Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzica de scenă Ruinele Atenei de Beethoven, la Ateneul Român


Marcel Frandeş

februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu, din 30 ianuarie 2015, dirijat de Iosif Ion Prunner, a prilejuit interpretarea unor opusuri beethoveniene mai puţin interpretat pe scenele noastre de concert: Ruinele Atenei, op. 113, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în si bemol major, op. 19, solist Anastasios Pappas şi Simfonia nr. 2, în re major, op. 36. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
 
În deschiderea serii muzicale de la sala Ateneului Român, am ascultat fragmente din Ruinele Atenei (Die Ruinen von Athen). Lucrarea muzicală a fost compusă în 1811, cu ocazia inaugurării teatrului din Pesta, Ungaria, ce a avut loc în anul 1812. Opusul a fost compus de Beethoven la solicitarea împăratului Austriei, Francisc I (Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen), pe un text al dramaturgului german August von Kotzebue (1761-1819).


 
Muzica de scenă Ruinele Athenei, în versiunea sa integrală, cuprinde unsprezece părţi distincte: 1. Uvertura; 2. Corul Tochter des mächtigen Zeus (Fiica puternicului Zeus); 3. Duetul Ohne Verschulden Knekthschaft dulden (Fără vină a tolera sclavia); 4. Chor der Derwische (Corul Dervişilor); 5. Marcia alla turca (Marş turcesc), Zwischenmusik (Intermezzo); 6. Marsch mit Chor: Schmückt die Altäre (Marş cu cor: Împodobeşte Altarul, op. 114); 7. Rezitativ: Mit reger Freude, die nie erkaltet (Recitativ: Cu bucurie, plin de viaţă arzătoare); 8. Chor: Wir tragen empfänglische Herzen im Busen (Purtăm în piepturi o inimă deschisă); 9. Arie Hohepriester (Arie: Marele Preot); 10. Chor: Will unser Genius noch einen Wunsch gewähren (Oare îşi va armoniza spiritul nostru diriguitor dorinţa) şi 11. Chor: Heil unserm König! Heil! (Trăiască regele nostru! Trăiască!).
 
Acţiunea se petrece în vremea când se construia Teatrul din Pesta, la începutul secolului al XIX-lea, cu scopul de a potoli spiritul naţionalist maghiar în fierbere.
 

În acele timpuri, Grecia făcea parte din Imperiul Otoman. Ficţiunea continuă cu trezirea după mii de ani a zeiţei Atena, fiica puternicului Zeus. Observând starea de ruină în care se aflau celebrele monumente din capitala Greciei, care îi erau închinate, zeiţa protectoare a Atenei se întristează. Ea aude o conversaţie dintre un tânăr grec şi o fată greacă, în care aceştia deplâng soarta ţării ocupate de turci. Tinerii greci rostesc: "Fără vină tolerăm sclavia". Atunci, zeiţa spiritului eroic, Atena, îşi îndeamnă compatrioţii să se ridice la luptă împotriva opresorilor străini. Ajutorul dat de împăratul Imperiului Austro-Ungar o determină pe Atena - însoţită de trimisul lui Zeus, Hermes, să plece la Pesta, pentru a lua parte la inaugurarea teatrului de acolo. Astfel, ei vor asista la un mare triumf al muzelor Thalia (muza comediei) şi Melpomene (muza tragediei). Zeiţa Atena va fi cea care va pune o coroană pe bustul împăratului Francisc I, statuie care se afla în teatrul din Pesta, încadrată între două busturi închinate lui Zeus. Festivitatea se va încheia cu intonarea unui mare cor, prin care se exprimă loialitatea poporului maghiar faţă de împăratul Austriei.
 
Dintre cele unsprezece părţi ale muzicii de scenă Ruinele Atenei, în concertul de la Ateneul Român din Bucureşti, din 30 ianuarie 2015, au fost cântate doar patru fragmente: Uvertura; Corul Dervişilor; Corul Purtăm în piepturi o inimă deschisă şi Corul Trăiască regele nostru! Am ascultat o muzică plină de fast, cu sonorităţi ample, în care ansamblurile se contopeau spre a exprima bucuria. Solo-urile de oboi din Uvertură au introdus linii melodice frumos timbrate şi susţinute de armonia tonală, caracteristică muzicii lui Beethoven, cu acele înlănţuiri de acorduri echilibrante şi cu solida relaţie funcţională dominantă-tonică.
 
Mi se pare destul de curios faptul că în unele volume de istorie a muzicii universale această lucrare beethoveniană, Ruinele Atenei, op 113, este categorisită drept una mai puţin reuşită. Poate că timpul, care cerne totul, precum şi gustul publicului meloman va schimba percepţia axiologică asupra acesteia, în sensul unei mai bunei aprecieri. Mie mi-a plăcut această muzică.
 

După Uvertură, cel de-al doilea fragment, Corul Dervişilor, a beneficiat de acel elan sugerând o masă de oameni magnetizaţi de ideea de luptă pentru un ideal. Vocile bărbăteşti ale Corului Filarmonicii George Enescu au transmis foarte convingător emoţia încifrată în partitura lui Beethoven. Trianglul, cu bătăile lui ritmate, foarte pregnante, însoţea ansamblul vocal-simfonic, conferind masivitate desfăşurării sonore. Frumos realizat a fost şi momentul în care trompetele punctau cu semnale fulgerătoare discursul muzical.

După corul Purtăm în piepturi o inimă deschisă a urmat corul final Trăiască regele nostru!
 

Franz Liszt a compus o Fantezie pe o temă de Beethoven din Ruinele Athenei pentru pian şi orchestră, S. 122.


 
A urmat Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în si bemol major, op. 19, interpretat de Anastasios Pappas, cunoscut publicului de la Ateneu din stagiunile anterioare [1]. Pianistul grec concertează frecvent acompaniat de ansamblul Athens Camerata.
 
Credit foto kodaly.gr

La Bucureşti, Anastasios Pappas, cântând alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Iosif Ion Prunner, a impresionat numerosul public prin forţa şi luminozitatea ideilor muzicale afirmate în părţile extreme ale concertului- Allegro con brio şi Rondo. Molto Allegro - precum şi prin nobila cantabilitate prezentă în partea a doua, Adagio. Este un artist care reuşeşte în general să îşi adapteze pianistica în funcţie de stilul creaţiei cântate. Deşi în acest concert se mai simte înrâurirea muzicii lui Mozart, solistul serii a scos la iveală tocmai noutăţile stilului pianistic beethovenian: amplitudinea romantică a registrelor largi, un anume dramatism, o utilizare pe scară vastă a contrastelor, precum şi o conştientizare a facturii mai dense a acompaniamentului orchestral. Anastasios Pappas diversifica prezentarea ideilor tematice reluate în cadenţa primei părţi a concertului. El asocia diferitelor stadii ale travaliului motivic schimbări clar contrastante ale caracterului muzicii.

O atmosferă deosebit de caldă emana din recitativul de la sfârşitul părţii mediane, Adagio. Pianistul a scos în evidenţă şi aspectul ludic al muzicii din finalul concertului, unde pianul solist readuce tema refrenului, în chip surprinzător, în tonalitatea majoră. Desigur, geniul beethovenian, după acest moment de glumă, 'reaşază' lucrurile în făgaşul tonal normal, prin reiterarea Refrenului de către tutti, în tonalitatea iniţială a părţii. Uneori, folosirea exagerată a pedalei de forte la pian a tulburat perceperea unor pasaje. După opinia mea, întregul final a fost cam repezit. Acelor sunete notate în partitura solistică cu indicaţia sforzando, pentru a evidenţia vârfurile arpegiilor în şaisprezecimi, le lipsea sclipirea. Ele păreau un zâmbet cu jumătate de gură, iar sprinteneala apogiaturilor scurte anterioare lipsea. Nici trilurile nu prea ornamentau electrizant atmosfera plină de dinamism a acestui final de concert, pe care însuşi Beethoven l-a interpretat la vremea sa, în dorinţa de a se afirma ca virtuoz. Acompaniamentul a fost unul destul de tulbure, cu imprecizii ale atacurilor şi cu ratări ale prinderii solistului după cadenţă şi nu numai.
 
La cererea publicului, pianistul Anastasios Pappas a cântat Dansul nr. 3 din ciclul Danzas Argentinas, op. 2 de Alberto Ginastera, sugerând foarte plastic prin ritmul pregnant şi dinamica în arhifortissimo spiritul aspru al cowboy-ului argentinian (furiosamente, salvaggio). În a doua parte a serii muzicale de la Ateneu, publicul a ascultat Simfonia nr. 2, în re major, op. 36 de Ludwig van Beethoven, compusă în anul 1802 şi dedicată prinţului Karl Alois de Lichnowsky. O simfonie foarte frumoasă ce încheie "perioada timpurie" a creaţiei titanului de la Bonn.
 
Prima parte a început cu introducerea lentă amplă, incluzând motive ce urmau a fi reluate pe parcursul Allegro-ului con brio. Apoi, se putea observa gravitatea emoţională în secţiunea dezvoltătoare a formei de sonată. În Largetto, o parte de mare întindere, se percepea un lirism cu nuanţe schubertiene. Desfăşurarea poetică a muzicii era întretăiată de umbre anticipând atmosfera meditativă a simfoniilor beethoveniene ce vor urma. Scherzo-ul (înlocuind menuetul), prin varietatea contrastelor timbrale şi dinamice, a conferit muzicii un umor cuceritor. Finalul simfoniei, Allegro molto, în realitate un al doilea scherzo, în care pulsaţia devine exuberantă beneficiază de o arhitectură muzicală complexă: o construcţie intermediară între sonată şi rondo. Peste toate, însă pluteşte genialitatea.
 

 
După concert, mă gândeam cu tristeţe că această muzică minunată - cum o definea regretatul Iosif Sava, în celebrele sale Serate muzicale de la TVR - nu ajunge la cei tineri, la copii. În sala Ateneului lipsea această categorie de public. Poate că e datoria adulţilor din ziua de astăzi să le spună acestora ceea ce Beethoven cerea cu convingere în vremea sa: "Povăţuiţi copiii spre virtute; ea singură, şi nu banii, îi poate face fericiţi. Vă spun din experienţă."

Note

[1] Concertul în re bemol major op. 38 de Aram Haciaturian, Concertul de pian de George Gershwin, Concertul nr. 1 de Johannes Brahms.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer