Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Detachment

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri pe marginea unui tip de film - Detachment


Marian Rădulescu

decembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deopotrivă acasă şi la şcoală, elevii au parte de "morală" şi "lecţii", de mustrare şi dojenire în doze mult peste limitele răbdării lor. Aşa se explică reacţia unora de respingere en gros a părinţilor şi profesorilor. Tupeul pe care adesea îl afişează la clasă presupuşii învăţăcei stârneşte un reflex - condiţionat, pavlovian - de tip Tourette în rândul celor de la catedră: enervare, dispreţ, silă. (Atunci când educatorii nu s-au retras, îngroziţi, sub catedră - de bună voie ori constrânşi de minţile periculoase - dangerous minds - ale câte unui "elev-problemă". Elevii însă - chiar dacă nu-şi dau seama, chiar dacă nu recunosc - au o nevoie acută de milă, de com-pătimire.


Haosul generalizat din sistemul de învăţământ poate duce foarte uşor la indiferenţă (faţă de profesie, faţă de elevi, faţă de şcoală), atunci când n-a dus deja la depresie. Iar elevii - întotdeauna am simţit asta - sunt cel mai puţin vinovaţi de climatul individualist în care trăiesc. Rămaşi, nu puţini, fără familie (câţi au avut parte măcar de "cei şapte ani de-acasă"?), ei cresc "de capul lor" şi - conştient sau nu - se autodistrug. Aici intervin, e drept, o groază de factori (înşiruirea e aleatorie): mass media (cu programe extreme ori sentimental-pietiste, cu ştiri tabloidizate şi nocive mesaje subliminale, cu "visul american" promovat la scară planetară) de care, pentru că nu i-a învăţat nimeni, nu ştiu să se ferească; anturajul pe care adesea nu se pricep să-l selecteze (după care criterii?), substanţele mai mult sau mai puţin halucinogene pe care şi le procură mai lesne ca oricând; în fine, un întreg sistem educaţional "centrat pe elev".


Este meseria de dascăl pe cale de dispariţie? Mai presupune ea o chemare specială, o vocaţie (în care-ţi găseşti împlinirea atunci când simţi că faci ceva care contează), sau este un job obişnuit, ceva mai prost plătit ca altele? A ajuns şcoala "centrată pe elev" în impas, e doar o formă fără fond, un S.R.L. în pragul falimentului, un "cumplit meşteşug de tâmpenie" pe care elevul - cunoscându-şi foarte bine drepturile civile, mai puţin îndatoririle - se revoltă, atunci când strigă "Hey, teachers, leave the kids alone!"? Mai poţi suporta, ca profesor, ostilitatea generală (a unui întreg sistem, nu doar a elevilor) fără să-ţi ieşi din minţi? Mai are cineva nevoie de dascăli, de îndrumători, într-o lume în care toate drumurile par - sună democratic, nu? - la fel de valide?

Filmul lui Tony Kaye, Detachment / Indiferenţă, fără să fie moralizator sau tezist, pune - oarecum retoric - toate aceste întrebări. Aşa cum Requiem for a Dream (regia: Darren Aronofsky) nu este atât un film despre droguri şi drogaţi, cât un poem cinematografic (hardcore, e drept) despre dependenţă, tot astfel Detachment este un la fel de incomod poem al indiferenţei. Al nepăsării elevilor faţă de profesori sau directori. Al nepăsării inspectorilor şcolari faţă de profesori. Al nepăsării părinţilor şi elevilor faţă de şcoală. Al nepăsării multor profesori faţă de elevi. Al nepăsării părinţilor faţă de copii. Un film ca o călătorie în infern - un infern construit, evident, de om. De omul "progresist", "revoltat" - încă din timpul Renaşterii şi Iluminismului - pe o anumită rânduială, pe anumite valori tradiţionale, în numele unei "democraţii a libertăţilor".


Detachment este o experienţă comparabilă - prin mijloacele cinematografice sofisticate, prin forţa expresiei, mai cu seamă la nivelul imaginii şi montajului - cu opusuri tulburătoare precum Natural Born Killers (regia: Oliver Stone, Happiness (regia: Todd Solondz), Dancer in the Dark (regia: Lars von Trier), Elephant (regia: Gus van Sant). Dar este şi un film despre nevoia omului (din faţa sau din spatele catedrei) de mărturisire, de comunicare, de iertare, de restaurare a fiinţei sale. Când profesorul suplinitor, primit cu ostilitate de unii dintre elevi, le dă acestora un test de evaluare în care le cere să scrie un scurt eseu având ca temă ceea ce îşi închipuie că ar spune despre ei părinţii sau prietenii la slujba lor de înmormântare, Meredith - o adolescentă sensibilă, talentată la desen, dar complexată - scrie, sub protecţia anonimatului, despre felul în care îşi imaginează că vor primi părinţii ei (lipsiţi de responsabilitate, materialişti, indiferenţi) vestea că s-a sinucis. Peste o lună de zile, la ultima sa zi de lucru în  acea şcoală, dascălul suplinitor le citeşte elevilor o poezie.  Ei par să-l asculte cum le vorbeşte despre jocul secund al poemului - fiinţa nevăzută a unei clădiri părăginite, ca sufletul lor ofilit înainte de vreme. Ultimele versuri sunt citite de profesor într-o sală de clasă pustie, ca un peisaj după bătălie: scaune, cărţi şi caiete răsfirate peste tot, pagini rupte din manuale şi privelişte de waste land în care n-a mai rămas decât un dascăl-apostol ca să stingă lumina.


Ar fi greşit să vedem în Detachment doar un film "didacticist" ce semnalizează o criză profundă a învăţământului secularizat american, la începutul mileniului trei. Ar fi nedrept să arătăm cu degetul: Uite ce-au ajuns ei, americanii! Uite ce monştri se nasc la ei din somnul raţiunii, din indiferenţă! Mult mai cuvenit ar fi să înţelegem că - deşi la alte proporţii - suntem şi noi deja parte din acest sistem, din această stare de fapt, din această "slăbiciune apăsătoare". Că în "casa Usher" ("un castel în ruine ce are nevoie de reparaţii capitale") locuim şi noi. Că babilonia şi "oceanul de durere" ameninţă să ne înghită şi pe noi, dacă nu ne trezim la timp. Dacă nu ne-a şi înghiţit deja.




 Toate articolele despre Detachment


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Pianistul... la tablă - Detachment, Mădălina Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer