Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  De vânzare / For Sale

Între da şi nu - De vânzare / For Sale la FNT, 2014


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiu cum se vede FNT-ul 2014 din afară, adică din ţară sau din Bucureşti; mi-e greu să mă pun în pielea celor care nu vor sau nu pot să ajungă în sala de teatru. Cred că reacţiile variază cel mult de la "A, festival naţional de teatru? Fain!" la răzvrătita izbucnire "Păi da, intră doar ăia cu ecuson!". Ce ştiu e că mulţi dintre cei care intră trăiesc cu gândul că ceea ce văd e "spuma" teatrului românesc. Ba chiar m-am mirat ieri când l-am auzit pe unul plângându-se (în timp ce răsfoia sictirit programul festivalului) că e "nasol" ca Teatrul Naţional să nu apară decât de câteva ori în program... În sfârşit.
 
Nu, FNT nu oferă "spuma" niciunui teatru, că-i românesc, maghiar, german. Oferă, într-un fel, oglinda lui. Da, aşa se face teatru în România, azi. Că place, că nu, că îţi vine să sari în picioare şi să aplauzi, sau că te uiţi la ceas din trei în trei minute, sperând să fie gata, ăsta e nivelul teatrului care se produce azi, la noi. De aceea, iată mai jos un spectacol despre care scriu nu fiindcă e "cel mai etc.", ci pentru că pur şi simplu l-am văzut. Şi care mi-a plăcut, deşi pe bucăţi, dar mi-a plăcut, de ce să n-o recunosc.
 
De vânzare (r. Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon, Bucureşti). Gianina Cărbunariu e unul dintre oamenii de teatru care se exprimă direct şi care îşi asumă asta. Dacă e vreo temă pe care o are în minte şi vrea s-o exprime prin teatru, o face expus, tezist, la portavoce. De aceea, când am citit titlul spectacolului De vânzare, eram sigur că despre vânzare e vorba. Sau, în orice caz, despre o formă de comerţ, dar în mod explicit de vânzare. Nu m-am înşelat, ba chiar puteam să-mi închipui şi mai mult şi să intuiesc că tema spectacolului este, de fapt, vechea, celebra, atât de auzita expresie "nu ne vindem ţara". Expresie care, de curând, nu mai e un clişeu caraghios, ci o temă de tristă actualitate odată cu abuzurile de la Pungeşti şi Roşia Montană.
 
Există cinci episoade, dacă bine îmi amintesc, care alcătuiesc spectacolul Gianinei şi fiecare dintre ele este o "bucată" din context, din temă. Povestea începe cu un grup de industriaşi străini, care literalmente dau buzna printre spectatori pentru a-şi prezenta planul de afaceri pentru agricultura României. Şi pentru a ne face să înţelegem, odată pentru totdeauna, că nu-i nimic rău în asta. Dar zâmbetele lor forţate şi tonul vocii, tot mai nervos, le transformă discursul într-unul suspect de pozitiv. E ca o reclamă TV de care te-ai săturat şi care îţi îndeasă produsul pe gât. Apoi vine o scenă în care cealaltă tabără - a agricultorilor români - oferă fix perspectiva opusă, în care ţăranul e luat de prost şi pus pe drumuri până la autodesfiinţare. Urmează un mic intermezzo, în care aceiaşi actori se joacă teatral, sarcastic, de-a corporatiştii, după care începe un fel de reeanctment al episodului "Pungeşti", în care sătenii se iau la harţă cu inginerii, pe motivul instalării unui şantier pe pământul lor.
 
Nu vreau neapărat să vă povestesc spectacolul şi, deci, n-o să vă spun cum se încheie, dar, aici, împărţirea pe "tablouri" şi ajută, şi încurcă. Ajută pentru că fiecare unghi asupra temei "vânzării" e bine marcat - aici susţinătorii, dincolo contestatarii şi, apoi, ciocnirea dintre ei - şi, în felul ăsta, identitatea părţilor e compactă, credibilă. De unde derivă şi verosimilitatea conflictului dur din episodul gazelor de şist. În plus, în acest mod are valoare acel aşa-zis intermezzo, prin simplul fapt că e separat de restul scenelor şi, deci, poate fi asimilat ca o prismă critică - un fel de "cursă de şoareci" shakespeariană, teatralizată, cu tuşe îngroşate - prin care să fie înţeles totul. Scenele se joacă extrem de aproape de public şi fiecare dialog al personajelor e rupt în monoloage rostite în ochii spectatorului, ca o formă de justificare, de revoltă.
 
Dar, totodată, segmentarea pe episoade încurcă pentru că, dramaturgic, episoadele nu sunt toate la aceeaşi valoare. Aşa cum primul are forţă doar cât au efect discursurile fals-pozitive, după care devine lung şi repetitiv, tot aşa episodul-nucleu al spectacolului - ciocnirea între săteni şi ingineri - e puternic şi are impact până când încep să fie reluate soluţiile de dinamism, adică până când devine redundant şi obositor. Mie, personal, mi-a plăcut întotdeauna împărţirea rigidă pe segmente a spectacolelor, aşa cum am mai văzut la Gianina Cărbunariu (20/20Stop the Tempo, etc.). Dar, aici, fragmentarea e uşor scăpată de sub control şi face ca episoadele să pară abstracte, picate din cer. Asta în timp ce intenţia e să pară naturaliste şi să pună "degetul pe rană". Şi sunt de acord cu formula dialogului între personaje ca monoloage adresate direct spectatorului, apropiindu-l fizic de subiect şi justificând caracterul teatrului de intervenţie socială. Dar, aici, e mai multă energie scenică decât nuanţă textuală, mai multă informaţie decât ar trebui şi mai multă prezenţă actoricească decât prezenţă a personajului. E şi motivul pentru care uneori îţi vine să faci un pas în spate; nu fiindcă e incomod ca actorii să joace lângă tine, căci nu despre confort e vorba în teatru. Dar e un exces de apropiere ce depăşeşte graniţele personajelor, în detrimentul mizei foarte bune a asaltării spectatorilor prin poveste agresivă, dureroasă.
 
În schimb, nota 10+ pentru final. Şi pentru decorul tip "sală de aşteptare" (Andu Dumitrescu), cu scaune care seamănă cu baloţi, sugerând un amestec bizar între aeroport şi hambar, adică între starea de plecare sau aşteptare a unui nou venit, şi cea de cantitate, de depozit. Nu vă spun mai multe, mergeţi şi vedeţi cu ochii voştri acest spectacol frust, social, necesar. Chestiunile de stilistică sunt, până la urmă, doar chestiuni.




 Toate articolele despre De vânzare / For Sale
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Când se întreabă cine vrea să dea cu sapa? şi nimeni nu spune nimic - De vânzare, Ioana Brăilescu
 Manipularea spectatorului - De vânzare / For sale la Temps d'Images, 2014, Georgia Moraru
 Cronici de 5 rînduri - De vânzare / For Sale la FNT, 2014, Oltiţa Cîntec
 Ultima soluţie e lupta - De vânzare / For Sale în FNT, 2014, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer