Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2015

Big Bang-ul se declanşează în deschiderea celei de-a XXII-a ediţii a FITS, 2015


Comunicat de presă

ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va debuta vineri, 12 iunie 2015, cu un spectacol de stradă grandios produs de compania franceză Plasticiens Volants. Evenimentul va avea loc în Piaţa Mare din Sibiu, iar intrarea este gratuită. 

"Pregătim o ediţie matură, cu promisiunea celui mai complex festival de artele spectacolului organizat vreodată pe teritoriul ţării noastre. Sibiul este scena unui oraş european, un oraş care ştie cum să îşi păstreze frumuseţea şi suntem mândri de asta.", a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului de la Sibiu. Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 12 - 21 iunie 2015. 

După ce au deschis Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, Cupa Mondială din 1998 şi ediţia din 2003 a Turului Franţei, artiştii francezi ai trupei Plasticiens Volants au devenit cunoscuţi în întreaga lume pentru reprezentaţiile originale de stradă în care personajele gigantice prind viaţă cu ajutorul heliului. Compania se va afla pentru cea de-a doua oară la Sibiu, după ce în 2008 au susţinut trei reprezentaţii în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. 

În 2015 artiştii francezi vor dirija pe cerul de la Sibiu structuri gonflabile gigantice, în două spectacole de muzică şi lumini care se combină cu efecte pirotehnice: Big Bang (vineri, 12 iunie 2015) şi Little Nemo in Slumberland (duminică, 14 iunie 2015).


Big Bang este o saga vizuală impresionantă despre naşterea Universului, în care îşi dau întâlnire artişti pe picioroange şi personaje gonflabile suspendate într-o coregrafie aeriană ce îţi taie răsuflarea. Pentru dezvoltarea acestui spectacol artiştii francezi au avut nevoie de trei ani astfel încât să proiecteze şi să testeze structurile gonflabile, ce pot depăşi chiar şi 15 metri lungime. 

Little Nemo in Slumberland este un spectacol cu păpuşi gonflabile cu o înăţime de 10 metri, ce vor fi dirijate deasupra publicului pentru a da frâu liber imaginaţiei. Micul Nemo este un personaj de desene animate creat de Winsor McCay în 1905 şi promovat într-o serie de schiţe în New York Herald Tribune. Spectacolul de la Sibiu recreează o lume a viselor şi a culorilor în care au loc, cu un umor subtil, cele mai neobişnuite călătorii ale subconştientului. Pentru spectacolele din Piaţa Mare din Sibiu organizatorii vor aduce peste 600 de metri cubi de heliu şi vor mobiliza o echipă tehnică formată din peste 35 de ingineri şi mânuitori. 

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu îşi propune să continue tradiţia unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar şi expoziţii, conferinţe, lansări de carte sau filme în peste 60 de spaţii, printre care pieţe publice, biserici, situri istorice, pub-uri şi clasicele săli de spectacol.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).

Programul celei de-a XXII-a ediţii va fi disponibil în luna aprilie 2015.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Noi forme de absurd - FITS, 2015, Silvia Dumitrache
 Autorii de spectacol, regizorul şi teatrul independent. Naraţiunea fondatoare - FITS, Iulia Popovici
 Cum să eviţi tentaţia catalogului - FITS, 2015, Mirella Nedelcu-Patureau
 Note pe sărite - FITS, 2015, Oana Cristea Grigorescu
 Printre marginali - FITS, 2015, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer