Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când Patapievici este librar


Maria Ruxandra Burcescu

februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Miercuri, 18 februarie 2015, la Librăria Bizantină a avut loc un eveniment inedit, parte a unui concept mai amplu, numit Librar pentru o zi. Ideea este una faină, care îşi propune să promoveze lectura prin intermediul unui om de cultură din România care, pentru două ore, devine librar la Librăria Bizantină. Între noi fie vorba, nu am nici cea mai vagă idee de ce în decembrie 2014 a fost Olivia Steer librar pentru o zi. Probabil că cineva de la Librăria Bizantină are un simţ al umorului mai greu de înţeles.

În fine, în această miercuri de februarie, rolul de librar i-a revenit domnului Horia-Roman Patapievici. Am fost la acest eveniment cu entuziasm şi aşteptări mari care nu mi-au fost dezamăgite. Patapievici şi-a început discursul alegând şase cărţi pe care le-a recomandat celor prezenţi. Timp de două ore am simţit că pătrund într-un univers frumos, al unui om deosebit care, vorbind despre cele şase cărţi, se însufleţea brusc, capta audienţa şi devenea mai mult decât un orator; devenea un mentor. În fapt, discuţia de la Librăria Bizantină nu a fost numai despre cărţi; a fost despre valori, frumuseţe, spiritualitate, cultură şi îmbrăţişare spirituală (despre aceasta vom discuta mai târziu).

Prima carte recomandată de domnul Patapievici a fost Corespondenţă de la un colţ la altul, a autorilor Viaceslav Ivanov şi Mihail Gerschenson. Cartea este compusă din scrisorile celor doi intelectuali ruşi care lucrau în aceeaşi cameră şi îşi trimiteau scrisori, neputând să cadă de acord asupra unei problematici fundamentale: dacă se poate trăi cu valorile culturale moştenite sau dacă acestea trebuie distruse complet pentru ca societatea să renască, întocmai precum o pasăre Phoenix, din propria cenuşă. Problematica este extrem de interesantă şi surprinde două spirite de geniu care joacă un şah mental din dorinţa de a găsi un teren comun.

Următoarea care recomandată a fost Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european a lui Aleksander Wat şi Czeslaw Milosz. Unul dintre cele mai interesante lucruri despre această carte (dincolo de problematica profundă) este faptul că ea a fost creată din convorbirile dintre cei doi mari autori. Mai exact, este o carte vorbită, născută din dorinţa lui Czeslaw Milosz de a înregistra confesiunile lui Aleksander Wat şi de a le păstra într-o formă scrisă.

Cea de-a treia carte recomandată, romanul rus controversat al lui Vasili Grossman (Viaţă şi destin) reprezintă, în viziunea lui Patapievici, o veritabilă fereastră de acces către un univers pierdut al culturii ruse. "Vă cer să îi redaţi cărţii mele libertatea" este cutremurătoarea cerinţă adresată de un Vasili Grossman bolnav de cancer lui N.S. Hruşciov, secretarul general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, după ce acesta a confiscat manuscrisul nepublicat. Răspunsul lui Hruşciov a fost vehement, spunându-i lui Grossman că romanul său nu va putea fi publicat nici peste 300 de ani. Previziunea lui Hruşciov nu s-a adeverit, însă, iar Viaţă şi destin a văzut lumina tiparului în 1980, la 16 ani după moartea lui Grossman. Romanul este o critică dura adusă sistemului comunist şi are imensa luciditate de a pune semnul egalităţii între comunism şi nazism, spunând că Stalin şi Hitler reprezintă feţe ale aceleiaşi monede.

În acelaşi stil profund revoltat împotriva monstruozităţii comuniste, Patapievici recomandă o altă carte ce critică sistemele totalitare, Drept, legislaţie şi libertate a lui Friedrich August von Hayek, sugerând că această lectură este kriptonita oricărui sistem totalitar şi neocomunist.

Penultima carte despre care a vorbit Patapievici este romanul Laur al lui Evgheni Vodolazkin despre care spune că este o capodoperă literară a unui om specializat în perioada medievală. Lansarea romanului Laur a avut loc pe data de 22 noiembrie 2014, iar Horia-Roman Patapievici a fost invitat la acel eveniment pentru a vorbi despre roman.

Ultima carte recomandată este un album fotografic, proiect iniţiat chiar de Patapievici pe vremea când se afla la conducerea ICR şi se numeşte Mânăstirile Olteniei. Artă şi spiritualitate. Vorbind despre acest album, Horia-Roman Patapievici ne-a vorbit despre călătoria sa spirituală împreună cu părintele Iustin Marchiş la mânăstirile din nordul Olteniei. Această ultimă recomandare a fost cheia de interpretare a discursului lui Patapievici.

Spuneam, mai devreme, despre îmbrăţişarea spirituală. În viziunea lui Horia-Roman Patapievici, această îmbrăţişare înseamnă întâlnirea a două mari spirite care, prin schimbul de idei şi viziuni, reuşesc să depăşească o limită şi să se situeze în câmpul supra-omului. Analizând lecturile recomandate, cel puţin trei dintre ele vizează această îmbrăţişare spirituală, această întâlnire dintre doi oameni care rezultă într-un proces de creaţie. Cumva, dacă ne raportăm la procesul de creaţie a fiinţei umane, o condiţie esenţială este existenţa a două persoane de sex opus implicate în acest proces. Oare creaţia, travaliul şi naşterea unei opere de artă nu necesită existenţa a două spirite care, prin provocare, să se ascută reciproc şi să transgreseze condiţia umană? Desigur, majoritatea operelor de artă create (indiferent de domeniu) reprezintă un proces solitar, din ceea ce cunoaştem. Dar întrebarea logică este cât anume cunoaştem? Unde este linia de demarcaţie între un proces solitar de creaţie şi inspiraţia oferită de o altă fiinţă umană? Oare Dali ar mai fi fost Dali fără Gala?

Este o întrebare la care merită să reflectăm şi care va face tema unui alt articol. Iar dacă discutăm despre teme, tema serii de miercuri nu a fost doar îmbrăţişarea spirituală. Din analiza lecturilor şi a discursului lui Patapievici este evidentă o a doua temă, aceea a libertăţii şi spontaneităţii individuale. Am asistat la o critică dură a regimului comunist, o critică perfect justificată. Dar cred că tot discursul anti-comunist al lui Patapievici trebuie pus în contextul actual în care oameni care nu au trăit niciodată în comunism (sau au trăit prea puţin) se declară de partea regimului totalitar de stânga. Trecutul este imuabil şi, cu toate atrocităţile pe care le-a adus regimul, o soluţie de a schimba trecutul nu există. În schimb, în prezentul nostru avem societăţi şi indivizi care cochetează cu ideea de comunism, indivizi plaţi din punct de vedere cerebral care aderă la nişte concepţii împotriva firii umane, fără a înţelege măcar opţiunea făcută. Cred că întregul discurs critic ar trebui îndreptat către aceşti indivizi, iar istoria nu ar trebui niciodată uitată pentru că singurul mod prin care fiinţa umană înţelege conservarea este trauma trăită în trecut.

Acestea fiind spuse, eu mi-am cumpărat deja trei dintre cărţile recomandate de domnul Patapievici şi mă voi retrage să le savurez, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.




0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer