Judy Florescu: Povestiţi-mi, vă rog, mai multe despre proiectul Ne auzim la Majestic.
Mihai Lungeanu: Acesta este proiectul cu care am început şi pe care l-am branduit, mai ales datorită postului TVR Cultural, care existând la vremea respectivă, a luat seama la ceea ce facem noi, şi veneau luni, dimineaţa, luau 2-3 imagini, 2-3 vorbe de la cei implicaţi, iar seara pe post apărea ca informaţie culturală, ceea ce convenea şi hotelului, convenea şi redacţiei şi convenea şi celor care erau implicaţi în proiect (realizatorii, dramaturgii, actorii). A fost o propunere care a avut şansa de a fi agreată, ascultată şi pusă în pagină, care a plecat dintr-o nevoie, pe care eu am resimţit-o şi o resimt şi acum, aceea de a scoate teatrul radiofonic din cutia audio, din arhivă. Noi avem zeci de mii de lucruri valoroase care stau în arhivă.
J.F.: Cum putem ajunge la ele în afară de internet?
M.L.: Nu ai cum să ajungi la ele. Nu ai cum să le accesezi. Nu există o arhivă electronică. Nu există un sistem în care dacă vreau să ascult vocea unui actor apăs pe un buton şi ascult vocea acelui actor. Nici nu ştiu în ce piese a jucat, pentru că materialele în care sunt trecute sunt de uz intern. Într-o lume care vine foarte violent asupra urechii cu fel de fel de informaţii, îţi ocupă timpul violent. Toată lumea e ocupată. Toată lumea comunică, toată lumea transmite câte ceva, dar fără să asculte. În contextul acesta este foarte greu ca omul să mai dea drumul la radio să asculte teatru radiofonic. Înainte când erau spectacolele programate pe radio se adunau toţi vecinii să le asculte. Puneai o cafeluţă sau un concert şi stăteai şi ascultai vocea.
J.F.: De ce avem nevoie noi tinerii de teatru radiofonic?
M.L.: Tinerii au nevoie să dea valoare acestui proiect. Să vină la noi şi să se intereseze de spectacolele de teatru radiofonic, să vrea să le asculte, îi facem o copie şi i-o dăm. Se refuză o parte de cultură. E ca şi când tu n-ai asculta niciodată Bach sau Beethoven sau Mozart. Dacă nu ai ascultat nu ai cum să ştii. Atunci trebuie să există o formă prin care el să ştie.
J.F.: Care este motivul pentru care audiţiile de la Majestic nu sunt anunţate?
M.L.: Nu sunt anunţate dintr-un motiv mai mult sau mai puţin diplomat. Locurile sunt limitate. E ca în muzică - pentru melomani. Aici e pentru teatromani. Nu este un eveniment monden unde se bea cafea, ci pentru teatru radiofonic. Când iubeşti teatrul, te duci şi stai şi pe scări. În zece ani de când facem aceste audiţii s-a creat chiar o comunitate, un fel de club. Dacă voi generaţia tânără aveţi nevoie de speranţă, noi avem nevoie de amintiri.
J.F.: Şi noi, generaţia mai mică, avem nevoie de amintiri.
M.L.: E important ca voi să includeţi amintirile noastre în valorile la care vă referiţi. Cred că 99% din ceea ce are arhiva teatrului radiofonic este valoare. Te uiţi în cartea de istorie şi vezi Clody Berthola, Lucia Sturdza Bulandra, Ştefan Iordache. Ce-ţi mai spune ţie Ştefan Iordache astăzi? Nu poţi să-l vezi, nu-l auzi, trei fotografii şi un afiş. Noi rămânem cu sarcina, noi trebuie să facem lucruri valoroase.
J.F.: Care sunt avantajele unui spectacol de teatru radiofonic în afara permanenţei lui?
M.L.: Teatrul radiofonic ţine seama de calitatea emoţiei. Un actor de teatru radiofonic trebuie să dea tot ce-i mai bun în timpul înregistrării pentru că asta rămâne. El trebuie să se adune energetic în acele ore de înregistrare. Nu toată lumea poate face teatru radiofonic, cum nu toată lumea poate face film. Eu am făcut o distribuţie în care i-am adus pe domnul Radu Beligan şi pe domnul Dan Puric. Ei niciodată întâlnindu-se pe scenă, la radio s-au întâlnit în roluri importante. Radioul are şi capacitatea de a uni actori din teatre diferite, actori din ţară, la care publicul bucureştean are mai greu acces.