Benoît Jaquot, un răsfăţat al festivalului, revine cu o poveste relativ descumpănitoare despre un triunghi amoros mai altfel. Un bărbat ajunge să iubească două femei fără să ştie legătura dintre ele şi fără ca ele să ştie una de alta. Premiza e interesantă dar execuţia e căutat-stranie, progresia bolovănoasă, totul sfârşind cu o judecată "morală" de care filmul chiar n-avea nevoie. Nici noi. Nici măcar triada de actriţe de mâna întâi Charlotte Gainsbourg + Chiara Mastroiani + Catherine Deneuve nu reuşeşte să salveze filmul de la un triplu infarct.
The 50 Year Argument
Documentarul regizat de Martin Scorsese şi Daniel Tedeschi ne spune povestea lui The New York Review of Books, unul din cele mai respectate şi în acelaşi timp mai controversate periodice culturale ale secolului XX. Filmul e provocator şi idiosincratic, iar subiectul relativ elitist (portretul unui gigant al culturii nord-americane) devine în mâinile lui Scorsese şi Tedeschi o poveste accesibilă, spusă de cei implicaţi, de la fondatori şi redactori, la critici şi autori recenzaţi. Filmul distilează (şi celebrează) eficient cei cincizeci de ani ai revistei, evidenţiind rolul vital jucat de Bob Silvers, co-fondatorul şi redactorul şef al revistei. Proiecţia a fost urmată de o spumoasă conversaţie între Scorsese, Tedeschi şi Silvers, care a adăugat valoroase note de subsol la un documentar solid şi deloc arid.
Binoche, Juliette
La Binoche a fost invitată la o conversaţie, parte a secţiunii Mavericks a festivalului, unde ne-a împărtăşit - fără fasoane şi prejudecăţi - experienţe şi episoade din lunga (deja?) şi strălucită ei carieră cinematografică şi câte ceva din crezul său artistic şi filozofia ei de viaţă. A fost descoperită de Godard în 1985 cu Je vous salue, Marie! care i-a cerut la audiţie să recite o poezie în timp ce se plimba în cerc în jurul unui scaun... în pielea goală. A început să atragă cu adevărat atenţia în filmele lui Leos Carax, care i-a fost şi iubit. Lista realizatorilor cu care a lucrat mai apoi e un Who's Who al regizorilor din ultimele trei decenii: Malle, Kieslowski, Minghella, Akerman, Hallstrom, Haneke, Boorman, Ferrara, Gitai, Assayas, Kiarostami, Cronenberg. Binoche se remarcă printr-o capacitate rară de a se imersa complet într-o varietate de roluri - unele dificile, altele foarte întunecate - rămânând un star de cinema adorat de mulţimi.
Bird People
Protagoniştii filmului regizoarei franceze Pascale Ferran (Lady Chaterley) sunt Josh Charles, pe care-l ştiţi din serialul The Good Wife, unul din cele mai bune lucruri care se întâmplă la televizor zilele astea, şi tânăra Anais Desmoustiers, care mai fost la TIFF în 2011 cu Elles şi de care o să mai auziţi - chiar în acest articol, de fapt. El e un consultant IT american, jet-lagged şi flegmatic de felul lui, care vine la o întâlnire cu un client în Paris şi trage la un hotel de lângă aeroport. Ea e o angelică (şi oarecum abulică) studentă pariziană care e şi cameristă la acelaşi hotel. Ce se întâmplă în a doua jumătate a filmului... e uşor de ghicit. Dimpotrivă. Bird People e unul din cele mai surprinzătoare filme pe care le-am văzut în 2014, un film în acelaşi timp fantezist şi profund, plin de farmec şi... farmece, pe care-l recomand fără rezerve (şi fără spoliere).
Cake
Jennifer Aniston joacă rolul principal din acest film cu un singur cuvânt în cap: Oscar. Titlul e înşelător: nu e nimic tentant în Cake. Aniston se de-glamourizează în rolul joacă unei femei cu o situaţie financiară confortabilă dar cu dureri cronice de spate foarte inconfortabile, care devine treptat tot mai obsedată de sinucidere. Filmul, Aniston însăşi, ce mai, toată lumea, se chinuie să ne convingă că personajul ei e mai mult decât "a raving bitch", dar... Ce-i drept, Cake are o glazură semnificativă de umor, negru în special, cu care abordează teme "grele": durerea (fizică şi sufletească), pierderea celor dragi, dependenţa, etc. Povestea personajului e dezvăluită puţin câte puţin, dar n-am avut nicio satisfacţie să văd toate piesele puzzle-ului puse laolaltă.
En chance til / A Second Chance
Regizoarea daneză Susanne Bier, care a câştigat un Oscar cu Hævnen / In a Better World, revine cu înc-un film extraordinar, în care explorează din nou teme precum moralitatea, răscumpărarea sufletului, sau capacitatea oamenilor de a transcede stereotipurile. Nikolaj Coster-Waldau (Games of Thrones) e un poliţist danez care încearcă să le fure unui cuplu de drogaţi fiul nou-născut şi neglijat, justificându-se c-ar fi mai bine îngrijit în familia lui. Unii au criticat împrejurările din jurul răpirii că fiind facil de convenabile şi au găsit filmul manipulativ, dar eu unul am "cumpărat" întreaga construcţie pusă laolaltă de Bier: de la complexităţile morale ale poveştii şi jocul intens al lui Coster-Waldau şi al Mariei Bonnevie (fragila şi greu încercată lui soţie), la paleta de un albastru-gheţos a filmului şi coloana sa sonoră discretă dar apăsătoare.
Deux jours, une nuit
Fraţii Dardenne fac ce ştiu mai bine şi reuşesc un alt film-eveniment unde Marion Cotillard duce greul, interpretând o muncitoare într-o fabrică ce are la dispoziţie exact timpul din titlu ca să-şi convingă majoritatea colegilor de echipă să renunţe la o primă pentru că ea să-şi păstreze slujba. Dac-ar fi să glumim, e un fel de Lola rennt / Run Lola Run dar cu sindicalişti... Serios vorbind, Deux jours... e un film în aparenţă simplist care pune în discuţie concepte profunde precum solidaritatea socială, generozitatea sau înţelepciunea. Plus, Marion Cotillard.
Do I Sound Gay?
Documentarul jurnalistului (şi regizorului debutant) David Thorpe e delicios. În urma unui eşec amoros, Thorpe, subiectul filmului, întreprinde o călătorie de descoperire de sine, pe cât de hilară, pe atât de tuşantă, confruntându-şi temerile că vocea lui sună... ca-n titlu. Urmează o procesiune de lingvişti, profesori de dicţie şi de actorie, amici, familie, popor - care-şi dau cu toţii cu părerea. Plus un număr de perspective de la o seamă de gay... de seamă, fie ei actori (George Takei), comici (Margaret Cho), scriitori (David Sedaris), fashion gurus (Tim Gunn), sau sex-advice columnists (Dan Savage). Ultimul a apărut şi în persoană la sesiunea de Q&A ce-a urmat proiecţiei împreună cu realizatorul documentarului şi-a jonglat cu elocvenţă şi umor cu toate tabuurile la care va puteţi gândi şi încă altele la care nu v-aţi gândit vreodată.
Duvall, Robert
Aflat în oraş să promoveze The Judge, într-o altă Conversation with..., domnul Duvall ne-a luat într-o călătorie de-a lungul unei cariere actoriceşti strălucite. Amintiri cu atâţia monştri sacri ai Hollywoodului cât să umple un Walk of Fame... Un arc de cerc de o jumătate de secol care a început cu o apariţie într-un mic film cu avocaţi pe numele lui To Kill a Mockingbird şi e departe de a se-ncheia (sperăm) cu The Judge.
Farmiga, Vera
La ieşirea de la conferinţa de presă pentru The Judge, ies din greşeală pe altă uşă şi-ajung într-un studio foto organizat de unul din sponsorii festivalului unde protagoniştii filmului îşi aşteptau rândul la... poză. Văzând-o pe Vera Farmiga, pe care m-aş duce s-o văd şi în rol de cutie de scrisori, am abordat-o (sfios) ca s-o-ntreb despre experienţa din Closer to the Moon, excelentul film al lui Nae Caranfil turnat în România, care, din păcate, încă-şi caută distribuitor internaţional. Aflând că sunt amic cu Nae, Vera s-a luminat la faţă şi-a petrecut un sfert de oră povestindu-mi cât de bine s-a simţit în România. Conversaţia s-a încheiat cu un sărut... de la Vera pentru Nae, via obrazul subsemnatului.
Turist / Force Majeure
Înc-un film care a făcut senzaţie la Cannes 2014 şi pe bună dreptate. Un tânăr cuplu de suedezi cu doi copii - cu toţii aşa de arătoşi de parc-ar fi modele din catalogul Ikea - se află la schi într-o staţiune din Alpii francezi. Un incident neaşteptat rezultă într-o reacţie neavenită din partea soţului, care la rândul ei produce o criză "în avalanşă" în familia noastră... model. În manieră tipic scandinavă, alternând momente stânjenitoare cu episoade hilare, filmul pune în discuţie însuşi conceptul de masculinitate, aşteptările aferente lui, lupta dintre sexe în epoca modernă, luptă care poate fi mai devastatoare decât orice catastrofă naturală.
Foxcatcher
Un tur de forţă pentru Steve Carrell, care vrea să ne demonstreze - şi reuşeşte - că poate juca şi dramă. Şi ce dramă... Povestea reală şi tragică a lui John E. (de la Eagle, zice el) Du Pont - miliardar grandoman şi complexat, care ia sub aripa sa doi fraţi, foşti campioni olimpici la lupte libere (Channing Tatum şi Mark Ruffalo - ambii decenţi în rolurile lor). Foxcatcher e o reinterpretare reuşită a poveştii chintesenţial-americane a bărbaţilor ce-şi maschează vulnerabilitatea şi nevoia de a fi iubiţi în spatele unei dorinţe nesecate de glorie, poveste care e hărăzită a avea un final tragic.
Ghesse-ha / Tales
După opt ani de filme documentare (un gen aparent mai uşor de negociat cu puterea de la Teheran), regizoarea iraniană Rakhshan Bani-Etemad păcăleşte regimul cu ceea ce pare a fi iniţial o succesiune de scurtmetraje. Un taximetrist nevoit să lucreze noaptea; o femeie care se chinuie să-şi scoată fiul din puşcărie; un muncitor analfabet care e furios că nu poate citi scrisoare primită de nevastă-sa de la fostul ei soţ; o femeie hăituită de soţul pe care l-a părăsit - Tales îşi urmăreşte protagoniştii cu un amestec rar de obiectivitate şi compasiune, devenind un adevărat imn adus capacităţii oamenilor de a infrunta adversităţile de tot felul.
(Va urma)