Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Plemya / The Tribe

Despre răbdare, la cinema - Plemya / The Tribe, la Les Films de Cannes à Bucarest, 2014


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Voi vorbi mai jos despre Plemya / The Tribe, un film în legătură cu care mă văd nevoit să fiu diplomat şi să-mi ţin gura pentru cele mai subiective reacţii, fiindcă primul impuls, non-critic şi non-deontologic, este ăsta: să-l contrarecomand din start, fără argumente. Aşa că trag aer în piept şi încerc să nu vă divulg reacţiile multor spectatori, la ieşirea de la proiecţie, în ultima zi de Les Films de Cannes a Bucarest, 2014. Sau hai, măcar una: "oare n-ar trebui să ne facem RMN-uri după aşa filme?"

Plemya / The Tribe, film al lui Myroslav Slaboshpytskiy, coproducţie Ucraina - Olanda, 2014, e povestea unui adolescent surdo-mut, care tocmai este admis într-o şcoală de profil. Dar una este şcoala, cu profesori şi elevi care par să îşi facă treaba conştiincios, şi alta e internatul şcolii, un fel de trib obscur cu legi proprii, unde au loc abuzuri între elevi şi unde prostituţia, violenţa şi furtul sunt un mod de viaţă. Cu greu, după multe "botezuri", tânărul reuşeşte totuşi să-şi facă loc în ierarhia găştii de internat, până când se îndrăgosteşte de una dintre elevele traseiste. Idila lor e aflată imediat iar lucrurile se complică ireversibil, avansând spre un deznodământ atroce, greu de suportat până şi pentru cei mai obişnuiţi cu ororile în cinema.

Trebuie să înţelegeţi, de la început, că vorbim despre un film realist, filmat în planuri-secvenţă care duc scena de la cap la coadă, pe o linie comparabilă cu performanţele naturaliste ale fraţilor Dardenne sau, de ce nu, cu ale Noului Cinema Românesc. Dincolo, însă, de afilierea la diverse estetici, The Tribe oferă mai puţin decât reperele lui în cinema-ul european, chiar mai puţin decât NCR. Şi asta pentru că, dincolo de sinopsis-ul aparent perfect pentru acest film cu şanse la publicul de toate orientările şi gradele de răbdare, The Tribe nu se ridică la înălţimea subiectului. Nu poate, fiindcă aproape fiecare scenă repetă obositor de mult tonalitatea pe care reuşeşte s-o transmită în primele ei secunde. Practic, filmul e alcătuit din enorm de multe planuri-secvenţă eficiente la început, dar monotone după. Adică foarte redundante şi foarte scurtabile, ca s-o spun pe scurt, condamnând filmul la o structură trasă din toate colţurile pentru a se potrivi canonului naturalist, o structură al cărei impact e invers proporţional cu durata scenelor. E prea mult din tot ceea ce arată ecranul, e exagerată importanţa fiecărei scene, ca şi când publicul n-o asimilează bine de la început şi are nevoie să i se repete. Până şi scenele de sex explicit - mai hot decât în multe alte filme intens realiste, mai ales ca urmare a lipsei vorbelor şi chiar a gemetelor - sunt mult prea lungi. Plăcut de lungi pentru simţuri, bineînţeles, dar neplăcut de lungi pentru echilibrul poveştii.

Vorbim, până la urmă, despre o greşeală de calcul regizoral, făcută de majoritatea căutătorilor de naturalism extrem: să laşi camera să meargă şi să pretinzi că tot ce intră în cadru e artă, e semnificaţie demnă de meditaţie, din simplul motiv... că e camera acolo. Un pic fals, mă tem, şi un pic superficial, din punct de vedere filmic. Căutând strict transmiterea realismului de înveliş al poveştii, prin ciocniri şi detalii de context, Plemya / The Tribe ratează, din păcate, fix esenţa poveştii. Adică sunt ratate aproape toate nuanţele pe care le oferă, teoretic, un subiect cu surdo-muţi, trecând pe lângă şansa imensă de a exploata limbajul gestual al elevilor, ca limbaj unic al lumii lor şi ca vehicul primar de semnificaţii. Singurele două puncte pe care filmul le atinge impecabil şi care au efect sunt contextul - decorul gri, indigest de blocuri, ca spaţiu ex-sovietic în care capitalismul a clacat din prima secundă în care s-a instalat - şi fondul sonor, fără nici replici, alcătuit din zgomote ambientale (paşi, respiraţie, atingeri, foşnet de haine etc.). E ca o muzică a realităţii în cel mai crud sens, de la un moment dat cu efect subliminal, perfect propice subumanităţii scenelor.

Dar toate astea nu sunt suficiente ca să scoată filmul din monotonie, să adauge fineţe în secvenţele dramatice, să fie altceva decât realism cu iz de documentar fake. Nu e nimic de adâncime aici; tot ce conţine filmul se află pe ecran, în puţinul care se întâmplă, în puţinul subţire, previzibil, abject-şi-atât. E ca o porţie de mâncare stricată, pe care tre' s-o mănânci, dar nu înţelegi de ce. Nu se întâmplă ca în cazul altor filme ultra-violente, pure exemple de estetica urâtului ca Klip (r. Maja Milos) sau Irréversible (r. Gaspar Noé), care în schimb folosesc toate avantajele poveştii şi ascund mult dincolo de abjecţiile de pe ecran. Da, Plemya / The Tribe e un discurs despre depravare şi traumă adolescentină, te poate afecta serios, dar o face mai mult de dragul afectării şi al naturalismului cinematografic, decât din empatie pentru cazurile reale de abuzuri din lumea surdo-muţilor.

Şi încă ceva: Plemya / The Tribe a primit multe premii, printre care Marele premiu al Criticii, la Cannes 2014, motiv suficient pentru ca sălile de cinema să fie în continuare pline de curioşi. Dar e o problemă aici: dacă 90% din acei curioşi se vor lua cu mâinile de cap după proiecţie, neînţelegând utilitatea acestui film urât de dragul urâtului, nu cumva credibilitatea tuturor criticilor de film va avea iar de pierdut? E ca şi când apare la TV o ştire despre un preot care fură, creând un val de ură asupra tuturor preoţilor; nu se vor mâhni toţi ceilalţi care n-au furat niciodată?




 Toate articolele despre Plemya / The Tribe
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2014
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Somnul de moarte al surdo-mutului - Plemya / Tribul, Roxana Pavnotescu
 Mizerabilism senzaţionalisto-formalist, supraevaluat - Tribul / Plemya, Andrei Gorzo
 Întrezărirea unui autor - Plemya / Tribul, Ion Indolean
 Plemya / Tribul - sau regulile nescrise ale semnelor - din 27 martie 2015 în cinematografe, Comunicat de presă
 Transgresivul Plemya / The Tribe proiectat în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, 2014, Cezar Gheorghe
 Toate articolele despre Plemya / The Tribe


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer