Cel mai recent film al regizorului de origine canadiană David Cronenberg, unul dintre cei mai importanţi autori de cinema contemporani, s-ar fi putut intitula, parafrazîd un titlu al lui Woody Allen, Tot ce nu aţi vrut să ştiţi despre Hollywood şi nici nu v-aţi fi gîndit să întrebaţi. Reprezentarea sumbră şi dezolantă a "cetăţii visurilor" din Maps to the Stars nu are echivalent, după ştiinţa mea, în cinematografia americană (Cronenberg a avut şi un producător american şi a filmat - pentru prima dată în aproape 50 de ani de carieră - în SUA, inclusiv la Hollywood), deşi Billy Wilder deschisese drumul acum 64 de ani, cu Sunset Blvd., subintitulat O poveste de la Hollywood.
Filmul se deschide cu tînăra Agatha, ce poartă pe trup urmele unor arsuri. Ea soseşte în oraşul stelelor într-un autobuz (pe drum, dormise învelită cu o jachetă promovînd filmul Bad Babysitter) şi este aşteptată de Jerome, şofer de limuzină cu ambiţii actoriceşti şi scenaristice (ca mai toţi şoferii sau barmanii din California, după cum se ştie). Agatha îi cere lui Jerome s-o ducă la adresa unde cîndva fusese casa lui Benjie Weiss, copilul-star din Dădaca cea rea. În secvenţa următoare, îl vedem chiar pe Benjie vizitînd în spital o fană (a lui şi a filmului amintit) afectată de limfomul non-Hodgkin (dar nu bolnavă de SIDA, după cum înţelesese vedeta minoră de la agentul său). Iar piesele de puzzle continuă să se îmbine subtil în filmul lui Cronenberg, al cărui scenariu e semnat de Bruce Wagner, fost şofer de limuzină la Hollywood în tinereţe.
Însă personajul cel mai interesant din Maps to the Stars nu e nici Agatha, nici Benjie, ci Havana Segrand (un rol greu de uitat, asumat pînă la capăt, pentru Julianne Moore, premiată la Cannes), corespondentul de azi al Normei Desmond (Gloria Swanson) din filmul lui Billy Wilder. Havana este actriţa care s-a bucurat de succes cînd era mai tînără, dar care acum trebuie să apeleze la toate relaţiile de care dispune pentru a prinde un rol într-o producţie independentă, de fapt un remake după un film în care strălucise odinioară mama ei, Clarice Taggart. Havana şi Benjie au mai multe lucruri în comun: impresara Genie, "doctorul" Weiss (tatăl lui Benjie, un scriitor-predicator care combină masajul, schingiuirea şi psihanaliza vulgarizatoare, este plătit de Havana ca să o elibereze de amintirea mamei sale), fantomele pe care le văd amîndoi şi incendiile care i-au despărţit de nişte persoane apropiate.
Hollywood-ul este, pentru Cronenberg, un univers degenerat şi sălbatic, în care incestul este la ordinea zilei, iar succesul poate fi atins doar cei lipsiţi de orice scrupul moral. Scenele violente sînt foarte puţine, însă atmosfera este apăsătoare, lynchiană, pe parcursul întregului film. Chiar dacă, timp de aproape o oră şi jumătate, simţim că se va întîmpla ceva terifiant şi ne pregătim pentru climax, atunci cînd se petrec lucrurile groaznice, şocul este la fel de puternic ca la un debut de film violent. Din nefericire, ieşirea din scenă a soţilor Weiss vine ca un deus ex machina deranjant (mai ales că nici efectele speciale pe computer nu sînt prea reuşite) pentru a închide demonstraţia autorului înainte de surprinzătorul final pervers-romantic, în care revine poemul-laitmotiv Liberté de Paul Éluard.
Coproducţie Canada-SUA-Germania-Franţa, 2014
Regia: David Cronenberg
Cu: Julianne Moore (Havana Segrand), Mia Wasikowska (Agatha Weiss), John Cusack (Stafford Weiss), Olivia Williams (Christina Weiss), Evan Bird (Benjie Weiss), Robert Pattinson (Jerome Fontana)
Distribuitor: Independenţa Film
Cotaţie: ***
O iubire-ntr-o doară: Two Night Stand
Cunoaştem cu toţii formula narativă clasică a unei comedii romantice: băiatul întîlneşte fata, băiatul cîştigă fata, băiatul pierde fata, băiatul recîştigă fata, happy-end. Two Night Stand nu se abate de la schemă, dar încearcă să o adapteze la aşteptările generaţiei Facebook. Filmul începe cu Ea, care, îmboldită de prietena şi colega ei de apartament, intră pe un site de romance fără obligaţii, unde îl cunoaşte pe El. Cei doi au ceea ce ar fi trebuit să fie o "aventură de-o noapte", numai că dimineaţa Ea nu se mai poate întoarce acasă, din pricina unei ninsori apocaliptice, care blochează traficul newyorkez. Bănuiţi, desigur, ce urmează. Dacă Ea ar fi fost interpretată de Goldie Hawn sau Meg Ryan, iar El, de John Cusack sau Tom Hanks, poate că am fi fost mai îngăduitori cu slăbiciunile poveştii. Însă, cum junii Analeigh Tipton şi Miles Teller nu au şarmul iluştrilor lor predecesori (cel puţin el e de-a dreptul insipid), iar chimia dintre ei lasă mult de dorit, filmul debutantului Max Nichols intră doar în categoria "dacă n-aveţi nimic mai bun de făcut".
Producţie SUA, 2014
Regia: Max Nichols
Distribuitor: Parlux Entertainment
Cotaţie: *
Noul Neo: John Wick
Imaginaţi-vă că partea a doua din A History of Violence (2005) - în care protagonistul interpretat de Viggo Mortensen, confruntat cu "umbrele trecutului" (sub acest titlu a fost lansat la noi acel film al lui David Cronenberg), renunţă la viaţa sa tihnită de familist pentru a redeveni, cel puţin temporar, o maşină de ucis invincibilă - ar fi extinsă într-un lungmetraj şi vă veţi face o impresie despre ce puteţi vedea în John Wick. Intriga este simplistă, singura ei menire fiind aceea de a-i da eroului răzbunător nişte motivaţii pentru a-şi măcelări adversarii (nu întîmplător, John Wick este şi personaj într-un joc video de tip shooter). În aceste condiţii, ne interesează, mai mult decît calităţile artistice, inventivitatea şi spectaculozitatea secvenţelor de luptă garnisite cu CGI, iar la acest capitol filmul nu stă deloc rău. Totuşi, eu unul aş recomanda John Wick numai băieţilor cărora le plac filmele cu pacpac şi fetelor cărora le place Keanu Reeves (aici într-o formă excelentă de action star, aducîndu-ne aminte de trilogia Matrix).
Coproducţie SUA-Canada-China, 2014
Regia: David Leitch, Chad Stahelski
Distribuitor: InterComFilm Distribution
Cotaţie: **
Harry împieliţatul: Horns
Un nou film de Alexandre Aja, fostul enfant prodige al cinematografului de gen francez, avîndu-l în prim-plan pe Daniel Radcliffe, actorul care va fi pe veci legat de rolul lui Harry Potter, ucenicul vrăjitor de la Hogwarts, sună cît se poate de promiţător. Din păcate, Horns nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, mai ales din pricina scenariului (prea) derutant, bazat pe bestsellerul dark fantasy omonim al lui Joe Hill (nimeni altul decît fiul marelui Stephen King). Radcliffe este Ig (alintat Iggy, ceea ce ne face să ne gîndim la Ziggy Stardust, mai ales că personajul e mare fan al lui David Bowie), eroul-narator acuzat că şi-ar fi ucis iubita după ce ea i-a dat papucii (pentru un altul, pare-se). Ig devine încornorat la propriu, iar în prezenţa sa ceilalţi nu se sfiesc să-şi împărtăşească gîndurile şi dorinţele cele mai ascunse, generînd astfel unele efecte comice reuşite. Filmul are şi cîteva idei inteligente (travelingul utilizat pentru a marca saltul în timp, un cîntec asociat cu un anumit spaţiu şi un anumit eveniment în desfăşurare etc.), dar finalul strică totul.
Coproducţie SUA-Canada, 2013
Regia: Alexandre Aja
Distribuitor: InterComFilm Distribution
Cotaţie: **
Legendă:
* slab; ** mediocru; *** bun; **** foarte bun; ***** excelent