Când toată lumea îl iubea pentru dialogurile tipice, nevrotice, comice, delicioase, inteligente, el a virat spre dramă şi a izbutit cel mai cinic film al său. E drept, părăsise New York-ul căruia îi fusese credincios până atunci. Match Point îi deschidea porţile Europei şi lumea părea brusc prea mică pentru el. Barcelona, Paris sau Roma l-au îmbiat la rândul lor şi au rezultat deserturile cele mai spumoase din cariera lui, comedii de vacanţă, neaşteptat de proaspete. Ca o reinventare. Şi actori care să se potrivească posturii subtile de alter-ego. Şi asta - oraşul nou şi un actor care să vorbească şi să explice ca el - a fost mereu frumos de privit. Ca Hitchcock, cu actriţele blonde preferate, cineastul american şi-a descoperit noi muze, tinere şi senzuale.
Asemenea lui Fellini, pasionatul de circ şi vodevil, Woody Allen se întoarce şi el acum la un subiect care îl amuză, care îl atrage. Numere de magie sunt şi aici, cum au fost şi în mai vechile The Curse of the Jade Scorpion din 2001 sau Scoop din 2006. Iar momentele acestea de iluzie, foarte frumoase şi îngrijite din punct de vedere vizual, comice, nostalgice. De data asta nu mai este şi actor, nu el este magicianul. Îl alege pe foarte muncitorul Colin Firth ca întruchipare perfectă a stilului scorţos englezesc, actorul care poate să explice cu siguranţă ce este aceea morga britanică (doar a fost Mr. Darcy, nu?).
Este un proiect filmat cu dragoste şi bucurie - şi asta se vede în fiecare cadru, în fiecare fundal din acest sud al Franţei. Iar peisajul, filmat în culori dulci de citrice, plin de verdeaţă, de flori şi grădini, cu şosele şerpuite nu este doar rama acţiunii. Devine personajul care-ţi face mereu cu ochiul. Scarlett Johansson a fost înlocuită cu altă actriţă blondă, mai tânără şi mai puţin agresiv sexy, dar într-adevăr mai potrivită în rol. Emma Stone este toată numai ochi şi zâmbete.
Şi filmul său de acum, foarte lejer, cu aer de vodevil sau de operetă, cu aerul său parfumat de vacanţă şi de epocă, te prinde în mrejele lui delicate. Mai puţin umor ca de obicei, însă replici ici-colo scăpărătoare, cu gagul ca de chibrit când se aprinde care te face să râzi.
Tot ce iubeşte cineastul este împachetat aici - "My favorite things" - în modul cât mai încântător cu putinţă. Doi actori plăcuţi, fiecare separat şi împreună, epoca anilor '20, cu costumele, rochiile, diademele, maşinile şi, mai ales, muzica ei (de altfel, coloana sonoră, veselă, sprinţară, un mix al melodiilor de modă retro leagă amuzant cadrele), riviera franceză cu detaliile ei romantic-idilice - toate sunt cutiuţa perfectă pentru povestea sa. Eroii, cadrele şi povestea au toate, clar, glamour. Şi, chiar dacă vorbăria pare uşor teatrală, intri în această convenţie propusă, te predai de plăcere.
Nu este un Woody Allen tipic, însă îi ies maestrului câteva scene delicioase. Cea cu Colin Firth realizând cu voce tare cât de mult îi place tânăra, cu replicile lui mai mult monolog, e de calibrul celei a profesorului Higgins din My Fair Lady, când conştientizează ce reprezintă Eliza pentru el. Şi, da, avem un alter-ego Woody Allen, mic, vorbăreţ, agitat în postura actorului Simon McBurney, care joacă un văr cu gânduri blajine de răzbunare.
Nu e prima oară când se întâlnesc două lumi, două tabere - englezii şi americanii - în filmele regizorului. Ca şi în Scoop, avem şi aici o tânără femeie sosită din State. Aşadar avem pentru ilustrarea părţii continentale cadre pline de detalii şi lucruri, interioarele acelea încărcate britanice, acum şi cu clasă mai înaltă.
Când crezi că actorul este dirijat să fie prea exagerat în vreo scenă, maestrul face un twist care rupe ritmul şi aduce hazul, cu rezolvările lui ironice despre credinţă şi religie.
Sigur, morala şi lecţia de viaţă - e bine să fii raţional, dar parcă e mai bine cu ceva neprevăzut şi magie în cotidian - reiese clar, cu voce tare nu numai din finalul filmului. Şi nu se putea decât acest final.
Îi ies maestrului câteva scene foarte frumoase, dintre care, filmarea de sus a coborârii unei scări de către mătuşa bine îmbrăcată în dantele, este o operă de artă în sine.
Veţi vedea că şi filmul vă va spune, nu numai cântecul din 1929, "You Do Something To Me".