calendar Evenimente, Agenţia de Carte, Artline, 4Arte.ro, societatesicultura.ro, Gazeta de ştiri
 
Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură
web: www.musicarte.ro
https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus