Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Privirea nemiloasă a oglinzii - Rembrandt. The Late Works. National Gallery, Londra


Marius Constantinescu

octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Siluetele vizitatorilor sunt decupate, parcă, din penumbra-i caracteristică. Mulţi, pentru că e miezul zilei, iar expoziţia a fost vernisată ieri. Pereţi bruni. Lumină aurie, iradiind din mai multe figuri sau una singură. Acelaşi chip rugos, fisurat de ani, iţit de sub beretă sau de sub o claie colilie, cu privire sărăcită în luciu şi căutătură obsesivă. Buze subţiri, strânse într-o sugrumare de zâmbet. Bătrâneţe temperată. Ani prea mulţi pentru vârsta pe care o citeşti pe etichetă. Şi o indefinită tristeţe.

(Rembrandt - Self Portrait with Beret and Turned-Up Collar, 1659
Board of Trustees, National Gallery of Art, Washington D.C.)

O sală din care te privesc, simultan, patru autoportrete de Rembrandt şi nimic altceva poate fi aproape un şoc. Nu e nevoie să ştii că pictorul, de-a lungul vieţii, şi-a făcut aproape un crez din a-şi autopsia, estetic, persona şi de a o arăta, jumătate narcisist, jumătate neajutorat, bătută de vântul vârstelor. E felul în care intri în universul pâlpâind ca un tăciune al bătrâneţii care absolutizează geniul. Rembrandt. The Late Works.


Am mai spus-o. Câteva dintre cele mai bine ambiţioase, bine organizate, memorabile expoziţii le-am văzut la Londra. Că a fost vorba de Michelangelo la British Museum, Beatrix Potter la Dulwich Picture Gallery, Ruysdael la Royal Academy of Arts sau Rubens, Leonardo şi Renaissance Faces (Portretul în Renaştere) la National Gallery, expoziţiile temporare din capitala Regatului Unit sunt borne cu valoare de reper absolut ale unui parcurs mereu înfometat de frumos. National Gallery, cel puţin, o dată pe sezon, pune în scenă o asemenea desfăşurare de forţe în jurul unei idei sau unei figuri de mare maestru, încât dă tonul pentru cam toate celelalte muzee europene şi nu numai, instaurând noi ştachete de excelenţă. De ce se întâmplă asta la Londra şi în Marea Britanie, în primul rând? Motivele sunt multe.

Îţi pui problema orchestrării unei expoziţii de vechi maestru dacă ai un fond suficient de cuprinzător sau de ilustrativ de lucrări, în jurul cărora să gravitezi împrumuturile din alte muzee sau colecţii particulare. În al doilea rând, dacă poţi reuni un comitet ştiinţific redutabil, care să pună în pagină şi, apoi, în operă, un asemenea concept. În al treilea sau, de ce nu, în primul, dacă reuşeşti să co-interesezi unul, doi, câţi ai nevoie sponsori, care să dea fundament material visurilor ambiţioase de pe hârtie. O asemenea expoziţie are bugetul unui blockbuster hollywood-ian şi niciun muzeu din lume, oricât de bine plasat financiar ar fi (nici măcar Luvrul, cu cei peste şase milioane de plătitori de bilet anuali) nu se poate înhăma de unul singur la un asemenea demers.


(Rembrandt - A Man in Armour (Alexander the Great?), 1655
Oil on canvas, 137.4 x 104.4 cm
Glasgow Life (Glasgow Museums) on behalf of Glasgow City Council. Bequeathed by Jane Graham Gilbert, 1877
© CSG CIC Glasgow Museums Collection
)

Gustul de colecţionari al marilor familii engleze din veacurile XVIII-XIX au făcut ca Regatul Unit să fie paradisul istoricilor de artă, pentru că toate şcolile sunt superb reprezentate şi toate numele mari strălucesc prin opere adesea minunat de emblematice. Există, pe de-o parte, marile colecţii particulare (unele dintre ele încă păstrate aşa, secrete preţioase devoalate doar cu ocazia vreunui asemenea eveniment), iar, pe de alta, muzeele precum National Gallery, alcătuite cu intenţia de a oferi publicului tot ce e mai bun din fiecare ev al artei şi din fiecare şcoală naţională. National Gallery însăşi, fără să fie un muzeu de proporţiile copleşitoare ale Ermitajului sau de anvergura aproape dătătoare de dureri de cap de la Prado (unde nu mai poţi de atâta Rubens, de atâta Tiţian, fără să mai vorbesc de El Greco, Velazquez şi Goya), are cel puţin câte o capodoperă din fiecare nume care contează în istoria artei de până la 1850, iar, în cazul unora, câte un mănunchi inestimabil.

Marea Britanie are, încă, şi cea mai bună şcoală de istorie a artei, cu Courtauld şi Warburg Institute, fără a mai aminti departamentele de specialitate de la Oxford şi Cambridge. Nici nu e de mirare, aşadar, că mulţi dintre absolvenţi consolidează renumele academic al acestor centre, devenind autorităţi insurmontabile în ariile lor de interes.

Nu în ultimul rând, instituţia engleză a sponsorship-ul este una care încă funcţionează, iar giganţi ai industriei (Shell, în cazul celor mai ambiţioase proiecte ale NG, Rembrandt included) oferă cu generozitate sprijin financiar, o dată pe an, pentru asemenea evenimente, din ce în ce mai greu de crezut că există.

Toamna este sezonul marilor expoziţii. Publicul revine din vacanţă, vremea e mai puţin prietenoasă, suntem tentaţi să petrecem mai mult timp indoor, viaţa culturală a unei metropole trepidează, iar numărul vizitatorilor străini care ajung în oraş din motive comerciale (deci susceptibili de a plăti 13 lire pe biletul de intrare) creşte. National Gallery şi Rijksmuseum Amsterdam şi-au unit forţele pentru o expoziţie fără precedent dedicată celor din urmă ani ai lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn, maestrul absolut al trăirilor sublimate în lumină, riduri şi hăuri de beznă. Niciun proiect care ar avea în centru figura iconică a lui Rembrandt nu ar putea prinde viaţă fără sprijinul celebrului muzeu olandez, cea mai preţioasă colecţie de lucrări a maestrului de pe tot mapamondul. Patru tablouri capitale (printre care faimoasa Mireasă evreică), fără a mai vorbi de gravuri şi schiţe, reprezintă contribuţia viitoarei gazde a expoziţiei. Alături de ele, lucrări esenţiale de Mauritshuis (Haga), National Gallery of Art (Washington), Boijmans van Beuningen Museum (Rotterdam), Luvru (Paris), Metropolitan Museum of Art (New York), dar şi de la Glasgow, Minneapolis, Los Angeles, Melbourne, Toronto, Zürich, San Diego, Berlin, Kassel sau Stockholm, o panoplie nu doar geografic deconcertantă, ci şi cantitativ, vorbind despre un atelier prolific de-a lungul deceniilor, care a lăsat urme nepreţuite în atâtea mari şi mici muzee ale lumii. Teribil de interesante, pentru mine cel puţin, cum arătam şi mai sus, împrumuturile din colecţii particulare britanice: Kenwood (probabil ultimul Autoportret al maestrului), Penrhyn Castle (Catrina Hooghsaet), culminând cu un splendid Portret de bătrână citind de la Drumlanrig Castle din Scoţia.

(Rembrandt - Portrait of a Couple as Isaac and Rebecca, known as The Jewish Bride, about 1665
Oil on canvas, 121.5 x 166.5 cm
Rijksmuseum, on loan from the City of Amsterdam (A. van der Hoop Bequest)
© Rijksmuseum, Amsterdam (SK-C-216))


 

(Rembrandt - An Old Woman Reading, 1655
Oil on canvas, 79.5 × 66 cm
The Buccleuch Collection. By kind permission of the Duke of Buccleuch & Queensberry KBE
© The Buccleuch Collection)

Spaţiile expoziţionale ale NG din the Sainsbury Wing nu sunt copleşitoare prin amploare. E înghesuială mare, iar accesul la tablourile-vedetă, mai ales portrete, se face treptat, cu avantajul siluetelor suple şi al paşilor mărunţi. Nu poţi rămâne mult în faţa lor, pentru că îţi dau târcoale mereu alte grupuri mute. Audioghidurile şi prezentările la cască au făcut să apună timpul în care trăgeai cu urechea la explicaţiile vreunui specialist. E linişte, doar o rumoare stinsă în expoziţia Rembrandt, care face să se audă distinct în cap clic-ul unui aparat de fotografiat imaginar. Un clişeu: Carnaţia ca un lapte prins a Bathshebei pariziene. Căţeluşul culcuşit în blănurile şi taftalele Doamnei de la Art Gallery of Ontario, Toronto, deasupra căruia atârnă o perlă. Nestemata pare pictată de Van Eyck, animalul de Manet. Titus de la Rotterdam, zăgăzuit în întuneric. Alexandru cel Mare de la Glasgow, o armură zămislită parcă din lavă. Junona de la Hammer Museum, Los Angeles, emfatică precum o soprană wagneriană, regină mitologică prăvălită în brocarturi baroce. Şi el, Autoportretul din 1659, de la Washington, de când Rembrandt avea doar 53 de ani. "Doar" am spune azi, când avem clemenţa de a plasa frontiera senectuţii câteva decenii mai târziu. "Chiar" în anii 1600, când la 60 de ani erai bătrân, iar la 53 priveai lipsit de speranţă, amar, dezgustat, pasiv, rugos, acru spre o neruşinată oglindă sau... spre un privitor imberb într-ale vieţii umbre. Şi, mai ales, ea, bătrâna luminată de paginile unei cărţi, cu părul alb acoperit de o bonetă, cu buzele întredeschise a nesaţ, cu şuviţe aurii pâlpâindu-i printre pliurile feţei, ca şi când o lumânare s-ar fi furişat între coperte. Rembrandt. The Late Works. Oglinda vârstei cu două feţe. Oameni bătrâni sub un ochi care îmbătrânea. So very Rembrandt.


(Rembrandt - Titus at his Desk, 1655
Oil on canvas, 77 x 63 cm
Museum Boijmans Van Beuningen, Rotterdam, St. 2
© Museum Boijmans Van Beuningen, Rotterdam. Loan Museum Boijmans Van Beuningen Foundation / Photo: Studio Tromp, Rotterdam)

Eu am ales ca epilog al parcursului meu nu bookshop-ul ticsit al muzeului, ci... sala Rembrandt din colecţia permanentă. Într-o National Gallery rearanjată cam prin toate părţile şi, adesea, nu tocmai inspirat (în noul display, Leonardo e ratat de nouă vizitatori din zece), sala Rembrandt a rămas neschimbată. Şi complet goală. Autoportret la 34 de ani. Privind circumspect şi vag dispreţuitor înspre bătrâneţea de la o scară distanţă.

Rembrandt. The Late Works. National Gallery, Londra. 15.10.2014 - 18.01.2015
 




0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Constantinescu


Alte articole

 Frumuseţea de dragul frumuseţii - Le Pérugin. Maître de Raphaël. Musée Jacquemart-André, Paris, Marius Constantinescu
 Lumea de dincolo de dealuri - Expoziţia După obcini de Elisabeth Ochsenfeld, Mihai Plămădeală
 Scene româneşti - expoziţia artiştilor plastici români la Espace Culturel Louis Vuitton, Paris, Ioana Nicolescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer