Ricardo este un spaniol opioman, fost hipiot, imobilizat de mult într-un scaun cu rotile, fiind victima unei boli degenerative ce se apropie de stadiul final. Acum, singurele sale clipe fericite sînt cele în care revede filmările cu Gadhali, iubita de odinioară. Dana îl îngrijeşte de aproape un an, încercînd să-i aline singurătatea şi suferinţa. Bărbatul plănuieşte o ultimă călătorie în India, cu furgoneta, aşa că îşi vinde apartamentul, îşi angajează un însoţitor şi îi propune Danei un alt loc de muncă, însă femeia refuză să-l părăsească. Ricardo ascunde tuturor ţelul călătoriei sale, în timp ce Dana preferă să ţină sub tăcere motivul pentru care nu vrea să revină în România. Cei doi devin tovarăşi într-un lung voiaj, care pare mai degrabă crepuscular decît iniţiatic...
Din nefericire, road movie-ul se transformă destul de repede, dintr-o dramă autentică, într-o melodramă şablonardă, plină de muzică ilustrativă, despre o iubire imposibilă. Totuşi, marele său atu este întîlnirea cu / dintre doi mari actori: Juan Diego (distins pentru interpretarea sa cu premiul Festivalului de Film Spaniol de la Málaga şi cu Premiul Turia) şi Clara Vodă. El, unul dintre cei mai populari actori spanioli de film, teatru şi televiziune, convinge în rolul unui mizantrop care trăieşte în trecut, considerînd că nimeni nu mai are nevoie de el, dar care se îmblînzeşte atunci cînd descoperă contrariul. Iar ea impresionează din nou dînd viaţă unei femei devotate, dar care nu se sfieşte să se revolte (recurgînd şi la română) atunci cînd bărbatul sare peste cal. Dana este mult timp încruntată (trebuie să treacă vreo jumătate de oră din film pentru ca pe buze să-i apară un zîmbet), dar ulterior dovedeşte, pe lîngă reacţii impulsive, şi resurse nebănuite de afecţiune, mergînd pînă la sacrificiu.
Personajele secundare sînt construite schematic, căci regizorul-coscenarist preferă să se concentreze asupra relaţiei dintre cei doi protagonişti, însă rolurile de mică amploare le prilejuiesc apariţii semnificative altor actori români: în scenele din Bucureşti, soţul Danei este interpretat de Adrian Titieni (care redevine pentru scurt timp partener al Clarei Vodă, după filme semnate de Cristi Puiu sau Adrian Sitaru), nepotul ei - de George Albert Costea, iar vecina ei - de Aristiţa Diamandi. Pe de altă parte, uneori ne întrebăm dacă asemenea personaje secundare chiar erau necesare naraţiunii. De pildă, tînăra asistentă-autostopistă Karin din Göteborg, care se face nevăzută după cîteva scene, a fost introdusă cu rolul de a-i provoca Danei o criză de gelozie sau a fost solicitată de coproducătorul suedez, interesat să promoveze talentele din ţara sa?
Chema Rodríguez reuşeşte să controleze gradarea acţiunii şi ritmul filmului (cu sprijinul montajului excelent, semnat de José M. G. Moyano şi Erika González), precum şi să evite un final facil, mizînd în schimb pe planul simbolic. Însă, chiar dacă imaginea lui Alex Catalán şi Juan González, atentă la ecleraj şi cromatică, are merite incontestabile, mă aşteptam ca un cineast cu experienţă relevantă de documentarist să surprindă mai bine culoarea locală, nu doar strict vizual (din acest punct de vedere, străzile şi blocurile din Bucureşti arată aproape la fel de deplorabil ca drumurile şi casele din India), ci şi integrînd în naraţiune elemente specifice ale culturilor cu care interacţionează personajele. Acest lucru se întîmplă doar în scurta secvenţă din Pakistan, unde călătorii se intersectează cu procesiunea funerară a unui tînăr, spaniolul le aminteşte însoţitoarelor sale că acolo femeile pot fi omorîte cu pietre, iar românca şi suedeza sînt obligate, de un reprezentant local al legii, să-şi acopere capul. Cea mai ingenioasă idee a regizorului-coscenarist este aceea de a sugera trecerea prin mai multe ţări utilizînd, pe lîngă muzica excesivă, şi înregistrări ale unor posturi de radio din Spania, Italia, Franţa, Serbia sau Turcia. În plus, Noaptea vine în India merită văzut şi de spectatorii interesaţi de reprezentarea cinematografică a românilor şi a României. În ceea ce mă priveşte, sper ca acest film să marcheze debutul unui frumoase cariere internaţionale, pe deplin meritate, pentru Clara Vodă.