Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Spectacole UNATC

Festival dedicat tinerilor actori - Audiţie Naţională, 2014


Comunicat de presă

octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
UNATC "I.L. Caragiale" anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a doua ediţie a Audiţiei Naţionale - festival dedicat tinerilor actori şi studenţilor din ultimul an de studiu, specializarea Arta Actorului, de la toate universtăţile din ţară, de stat şi private. Desfăşurat sub formă de competiţie, festivalul este o ocazie importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru şi film, de cunoaştere a colegilor de generaţie şi de explorare a unor metode şi tehnici de lucru pe care tinerii au şansa să le împărtăşească.

Audiţia Naţională este organizată de către UNATC "I.L.Caragiale" Bucureşti, în parteneriat cu ArCub, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara şi beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituţii le pot pune la dispoziţie. 

Audiţia Naţională se desfăşoară în următoarele etape:

În prima etapă concurenţii se înscriu până pe data de 18 noiembrie 2014, prin trimitearea CV-ului şi a unei înregistrări de 7-10 minute a unui one man show / one woman show la alegere, pe adresa auditienationala@unatc.ro. Înregistrările sunt evaluate în perioada 19 - 29 noiembrie 2014 de un juriu alcătuit din profesori ai UNATC Bucureşti - Radu Gabriel, Florin Grigoraş, Mircea Rusu, Anca Ioniţă şi Laura Baron.

  Actorii din cele mai apreciate înregistrări participă la cea de-a doua etapă a Audiţiei, desfăşurată în zilele de 3-4 decembrie 2014. La UNATC, sala Ileana Berlogea (Str. Matei Voievod, nr. 75-77), ei susţin live, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere, în faţa unui juriu final format din profesori ai UNATC, directorii teatrelor participante şi regizori de film.

Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacolele din stagiunea 2014-2015 şi în roluri acordate de regizorii de film.

Audiţia Naţională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenţi din ultimul an de studiu şi absolvenţi ai Facultăţilor de Teatru din toată ţara. Nu există condiţii restrictive referitoare la statutul profesional - angajat, independent etc. 

La ediţia din 2013 a Audiţiei Naţionale, zece tineri actori au primit ca premiu şansa de a lucra pe scena unui teatru important din Bucureşti, alături de actori consacraţi.

Astfel, pe data de 10 octombrie 2014, Teatrul Mic, în coproducţie cu Teatrul de Comedie, a prezentat în sala Teatrului Foarte Mic premiera spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache. Câştigătorii Ana Bianca Popescu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Bogdan Nechifor s-au întâlnit pe scenă cu actorii Ana Ciontea şi Gheorghe Visu. În plus, Teatrul Bulandra şi Teatrul Metropolis pregătesc în prezent, un spectacol care are în distribuţie o parte din tinerii actori premiaţi la Audiţia Naţională 2013. Premiera, în regia lui Bobi Pricop, va avea loc în luna noiembrie 2014.   

Regulament
 La Audiţia Naţională pot participa absolvenţi licenţă şi master sau studenţi din ultimul an de studiu, specializarea arta actorului, ai unei facultăţi de teatru din România de stat sau privată.
Participanţii trebuie să aibă până în 35 de ani.
Pentru înscrieri participanţii trebuie să trimită până pe 18 noiembrie 2014, la adresa de e-mail: auditienationala@unatc.ro următoarele (Materialele pentru înscriere trebuie trimise într-un folder cu numele dumneavostră):
O înregistrare cu un one man/woman show de 7-10 minute
CV-ul
În perioada 19 - 29 noiembrie 2014 va avea loc o selecţie a înregistrărilor trimise. Juriul de selecţie va fi format din: Radu Gabriel, Florin Grigoraş, Mircea Rusu, Anca Ioniţă şi Laura Baron.
 Toţi cei selectaţi vor fi programaţi în zilele de 3/4 decembrie 2014 pentru a susţine one man/woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere. Din cel de-al doilea juriu vor face parte: regizorul Alexandru Darie - Director al Teatrului Bulandra, actorul George Ivaşcu - Director al Teatrului Metropolis, actorul George Mihăiţă - Director al Teatrului de Comedie, actriţa Diana Lupescu - reprezentant al Teatrului Nottara, actriţa Mihaela Păun - Director ARCUB, regizorul Adrian Sîrbu, regizorul Cătălin Peter Netzer, regizorul Radu Jude, regizorul Alexandru Mavrodineanu, actorul Paul Chiribuţă - Decan al Facultăţii de Teatru.



 Toate articolele despre Spectacole UNATC


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Bulandra. Experiment teatral - Incendii, Mihai Brezeanu
 Puţin din Norway. Today, Claudia Machedon
 Martiri cui?, Irina Crăiţă-Mândră
 Festival dedicat tinerilor actori - Audiţie Naţională, 2015, Comunicat de presă
 Despre insuportabila fragilitate a fiinţei - K+M+R+L, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Spectacole UNATC


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer