Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  De ce eu?

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prosecutors can jump - De ce eu?


Mihai Brezeanu

noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Acest text trebuia să se numească "Procuror, substantiv. Uneori, preşedinte". Noul film al lui Tudor Giurgiu, De ce eu?, aflat încă la stadiul de work-in-progress, dar proiectat, totuşi, în aceste zile, în marile centre universitare ale României, e un soi de coborâre pe pământ şi în realitate a ultra-rafinatului Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu. Poliţistul de provincie al lui Porumboiu, confruntat cu dilema predării sau nu pe mâinile justiţiei a unui adolescent prins în vârtejul traficului cu droguri, devine, în filmul lui Giurgiu, procurorul de Bucureşti, confruntat cu dilema trimiterii sau nu în judecată a unui coleg procuror asupra căruia planează suspiciunea că ar fi pactizat cu tabără adversă. În ambele cazuri, eroul principal e, de fapt, conştiinţa unui om în conflict cu mediul înconjurător.

 

Strict cinematografic, filmul lui Porumboiu propune o stilistică subtilă şi sobră, lipsită de metafore, alcătuită din cadre lungi, tăceri multiple, dialoguri când banale, când abstracte, adesea îmbibate în absurd. Scenariul lui Giurgiu e alert şi spectaculos, decorat cu indicii mai mult sau mai puţin evidente (simboluri precum degradarea prea strident, din machiaj, a stării de sănătate a eroului principal, numărul maşinii sale şi porumbeii care brăzdează cerul în dimineaţa ce urmează nopţii studentei ar merita, poate, o retuşare înainte de montajul final), încărcat de vorbe, de replici, de teme, inserând câteva evadări liric-romantice într-un cadru general mustind de detaliile celui mai abject real pe care lumea pseudo-gulerelor albe post-revoluţionare l-a putut naşte.

 

Din fericire, în scaunul de cinematograf (ori chiar în picioare, în cazul proiecţiei de luni seară - 10 noiembrie 2014 - de la Muzeul Ţăranului Român), stau preponderent oameni pentru care cronica de film nu e nici măcar hobby. Oameni care dau buzna şi umplu fiecare locşor liber pentru că filmul lui Giurgiu creşte în siajul unei poveşti reale, cea care a dus, în 2002, la sinuciderea procurorului Cristian Panait (Panduru, în film), omul ce a îndrăznit, cu vorbele unui personaj, "să se pişe împotriva vântului" într-un ev al justiţiei româneşti în care anchetarea politicienilor era o glumă proastă şi atât. Oameni care recunosc pe ecran nu doar îngrozitorul eşafodaj al unei epoci sinistre, nu doar caroseria unui sistem de gândire ce a inhibat şi încă inhibă orice reacţie în faţa puterii discreţionare, dar şi personaje politice reale, personaje care au fost (Rodica Stănoiu), personaje care încă mai sunt (Adrian Năstase), personaje care vor mai fi multă vreme de acum înainte (Victor Ponta). Şi pentru că filmul reuşeşte, în chip remarcabil, să reconstituie o epocă şi un mod de gândire, pentru că săptămâna aleasă pentru primele sale proiecţii cu public larg nu e deloc una oarecare, oamenii îl imersează în ţesutul social, politic şi istoric al clipei, refuzându-i un destin pur artistic. Iar textul de faţă urmează imboldul momentului.

 

"De ce eu?" îşi întreabă eroul principal şeful, după ce înţelesese mişelia căreia aproape că îi căzuse pradă. De ce, dintre toţi, m-aţi ales pe mine să vă spăl rufele murdare, să mă mânjiţi, să mă umiliţi, să mă distrugeţi? Pentru că aţi simţit că sunt tânăr şi flămând de bani şi carieră şi că o să pun botul la tot ce mă forţaţi să fac? Sau pentru că aţi simţit că sunt tânăr şi cu orgoliul flămând, că sunt un pericol dacă nu mă marcaţi, dacă nu mă aveţi la mână încă de la bun început?

 

Derulând înapoi curgerea filmului de la momentul adresării acestei întrebări până la genericul de debut, vom regăsi destinul unui tânăr chipeş, cu gând de mărire în cariera pe care şi-a ales-o din vocaţie, cu poftă de muncă, viaţă, distracţie, haine elegante şi zâmbete feminine, hotărât să fie el însuşi (un pic pedant, un pic mai mult încăpăţânat) fără să îşi propună ca prin asta să răstoarne lumea. Lipsit de experienţă, Panduru dă cu capul de grinda realităţii în antologică secvenţă a eşuatei percheziţii la domiciliul procurorului orădean pe care îl ancheta. E clipa când drumul său întâlneşte prima răscruce semnificativă. E clipa când viaţa îi pune prima piedică majoră. E clipa când conştiinţa îi e pusă la treabă şi îndoiala începe să-i facă cu ochiul.

 

Ce urmează e o rostogolire fără sfârşit. Una după alta, ca într-un infinit şi sinistru şir indian, măştile de pe chipurile celor din jur cad. Unul după altul, ca într-un uriaş foc de auto-purificare, visele, iluziile, speranţele îl părăsesc. Lumea e hâdă, atât de hâdă, încât nici cei câţiva, puţini oameni care îi sunt aproape, nu merită chinul de a trăi. Nu merită încrederea unei confesiuni posibil eliberatoare. Pradă unui proces extrem de auto-izolare, Panduru nu găseşte nici măcar drumul către iubita ce încearcă să-l înţeleagă. Unde, când, cum, din vina cui s-a rupt drumul dintre ei? A existat el cu adevărat vreodată? Singură studenta de-o noapte îşi mai face loc printre ruinele edificiului său sentimental. Bărbatul îi vorbeşte, fără a-şi mişca buzele, despre un viitor ce nu va fi niciodată. Îl aude oare ea?

 

"Io n-am văzut încă îngeri pe lumea asta", îi spune lui Panduru, în încheierea execuţiei, şeful Codrea. Nu-i nimic, îi vedem noi. În secvenţa finală, privindu-ne de deasupra copacilor din cimitir. Pe noi, cei rămăşi, teoretic, în viaţă.

 

Panduru / Panait n-a avut vocaţie de erou. Cu atât mai puţin de înger. Dar a avut o conştiinţă. Şi asta a fost suficient să spună "Nu!". Restul e zbor.

 

Năstase, Stănoiu, Ponta şi toţi anonimii poveştii reale şi ai poveştii lui Giurgiu n-au vocaţie de erou. Nici de înger. Dar nici conştiinţă. Şi asta va naşte mereu un unic răspuns: "Da, să trăiţi!". Restul e mizeria care ne gâtuie zi după zi.

 

"Pentru ei fac tot ce fac. Ei sunt tot ce contează. Când o să îi ai pe ai tăi, o să vezi că n-o să te mai intereseze să cauţi tu adevărul", e ultimul citat (aproximativ), din Codrea către Panduru, pe care vi-l ofer. Pentru ei închid ochii. Pentru ei mint. Pentru ei iau spagă. Pentru ei şantajez. Pentru ei.

 

Pentru copiii pe care n-o să-i aibă niciodată, Panait s-a aruncat în gol. La 12 ani distanţă, zborul lui încă mai continuă. Poate că dintre copiii ştabilor de tot soiul, mai mari, mai mici, mai de la tv, mai de la berea amicală, de atunci şi de acum, se vor găsi câţiva care să îi afle povestea şi să înţeleagă că, de fapt, abia saltul lui e cu adevărat pentru ei.

 

PS1: Tone de aplauze pentru Emilian Oprea (Panduru) şi Mihai Constantin (Codrea). Două roluri ce puteau fi rezolvate în chip clasic (personaje aidoma lor sunt puzderie în cinematografia lumii) au primit două interpretări ale căror nuanţe şi subtilităţi merită un text special.

 

PS2: România din 2014 nu mai seamănă cu cea din 2002. Justiţia s-a schimbat. Enorm. Nu total. Nu definitiv. Nu ireversibil. "România e ţara ştampilelor", spune unul dintre cele două personaje în spatele cărora poate fi descifrată parte din biografia lui Victor Ponta. Pe una dintre ştampilele la îndemână duminica ce vine stă scris: "Noi, nu!".

 

O parte din noi ne-am învins

Greşeala, minciuna şi groaza,

Dar e drum, mai e drum necuprins

Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.

 

Generaţii secate se sting,

Tinerii râd către stelele reci -

Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă

Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

 

Cine din noi va muri

Înainte că trupu-i să moară?

Cine-o să-şi lepede inima-n colb -

Insuportabil de mare povară?

 

Ca un vânt rău, ori ca o insultă

Întrebarea prin rânduri trecu.

- Ascultă, ascultă, ascultă!

Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

 

(Nicolae Labiş)







 Toate articolele despre De ce eu?


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Aferim! / De ce eu? - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, Comunicat de presă
 Blîndeţea trecutului - De ce eu?, Lucian Maier
 Anti pac-pac - De ce eu?, Florian-Rareş Tileagă
 Moartea vie şi viaţa moartă - De ce eu?, Iuliana Iustina Stănculescu
 Pentru un loc călduţ - De ce eu?, Cristina Zaharia
 Toate articolele despre De ce eu?


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer