Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Talk to the Bomb

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vorbind despre bombe - Talk to the Bomb


Rucsandra Pop, în dialog cu Dan Lupu

ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
M-am întâlnit cu Rucsandra într-o plăcută seară de toamnă. Îmi aduc aminte că stăteam afară, sub un cireş iar peste noi ploua cu frunze de un galben perfect. Din toată întâlnirea aia am rămas cu un singur gând: ce tare că mai sunt şi oameni dintr-ăştia care sunt entuziaşti dar care nu te copleşesc cu energia lor ci mai degrabă îţi ies în întâmpinare.

Cred că atunci când mi-a propus să joc Voinicul din Talk to the Bomb nu ne întâlnisem de mai mult de patru ori. Şi iată-ne acum, în plină iarnă, pregătindu-ne să aducem vara înapoi cu spectacolul nostru, să încălzim serile friguroase ale spectatorilor cu o poveste de dragoste care ar fi putut să-i aibă ca protagonişti pe oricare dintre ei. Cred că fiecare dintre noi îşi aduce aminte măcar o vară petrecută în Vama Veche, măcar o poveste întâmplată acolo.

Talk to the Bomb este povestea unui triunghi amoros născut pe plaja din Vama Veche în vara lui 2001, este dramatizarea uneia din miile de poveşti de dragoste care au început acolo, pe nisipul din Vamă.
Povestea Saşei (Graţiela Bădescu), a lui Alex (Alex Fifea) şi a Voinicului (Dan Lupu) este obsedantă, ca o melodie tare ascultată pe repeat. Destinele celor trei se intersectează în umbra ameninţătoare a unui 11 septembrie care încă nu s-a întâmplat.

Şi pentru că ne place să ne jucăm iată-ne întrebându-ne reciproc lucruri pe care n-am apucat să le ştim despre noi, despre piesă. (Dan Lupu)


Dan Lupu (foto: Adi Marineci)

Rucsandra Pop: Care sunt ingredientele din care îţi construieşti un personaj? Care e drumul pe care îl parcurgi ca actor de la textul pe care îl primeşti la personajul pe care spectatorii îl văd pe scenă?
Dan Lupu: Din experienţa de până acum pot spune că niciun drum n-a semănat cu altul. De fiecare dată când încep lucrul la un rol nou îmi dau seama că nu există nişte parametri uşor de definit care să se regăsească mereu. Evident, nu e ca şi cum m-aş apuca de făcut şuruburi. Aş asocia exemplul cu o călătorie, pentru că tot ai întrebat de drum. Etapele sunt aceleaşi în mare, însă experienţa e destul de diferită de fiecare dată. Cred că drumul e colorat de ingredientele din întrebare, iar ele, ingredientele, pot fi extrem de variate. Cred că baza e sufletul tău, cu părţile lui bune şi rele şi cu experienţele de până atunci. Pe baza asta se instalează tot felul de nuanţe născute din dorinţa de joc, de a experimenta, de a te pune în situaţii noi sau ipostaze în care ştii că n-ai cum să fii în viaţa reală, interacţiunea cu partenerii şi interacţiunea cu publicul. Cred că în cazurile fericite personajele sunt vii şi evoluează cu fiecare altă întâlnire.
Sunt un om destul de atent la detalii prin urmare mă interesează gesturile personajului meu, cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum stă, cum priveşte, cum se raportează la ce se întâmplă în jur. Îmi place să-i desenez lumea şi dincolo de text sau de momentele când ştim că spectatorul are ochii pe el.

R.P.: O parte din publicul din România se teme de teatrul contemporan. Ce i-ai spune unui spectator reticent ca să-l convingi să vină să vadă un spectacol contemporan?
D.L.: I-aş spune că nimic rău nu i se poate întâmpla. În cel mai apocaliptic caz se va plictisi puţin (nu e şi cazul spectacolului nostru) şi va auzi cuvintele alea care încep cu \'p\'. Apoi aş încerca să explic că unele spectacole de teatru contemporan sunt făcute cu suflet, de oameni talentaţi care gândesc situaţii în care se pot regăsi şi personaje cu care ei, spectatorii, se vor identifica uşor pentru că, nu-i aşa, textele sunt contemporane lor.

R.P.: Ca actor trebuie să ai anumite calităţi şi abilităţi, ca actor de teatru independent îţi trebuie calităţi şi abilităţi suplimentare?
D.L.: Cu siguranţă. Plecând de la faptul că trebuie să ai habar să baţi un cui, să ştii ce-i aia machetă, layout, bleed, să-ţi pui cap la cap un costum şi să te schimbi în el pe după baruri sau, în unele cazuri, chiar să vii îmbrăcat cu el prin RATB, ca actor de teatru independent te confrunţi de cele mai multe ori cu un text contemporan care te momeşte cu o aparentă uşurinţă în abordare, cu stilul său foarte vorbit, cu faptul că nu e un text clasic pe care spectatorul îl ştie aproape pe de rost şi pe care l-a mai văzut în nu ştiu câte montări, prin urmare cu o libertate foarte mare. Mintea ta îşi imaginează personajul plecând de la o foaie albă, pe care n-a mai scris aproape nimeni înainte.

R.P.: Care e cea mai feelingoasă poveste pe care ai început-o în Vama Veche?
D.L.: Din păcate cred că răspunsul meu va fi uşor dezamăgitor. Nu mi s-a întâmplat niciodată să încep o poveste de dragoste în Vamă. Mi s-a întâmplat însă să termin una. Oricum, pentru mine Vama rămâne locul ăla de pe Pământ unde se uită fetele la mine şi eu mă prind că se întâmplă asta. E mare lucru. Şi e plăcut.


(Rucsandra Pop şi Graţiela Bădescu)

D.L.: Rucsandra, spune-mi te rog ce te-a făcut să te gândeşti la mine pentru rolul Voinicului din Talk to the Bomb?
R.P.: În primul rând faptul că eşti frumos ca un salvamar, frumos ca din revistă, vorba Saşei. Acum lăsând gluma la o parte, nu-i uşor să dai peste un Voinic, dar când îţi iese în cale ştii că el e. De când ne-am apucat să lucrăm la spectacol intuiţia ne-a spus şi mie şi Graţielei că o să existe mai mulţi Voinici. Şi aşa a şi fost. La primul reading care a avut loc la Carol 53 de sfârşitul lumii, adică pe 12 decembrie 2012, rolul a fost citit de Ştefan Cosma şi am considerat că ăsta e un semn bun. Deşi nu e actor, Ştefan are vocaţie de "Voinic". (Fetele din Bucureşti ştiu ce zic :). Apoi am organizat un casting pentru rolul Voinicului. Şi n-a fost uşor să-l găsim. Dar l-am găsit până la urmă. Înalt, umeri laţi, all that jazz. După o vreme ne-am despărţit. Ca-n viaţă. Asta se întâmpla la scurtă vreme după ce ne-am cunoscut noi. Şi când îl căutam în capul meu noul Voinic, ai apărut tu la modul cel mai firesc. Ţi-am propus rolul, ai zis da. Şi restul se va vedea pe scenă. Chiar te potriveşti fizic cu Voinicul aşa cum l-am scris eu. Şi aveţi şi aceeaşi vârstă.

D.L.: Cum e să-ţi vezi textul jucat? Cât de mare e diferenţa dintre ceea ce vezi pe scenă faţă de ce era iniţial în capul tău?
R.P.: Iniţial în capul meu era o poveste care mi s-a întâmplat mie şi care m-a bulversat şi pe care am încercat să o scriu atunci. A ieşit un text prost. Dar povestea nu mi-a dat pace. Aşa că am luat un pic de distanţă şi mi-am dat seama că dacă o scriu aşa cum s-a întâmplat nu-i decât o dramoletă personală. Câţiva ani şi câteva sinapse mai încolo, m-am reapucat să scriu povestea prin prisma a ceea ce am înţeles eu din toată întâmplarea, fără să îmi mai propun să relatez faptele aşa cum s-au întâmplat. Şi am reuşit să mă scot din poveste pe mine şi pe ceilalţi şi să pun în loc personaje, cu care alţi oameni să se poată identifica. A fost bine când am lăsat povestea asta să-şi vadă de drumul ei. Pentru că drumul ăsta a sculptat-o frumos. Iar punerea în scena a făcut parte din acest traseu pe care Saşa, Alex şi Voinicu l-au parcurs. Acum nu mai e povestea mea, e o poveste care i se putea întâmpla oricui a fost prin Vamă. E ceea ce americanii numesc a coming of age story. E un rit de iniţiere prin care trecem toţi - despărţirea de prima mare iubire. O despărţire care doare ca naiba, dar care ne face mai buni. Şi acum nu mai contează dacă îmi place mie, ci dacă le place spectatorilor. Pe mine oricum m-a transformat scrierea ei şi punerea ei în scenă.

D.L.: Saşa din Talk to the Bomb asociază evenimente cotidiene cu întâmplări importante din viaţa ei. E o găselniţă a personajului sau e o însuşire împrumutată de la cea care i-a dat viaţă.
R.P.: Saşa asociază evenimente mari din istoria recentă (cum ar fi 9 septembrie 2001) cu întâmplări importante din viaţa ei. Saşa resimte atentatul asupra WTC foarte personal. Până la urmă, ceea ce s-a întâmplat atunci a schimbat felul în care trăim, chiar dacă pentru noi, la nivel de individ, lucrul ăsta nu e tocmai evident. Asta e o temă care mă preocupă. Am fost tot timpul pasionată de istoria recentă. Iar acum, după ultimele evenimente din Ucraina şi de la Paris cu atât mai mult. Chiar lucrez la un monolog pe tema asta - e povestea unei tipe care pare urmărită de ghinion şi de boli. Face tot felul de boli bizare a căror cauză nu o înţelege nici ea, nici doctorii şi care par să nu aibă leac.  După multe investigaţii şi câteva şedinţe la terapeut îşi dă în sfârşit seama că bolile ei au la bază evenimente dramatice pe care le vede la televizor sau le citeşte în presă. Ea somatizează fără să fie conştientă războaie, atentate, crime împotriva umanităţii. Revelaţia o are terapeutul ei când îi arată eczema ei care are forma hărţii Ucrainei. Cred că e treaba artistului să încerce să deconstruiască tragediile care se întâmplă pe bandă rulantă în lume şi care ne agresează în fiecare secundă şi ne modifică viaţa în feluri invizibile.

D.L.: Dacă n-aş şti foarte multe despre Talk to the Bomb ce mi-ai spune să mă convingi să-mi cumpăr un bilet pe 30 ianuarie 2015 la Godot Sub Scenă?
R.P.: Pariul acestui spectacol este să aducă înapoi o vară ideală ale cărei evenimente şi a cărui vibe au rămas în memoria colectivă. Pentru personajele din Talk to the Bomb vara asta e vara lui 2001. Pentru cei care vin la piesă poate fi o altă vară. Fiecare avem, cred, o vară despre care vorbim cu literă mare, care ni s-a imprimat în conştiinţă ca: VARA AIA. Şi eu asta caut: să aduc pe scenă locurile comune, chestii în care spectatorul să se regăsească. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, marele pariu al nostru, celor care lucrăm la acest spectacol, e să vedem omul ieşind din sală gândindu-se sau spunându-i prietenului cu care a venit: mi s-a întâmplat şi mie chestia asta. Ceva, o frântură de scenă trebuie să ajungă în inima fiecărui spectator. Şi până acum, cam ăsta a fost efectul asupra celor care au venit la spectacol. Până la urmă, fiecare dintre noi am trăit o poveste de dragoste pe plaja de la Vama Veche. Sau am tânjit la asta. Sau avem un prieten care ne-a povestit. Deci spectatorilor nu pot să le spun decât un singur lucru: veniţi în 30 ianuarie la Godot. Promitem să vă aducem vara înapoi! Vara aia.

Primul spectacol Talk to the Bomb se joacă vineri, 30 ianuarie, de la ora 19:00, la Godot, Sala SubScena. Regia este semnată de Lala Mişosniky. Mai multe despre spectacol şi despre următoarele reprezentaţii puteţi afla pe pagina www.facebook.com/TalkToTheBomb şi de pe site-ul Hydra Society.
 

"L-am observat de la un kilometru depărtare. Jur. Deşi nu eram nici pusă pe agăţat şi nici n-aş putea spune că era genul meu. Era prea frumos, cumva. Prea păpuşel. Peste 1.80, umeri laţi, ochi verzi, barbă. Ca din revistă. Too good to be real. Frumos ca un salvamar. Iar mie în general nu îmi plac altfel de băieţi. Şi cu toate astea, din prima secundă am ştiut că o să am o treabă cu el. Ştii cum e. E suficient să-ţi arunce o privire şi te pierzi total" - aşa povesteşte Saşa prima întâlnire cu Voinicu.



 Toate articolele despre Talk to the Bomb


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Rucsandra Pop
 Alte articole de Dan Lupu


Alte articole

 Talk to the Bomb - spectacolul care îţi aduce vara înapoi, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer