iunie 2015
Festivalul TIFF 2015
Elementul surpriză al unui film poate să apară la final, lăsând spectatorii fără glas sau poate să fie servit încă de la început, oferindu-le acestora un spectacol al frământărilor şi un subiect de dezbatere după ce părăsesc sala de cinema. Ruben Oslund alege al doilea drum. Regizorul şi scenaristul suedez de 41 de ani, care a debutat în cinematografie cu filme despre schi, are un premiu al juriului la Cannes, secţiunea Un certain regard, nominalizări la Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi la Golden Globes, toate în 2014 pentru filmul Turist / Force Majeure, al patrulea lungmetraj al său.
 
Povestea este împărţită în cinci capitole corespunzătoare celor cinci zile de vacanţă în Alpii Francezi, de care se bucură o familie suedeză înstărită. Prima zi este un preludiu scurt şi siropos în care facem cunoştinţă cu protagoniştii: mama, tatăl şi cei doi copii, patru oameni frumoşi, sportivi, lipsiţi de griji. Pe fundalul genericului de început ascultăm indicaţiile agasante ale unui fotograf francez, care îi convinge să se lase fotografiaţi pe pârtie şi insistă să-i aranjeze în aşa fel încât să obţină fotografia familiei perfecte. Se pare că acest lucru nu s-ar fi realizat fără ajutorul lui, căci Tomas, Ebba şi cei doi copii pozează stângaci în rolul de familie model.
 
A doua zi are loc evenimentul care spulberă fericirea celor patru aşa cum avalanşa provocată (şi controlată) spulberă un nor de zăpadă pe terasa unui restaurant. Evenimentul inofensiv dar spectaculos stârneşte panică printre clienţii aşezaţi la mese şi oamenii se retrag din calea posibilei ameninţări. Totul este însă o iluzie, avalanşa se consumă la distanţă, iar terasa este învăluită de un praf de zăpadă. Tomas, convins că viaţa îi este în pericol, fuge uitând de soţie şi copii, îmbrâncind un bărbat care se află în calea lui, nu înainte de a lua de pe masă telefonul şi mănuşile. Ebba rămâne singură cu cei doi copii pe care încearcă să-i protejeze.
 
Restul filmului ne arată procesul prin care Ebba trece de la şoc la revoltă mută şi apoi la exteriorizarea nemulţumirii. Tomas, conştient de situaţia ingrată în care se află, încearcă să convingă pe toată lumea că versiunea soţiei lui este falsă, glumeşte şi neagă mereu. Copiii resimt atmosfera toxică care s-a abătut dintr-odată asupra familiei lor şi sunt afectaţi de sentimentul de nesiguranţă - privirile mustrătoare aruncate peste umăr spre părintele care i-a abandonat atunci când viaţa lor părea în primejdie oferă unul dintre cele mai emoţionante momente ale peliculei.
 
Turist / Force Majeure este o comedie amară cu momente de thriller prevestitoare de dezastre naturale. Acestea întârzie să apară, însă este suficientă ameninţarea lor ca să distrugă încrederea soţiei în partenerul de viaţă, încrederea copiilor în tatăl care ar trebui să-i apere, orgoliul masculin al acestuia, liniştea întregii familii. Personajele se angajează într-o luptă surdă, fără miză, lăsând impresia că se învârtesc în cerc, închişi în universul lor strâmt, delimitat de reguli precise: bărbatul trebuie să fie erou, femeia şi copiii trebuie apăraţi. Inabilitatea lui de a se ridica la nivelul acestor aşteptări îl descalifică în ochii apropiaţilor şi nu-i de mirare că Tomas insistă să contrazică acuzaţiile, invocând printre glume situaţia extremă - forţa majoră - care îl absolvă de responsabilităţile faţă de familie. Regizorul are grijă să ţină publicul la distanţă, spectatorii nu sunt lăsaţi să se identifice cu personajele. Este de notat gestul reflex al lui Tomas de a-şi salva mobilul - o ironie despre dependenţa faţă de acest obiect care s-a insinuat în viaţa omului modern.
 
Nu mi s-a mai întâmplat să urmăresc cu sufletul la gură un film din care lipsesc cu desăvârşire ingredientele clasice ale acţiunii, care menţine totuşi impresia că urmează să se întâmple ceva rău, că cineva va păţi ceva cumplit. Atmosfera de suspans este cauzată de o simfonie de zgomote asurzitoare surprinse, iată, în liniştea Alpilor. Bubuitul exploziilor care provoacă avalanşele controlate, bâzâitul periuţelor de dinţi electrice, zumzetul dronei care survolează noaptea, motoarele ratracurilor care dansează pe albul zăpezii, clinchetul şi zdrăngănitul instalaţiilor de pe pârtii, fâşâitul benzii rulante care îi duce pe schiori până la intrarea în hotel, însoţesc desfăşurarea evenimentelor, punctând momentele cheie şi întreţin atmosfera tensionată, acompaniate de furtuna de vară din Anotimpurile lui Vivaldi.
 
Filmările din staţiunea Les Arcs sunt un regal pentru împătimiţii sporturilor de iarnă. Staţiunea montană filmată de sus, noaptea, pare alcătuită din insule de lumini risipite printre faldurile văilor albe. Versanţii înzăpeziţi sunt de o frumuseţe copleşitoare însă camera scandinavului surprinde în acelaşi timp latura lor ameninţătoare. Decorul montan, controlat de omul modern şi transformat într-o zonă artificială, oferă turiştilor garanţia siguranţei. Aflăm însă împreună cu cei patru protagonişti că siguranţa oferită de familie este iluzorie, căci natura umană nu poate fi controlată la fel de uşor precum zăpada.
 
Holul hotelului are înălţimea unei catedrale gotice, decor minimalist şi monocrom şi pare pustiu cu excepţia celor patru. Peisajul alb şi interiorul auster al hotelului sunt fundaluri excelent concepute pentru a pune în evidenţă personajele care sunt astfel expuse analizei spectatorilor fără să se poată ascunde. Camera neiertătoare îi urmăreşte până în baia apartamentului unde, contrastul dintre relaxarea primei seri şi tensiunea care apare a doua zi este cel mai vizibil. Aici, în spaţiul claustrofob al încăperii, sub lumina rece a neonului, feţele reflectate în oglindă vorbesc fără cuvinte despre avalanşa de sentimente contradictorii.
 
Filmul dezbate rolul şi rostul familiei moderne şi supune spre analiză publicului trei exemple. Tomas şi Ebba reprezintă familia clasică: mama, tatăl şi doi copii - o fetiţă şi un băiat - care îşi petrec tot timpul împreună. Cât de viabilă mai este această formulă în secolul XXI? Răspunsul îl aflăm atunci când familia se confruntă cu prima experienţă ameninţătoare din existenţa ei şi se dovedeşte prea slabă ca să-i facă faţă. Este nevoie de compromisuri şi de imaginaţie pentru ca formula să supravieţuiască.
 
În cazul lui Mats şi al fostei sale soţii, neînţelegerile au fost tranşate printr-un divorţ în urma căruia copiii au rămas cu mama lăsându-i tatălui libertatea de a-şi trăi criza vârstei de mijloc alături de prietena cu 20 de ani mai tânără.
 
O a treia variantă o reprezintă mariajul deschis despre care povesteşte suedeza de 40 de ani, care îşi petrece vacanţa singură, găsind în fiecare zi un alt partener de sex şi declarând că este foarte mulţumită de soţul ei care face acelaşi lucru.
 
În ciuda situaţiei dramatice care ia amploare şi transformă vacanţa de vis într-un coşmar, filmul are câteva episoade de umor absurd. Încercarea lui Mats de a explica laşitatea prietenului său prin aceea că a fugit din calea avalanşei ca să nu fie prins sub zăpadă alături de familia lui şi astfel să-i poată salva. Cuplul Mats-Funny se molipseşte de morbul neîncrederii în urma discuţiilor de la cină şi îşi petrec noaptea acuzându-se reciproc până la epuizare de greşeli pe care ar putea să le facă. Cu siguranţă cel mai amuzant este momentul în care o tânără îi transmite lui Tomas un compliment din partea unei prietene. Câteva clipe cei doi bărbaţi savurează succesul pentru ca fata să revină cerându-şi scuze şi anulând complimentul care fusese făcut, se pare, altcuiva.
 
Oslund aduce în scenă un personaj fără nume şi fără glas, o prezenţă oarecum misterioasă şi incomodă, martor al tuturor întâmplărilor din cele cinci zile de vacanţă: îngrijitorul, o parodie de zeitate care urmăreşte din înalt deruta muritorilor. Tomas şi Ebba, situaţi cu un nivel mai jos, pe jumătate dezbrăcaţi, desculţi, chinuiţi de frământări, nevoiţi să-i ceară ajutorul atunci când nu reuşesc să deschidă uşa camerei, pierd statutul de turişti pretenţioşi devenind nişte creaturi vulnerabile în faţa sumbrului personaj.
 
Filmul are final dublu. În ceea ce priveşte restabilirea echilibrului în familia lui Tomas, povestea se termină cu mica scenetă regizată de cei doi părinţi pentru ca tatăl să recâştige încrederea şi respectul copiilor.
 
Regizorul decide însă că mai are ceva de adăugat şi concepe un al doilea final în care protagoniştii trec din nou printr-o situaţie periculoasă, de data asta cu un mare potenţial de risc, atunci când şoferul neexperimentat al autocarului se dovedeşte incapabil să conducă pe serpentinele ac de păr. Nevoiţi să parcurgă restul drumului pe jos, fără echipamentele impresionante, departe de enclava de lux şi siguranţă a staţiunii, grupul de turişti arată ca o adunătură de refugiaţi din calea unui conflict armat sau a unui cataclism natural. Finalul expune fragilitatea stratului protector care acoperă viaţa celor lipsiţi de griji.

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus