Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vulnerabilităţile corpului în Paysage inconnu la Interferenţe, 2014


Adrian Ţion

decembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce a prezentat la Interferenţele din 2012 Les corbeaux, cunoscutul coregraf şi regizor Josef Nadj / Nagy József a adus în 2014 pe scena festivalului clujean spectacolul Paysage inconnu, ultima sa creaţie realizată la Centre Chorégraphique National d'Orléans, France. Fireşte, tot o înscenare cu puternic impact vizual. Maniera de a construi un produs artistic de asemenea factură, e uşor recognoscibilă în cazul lui, bazată pe lentoare şi o anume gravitate a mişcării. Pentru Paysage inconnu, artistul a apelat şi la un incipit imagistic, instalând pe scenă un ecran, cvasi-nelipsitul ecran din spectacolele acestei ediţii (şi nu numai), semn de subordonare umilă a uneltelor teatrului tradiţional faţă de Zeul Video, ajuns la apogeul puterii sale inflaţioniste, spectru imuabil al contemporaneităţii, de care, se vede, nici oamenii scenei nu se pot descotorosi pe de-a-ntregul.


Şi ce vedem pe acest ecran? Nu voi povesti ceea ce nu se poate povesti, dar... rezultă în urma sugestivităţii limbajului. Particule albe dintr-un nucleu în formare se coagulează treptat într-o virtuală fizionomie hominidă, pueril desenată. Sugestie preluată imediat prin ţipete, sunete de tobe, cinel, saxofon, echivalând cu ieşirea în peisaj, în lumea difuză, misterioasă, scăldată în neguri de geneză şi brusc apar cei doi interpreţi în faţa unui panou. Evoluţia lor poate începe.
 
"Peisajul necunoscut" tinde să configureze iniţial (ni se spune) o evocare subiectivă a spaţiului natal al artistului născut în Voivodina, dar devine imediat şi un teritoriu al explorării orizontalelor exterioare şi al descoperirii etapelor dezvoltării şi al devenirilor interioare. Munca depusă pentru distribuirea acestui concept sare din particular în general prin structura abordată. Paysage inconnu e o piesă coregrafico-muzicală pentru patru artişti: doi coregrafi (Nagy József şi Ivan Fatjo) şi doi muzicieni (Akosh Szelevény şi Gildas Etevenard). Împreună întreţin, în complementaritate echilibrată şi armonioasă, un discurs grav şi ironic în acelaşi timp, bazat pe improvizaţie, despre vulnerabilităţile corpului într-un spaţiu inefabil, miraculos, o poveste despre iniţierea şi incursiunea în taina existenţială. Este şi o meditaţie lirică asupra fragilităţii fiinţei şi a căutării în genere, precum şi a căutării necunoscutului din noi.
 
Victorioasă, viaţa irupe, prinde formă şi relief în două corpuri bărbăteşti. Cei doi coregrafi-mimi au feţele acoperite cu cagule, feţe neutre, aşa încât expresivitatea să rămână apanajul exclusiv al corpului. Sunt îmbrăcaţi în negru, simulând sobrietatea şi se încăpăţânează să descopere priveliştea necunoscută în diferite forme: târâş, în genunchi, aşezaţi pe scaune, ajutându-se de artefacte, escaladând obstacole imaginare sau reale, gesticulând simultan sau separat, apropiindu-se sau îndepărtându-se unul de altul, comunicând sau respingându-se reciproc, luptând pentru a-şi menţine verticalitatea, bucurându-se sau întristându-se succesiv. Efortul acestor marionete fără personalitate, dezvoltat ca un duo coregrafic implantat în univers plăpând, uşor de înduplecat, e deseori restricţionat de sincope. Când trupurile sunt epuizate, năpădite de neputinţe, înaintarea încetează subit. Încep încăierările, disimulările şi retezarea poftelor latente, descoperite aleatoriu. Dansul devine macabru şi tensionat. Instrumentiştii punctează momentele de încleştare dramatică prin multiplicarea sunetelor stridente, uneori prin hârşâieli sâcâitoare, pregnante, trenante. Gravitatea mişcărilor alternează cu propensiunea lor în isteric, morbid şi grotesc. Gesturile ajung disperate. O cadă veche, răsturnată şi trasă pe scenă dintr-un loc în altul cu scrâşnet prelung devine, pentru un timp, refugiu al tuturor neputinţelor. În final, ea se transformă în cavou sau crematoriu (un fum alburiu se ridică lent din ea). Corpurile osândite sunt fixate în rigiditatea orizontală a morţii, sinistru cocoţată deasupra vanei-mormânt, semnificând levitaţia. Ce rămâne din scurtul periplu existenţial al corpurilor, simbolic reprezentat ca urma unui fir de aţă impregnată pe panoul martor? Semnele unor trăiri exuberante sau insinuări ale gratuităţii creative, urme înscrise cu praf de var pe acelaşi panou.
 
Multe idei s-ar putea împleti pe marginea acestui spectacol, dacă ai analiza în amănunt toate volutele corpului. Mă rezum să fac o trimitere, pe care am simţit-o pe tot timpul reprezentaţiei. Vizualizarea propusă de Josef Nadj mi se pare desprinsă din universul beckettian, mai exact din partea a doua a romanului Comment c'est, unde naratorul întâlneşte pe Pim ridicând capul din mocirla existenţială. Aşadar Pim + Pim dans la boue. Numai că, aşa cum am mai spus, "peisajul interior" al lui Josef Nadj e un univers plăpând, mlădios, aproape melancolic.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Fermati la dove sei! - Amore e Carne la Interferenţe, 2014, Lorena Copil
 Scrisoare către Moş Nicolae, Lorena Copil
 Ridicarea frontierelor în Kafka project - Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Un miel ultrasofisticat - Lamb la Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Fiecare cu Ubu-ul lui - Ubu roi la Interferenţe, 2014, Lorena Copil
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer