Film Menu / aprilie 2014
Sleepless Nights Stories
La 91 de ani, Jonas Mekas este la fel de curios ca la 25, când a început să filmeze cu noul său Bolex viaţa în New York-ul care îl adoptase. Participă activ la expoziţii de artă, ia cina în oraş cu prietenii, călătoreşte şi filmează lucruri aparent banale - pe care le comentează apoi în stilul inconfundabil, cu vocea sacadată şi accentul slab neamerican. Obiceiul de a înregistra e atât de serios, încât, dacă ar fi să credem ce povesteşte pe site-ul personal - de altfel, actualizat constant -, Mekas a ajuns la o colecţie de peste 2000 de ore de material filmat, doar din 1988 până acum. Şi în ciuda miilor de ore înregistrate, nu ai cum să rămâi imun la jurnalele vizuale ale lui Mekas. Vorbind din experienţă personală, cred că, după câteva jurnale vizionate, fiecare spectator ajunge să absoarbă poveştile lituanianului ca şi cum este vorba de propriile amintiri.

La rubrica dedicată acestui film de pe site-ul lui Mekas, regizorul povesteşte că ideea filmului i-a venit după ce a citit O mie şi una de nopţi, iar influenţa e vizibilă în structura filmului, unde poveştile punctuale sunt marcate de intertitluri în care apare de cele mai multe ori numele lui Allah ("praise Allah"). Spre deosebire de povestirile arabe, însă, ale lui Mekas sunt luate din realitate, iar personajele sunt prieteni vechi sau noi, cuvântători sau nu. Printre ei apar şi Björk, Louis Garrel, Marina Abramovic, Harmony Korine sau Patti Smith, însă, după cum îşi doreşte şi Mekas, aceste personaje îşi pierd statutul de "vedete" şi devin oameni obişnuiţi care spun o poveste. Poveştile lor nu sunt "mari" într-un sens hollywoodian, de pus pe marele ecran, dar sunt mari în sens personal. Marina Abramovic povesteşte despre un iubit care tocmai a părăsit-o, Harmony Korine documentează parcursul relaţiei cu soţia lui - de când îi era iubită şi până la primul copil, iar Carolee cade de pe cal într-o sală de expoziţii. Pe lângă oameni, Mekas filmează şi o şopârlă şi un oposum.

Sleepless Night Stories s-a născut în urma unei insomnii. Abia ajuns acasă după un zbor lung şi suferind de jet lag, Mekas se plimbă prin apartamentul lui plin de cutii. Atât de plin de cutii, încât simte că şi el sau viaţa lui sunt aranjaţi într-o cutie. De altfel, toate filmele lui Mekas sunt ca nişte cutii în care regizorul şi-a orânduit atent amintirile dintr-o anumită vreme. Primul partener de discuţii târzii, găsit în parcursul insomniac, este Mariana Abramovic, care şi-ar dori să aibă parte de viaţă casnică, dar nu poate. Discuţiile între prieteni înlătură singurătatea pentru un timp, iar filmul are numeroase scene în care, cu ajutorul vinului sau nu, prietenii îşi fac destăinuiri în miez de noapte. Adică ne împărtăşesc părţi din singurătăţile lor.

În filmele mai vechi, Mekas nara în voice-over peste secvenţele filmate şi explica ce înseamnă un moment valoros. Acum, sunetul este cel de pe cameră, iar personajele vorbesc pentru ele. Sunt poveştile nopţilor lipsite de somn ale multor oameni. Camera de filmat este uşoară - un DV - şi fluidă, montajul e rudimentar. Din punct de vedere vizual, compoziţiile nu au nicio particularitate artistică, mai ales când Mekas ţine camera nesigur sau când o pune pe o masă, iar dialogurile sunt deseori incoerente sau nestructurate. Dar au mereu farmecul lucrurilor adevărate, ieşite la iveală pe nepregătite.

Sleepless Night Stories vorbeşte despre prezent mai mult decât orice alt film al lituanianului. În filmele anterioare, Mekas îşi amintea de prietenii morţi prin pozele cu ei, în timp ce aici vorbeşte cu oamenii direct. Uneori vorbeşte pentru ei, aşa cum face şi pentru animale sau copaci, în încercarea de a le da glas. Lituania, ţara natală a lui Mekas, planează în tot filmul, şi de mai multe ori insomnia sa se sincronizează cu replica din Lost, Lost, Lost (1976), unul dintre cele mai marcante filme ale sale: "Nu veţi şti niciodată ce gândeşte o persoană dezrădăcinată, seara şi în New York". Mekas s-a mutat în America după ce a părăsit Lituania din cauza războiului din 1944. După câţiva ani petrecuţi în Germania - dintre care o parte şi în lagăre de muncă forţată, emigrează în America cu fratele său. La 25 de ani, începe să filmeze cu camera Bolex şi devine în scurt timp o figură recunoscută în cinematograful de avangardă - fiind văzut azi drept "tatăl avangardei cinematografice americane". Melancolia de a fi părăsit ţara natală este motivul recurent al jurnalelor sale vizuale, ce se simte mereu, chiar în ciuda ocazionalelor explozii de fericire din acestea.

În Sleepless Night Stories, Mekas regăseşte Lituania într-un parc din New York, în tremuratul frunzelor. Când ajunge acasă, regizorul este tot treaz, dar plin de poveşti, aranjate în zeci de cutii. Este de ajuns să deschidă una pentru a vedea o parte de lume şi timp, iar actul de a-şi reaminti îl umple de fericire.
Regia: Jonas Mekas Cu: Patti Smith, Björk, Louis Garrel

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus