Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Violonista Cristina Anghelescu în concertul de Brahms, la Ateneu


Marcel Frandeş

februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, aflate sub bagheta lui Koichi Inoue au adus în faţa publicului din sala Ateneului Român, la 5 februarie 2015, un program alcătuit din Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, solistă Cristina Anghelescu şi Misa pentru solişti, cor, orchestră şi orgă, în la bemol major, D. 678 de Franz Schubert, solişti Akiko Hayakawa, Sidonia Nica, Ionuţ Popescu şi Iustinian Zetea. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Am ascultat un concert de foarte bun nivel interpretativ, cu lucrări deosebit de frumoase, primite cu bucurie de un public numeros.

În deschiderea serii muzicale cunoscuta şi îndrăgita violonistă Cristina Anghelescu, aflată într-o formă de zile mari, a interpretat Concertul de Johannes Brahms, o capodoperă a literaturii romantice violonistice, abordată de toţi marii solişti, de obicei aflaţi în zona maturităţii artistice depline. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Cristina Anghelescu a studiat cu maestrul Ştefan Gheorghiu. Violonista este câştigătoare a numeroase premii internaţionale precum: Concursul Jacques Thibaud - Paris (1981), Concursul Tibor Varga - Sion, Elveţia (1983), Concursul Ceaikovski - Moscova (1986), Concursul Alberto Curci - Napoli, Concursul Dr. Luiggi Sigall - Viña del Mar, Chile (1985), Concursul Jean Sibelius - Helsinki (1990) şi Concursul Andria, Italia (1991). Artista a concertat acompaniată de orchestre simfonice din Londra, Berlin, Dresda, Helsinki, Tampere, Moscova, Madrid, Paris, Praga, Bratislava, Budapesta şi Caracas. Dintre dirijori sub bagheta cărora a cântat amintim pe Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Sergiu Comissiona şi Erich Bergel. Din anul 1990 Cristina Anghelescu este solistă a Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române. Alături de frecventele apariţii în concerte, recitaluri, festivaluri şi în transmisiuni directe la radio şi televiziune, violonista a realizat înregistrări pe CD, dintre care menţionăm: cele două concerte pentru vioară de George Lloyd, alături de London Pilharmonia Orchestra, concertele de Ceaikovski, Mendelssohn, Vivaldi-Anotimpurile.


În concertul simfonic de la Ateneu, la 5 februarie 2015, publicul a ascultat unicul concert compus de compozitor pentru vioară (fără a socoti Dublul concert pentru vioară, violoncel, şi orchestră în la minor, op. 102). Scris între anii 1877-1878, Concertul în re major a fost dedicat lui Joseph Joachim, cel care l-a şi interpretat în primă audiţie, la 1 ianuarie 1879, alături de orchestra Gewandhaus din Leipzig, dirijată pe atunci de însuşi Brahms. Manuscrisul a fost achiziţionat de Fritz Kreisler şi se află acum în conservare la Biblioteca Congresului din SUA. Partitura solistică este considerată una dintre cele mai ample şi dificile din literatura concertistică romantică pentru vioară. Orchestraţia este bogată cuprinzând: viori, viole, violoncele, contrabaşi, două flaute, două oboaie, două clarinete în la, două fagoturi, doi corni în mi bemol, două trompete în re şi timpani. Brahms nu considera formele clasice ca fiind depăşite, astfel încât concertul este alcătuit tradiţional: Allegro ma non troppo, Adagio şi Allegro giocoso ma non troppo vivace. Deşi însuşi dedicatarul concertului a scris o cadenză solistică, adesea aleasă de interpreţi, se mai cunosc şi altele, precum cele de Leopold Auer, Henri Marteau, Max Reger, František Ondřiček, Fritz Kreisler, Jascha Heifetz, George Enescu, Nigel Kennedy, Rachel Barton Pine şi Ruggiero Ricci [1].

În acest concert, "Brahms a reluat estetica beethoveniană, acordând viorii soliste o mai mare profunzime de gândire, către o simfonie cu vioară obligată" [2]. Într-adevăr, această muzică olimpiană solicită până la limită performanţa violonistului solist [3].


Cristina Anghelescu a înfăţişat publicului aflat în sala Ateneului Român o versiune plină de avânt melodic şi tensiune pasională. Savuram frumuseţea arcurilor melodice, inspiraţia şi intensitatea trăirilor interioare, comunicarea de imagini mereu transfigurate. După introducerea orchestrală din prima parte, Allegro ma non troppo, cea care realizează o pregătire de proporţii expresive şi dimensionale fără precedent în literatura concertantă a viorii, s-a auzit un lung pasaj improvizatoric care conducea spre linia melodică principală. Pentru orice violonist, acest debut de concert este copleşitor ca tensiune acumulată. Experienţa solistică a Cristinei Anghelescu a făcut ca trecerea spre tema, a cărei curbă mlădioasă, plină de nobleţe, în registrul înalt al viorii să fie domolită treptat, cu o stăpânire perfectă, atât sub aspect ritmic, cât şi al unei acurateţi remarcabile. Fiecare sunet emis avea claritate şi se integra într-un flux rapid, fără asperităţi. După expunerea ideilor din primul grup tematic al formei de sonată, a urmat o tranziţie poetică spre tema secundă. Ea a răsunat încărcată de sentimente lirice exprimate cu o gravă intensitate. Dublele coarde dens vibrate contrastau cu intervenţiile energice, pregnante ritmic. Toate sublinierile sunetelor aveau o intensitate adecvată momentului. Confruntarea de idei muzicale din Dezvoltare se derula dramatic, în spiritul romantic al muzicii brahmsiene. După Cadenţa solistică amplasată între Repriza şi Coda primei părţi, a urmat intonarea ideii principale, într-o atmosferă senină, liniştită, tranquillo, în care sunetul viorii căpăta un timbru pur şi în acelaşi timp încărcat de emoţie. Acest moment liniştit s-a preschimbat apoi într-unul mult mai aprig, tempo-ul accelerându-se, stringendo, iar în concluzia animato, dobândind o nouă luminozitate.

În partea a doua a concertului de vioară, Adagio, tema oboiului, cântată cu un minunat colorit sonor, dezvăluia parcă, imagini ale ţinuturilor natale nordice, acele câmpii întinse, sugerate de armoniile ţinute ale suflătorilor. Cât de frumos a răsunat melodia cantabilă a viorii care a preluat de la oboi tema lirică! Nostalgia, confesiunea, vibrau îngemănate într-o densitate sonoră splendidă. Apoi, am avut bucuria de a reîntâlni tema episodului central al formei de lied, în stil quasi recitativo. Admiram măiestria de a obţine o mare continuitate a tensiunii frazei muzicale. Îmi veneau în minte ideile lui August Halm despre evenimentele muzicale din cadrul discursului. Acestea "reprezintă valori energetice care se cumulează într-o construcţie teleologică (teoria finalităţii) numită formă" [4]. Important este deci, ca receptorul să reevalueze continuu impactul evenimentelor locale în lumina celor precedente şi următoare, să încerce să înţeleagă "inter-relaţia dintre interpretările retro-auditive şi cele pre-auditive" [5]. Şi într-adevăr, acele trei sunete descendente, având un sens depresiv, care alcătuiesc tema secundă din episodul părţii mediane a concertului, îşi au originea în evenimente petrecute deja: cursul final al primei teme a liedului. Ele sunt apoi dezvoltate în chipuri înnoite variaţional.

Într-o perioadă în care publicul aprecia mai ales latura epatantă a execuţiei, în care violonistul trebuia să îşi etaleze excesele de tehnică, astfel pe atunci înţeleasa virtuozitate, aprecierea acestei minunate părţi a doua a Concertului pentru vioară de Johannes Brahms a avut de suferit. Unii muzicieni ai vremii, nu i-au înţeles adevărata valoarea. De pildă, Pablo de Sarasate, într-o scrisoare adresată lui Edouard Lalo, făcea o afirmaţie care astăzi ne pare bizară, şi o dovadă a unui orgoliu nemăsurat: "Oare mă crezi atât de lipsit de gust pentru a mă înfăţişa pe estradă cu vioara în mână ca simplu auditor (s.n.), în timp ce oboiul cântă singura melodie din întreaga lucrare?"[6]. A trebuit să treacă un oarecare timp, pentru ca măiestria scriiturii acestui opus concertant, sensul profund pe care îl comunică, dar mai cu seamă aspectul său simfonic, să fie aşezate pe soclul meritat de o capodoperă. Iar acest simfonism translat în concertul de vioară are rădăcini mai adânci, prin faptul că în copilărie, Johannes Brahms a crescut într-un mediu familial ce i-a oferit apropierea de mai multe instrumente. Tatăl său, Johann Jacob, la familiarizat de la o vârstă fragedă cu vioara, contrabasul, flautul, cornul şi pianul. Şi într-adevăr, percepem ascultând acest concert pentru vioară, o înrudire cu Simfonia a doua a compozitorului.


Finalul concertului, cu acel Refren exploziv, beneficiind de rezonanţe din folclorul maghiar, a prilejuit o metamorfozare a stării de spirit din Adagio-ul anterior. Cristina Anghelescu a adus aici un nou suflu. Sunetul amplu, dublele coarde generos vibrate, pasajele violonistice cântate cu brio, accentele marcate şi ierarhizate logic erau mijloace de exprimare ce demonstrau un stil interpretativ printre ale cărui atribute se numără unitatea, claritatea, puritatea, coerenţa şi, nu în ultimul rând, o originalitate în strânsă legătură cu comprehensibilitatea mesajului.

La cererea publicului, violonista Cristina Anghelescu a interpretat Sarabanda din Partita a II în re minor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach stârnind ropote de aplauze.


În a doua parte a serii muzicale de la Ateneul Român am ascultat Misa pentru solişti, cor, orchestră şi orgă, în la bemol major, D. 678 de Franz Schubert, solişti Akiko Hayakawa, Sidonia Nica, Ionuţ Popescu şi Iustinian Zetea. Lucrarea vocal-simfonică de mare amploare prin construcţia sa şi substanţa densă a materialului sonor, a fost terminată de Franz Schubert în anul 1822. În partitură apar: cvartetul vocal solistic (soprană, alto, tenor şi bas), viori, viole, violoncele, contrabaşi, flaut, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, doi corni, două trompete, trei tromboane, timpani şi orgă, alături de cor în divisi. Misa cuprinde şase părţi: 1.Kyrie-Andante con moto, 2.Gloria-Allegro maestoso e vivace, (Gratias agimus tibi... Andantino, Domine Deus, Rex..., Gratias agimus tibi... Andantino, Domine Deus, Rex...), 3. Credo-Allegro maestoso e vivace (Et incarnatus est..., Et resurrexit-Allegro maestoso e vivace), 4. Sanctus-Andante (Osanna in excelsis...- Allegro), 5. Benedictus-Andante con moto (Osanna in excelsis... Allegro), 6. Agnus Dei-Adagio (Dona nobis pacem... Allegretto).

Duioşie, resemnare, masivitate, atmosferă apăsătoare, solemnitate linişte mult aşteptată - toate aceste stări erau succesiv prezentate într-o dilatare temporală greu de exprimat în cuvinte.


Dirijorul Koichi Inoue a condus acest uriaş aparat vocal-simfonic cu o stăpânire admirabilă. El posedă o mare forţă psihică, prin intermediul căreia îşi urmăreşte până la capăt ideile, transmiţându-le cu naturaleţe interpreţilor aflaţi pe scenă, paradoxal, departe de asprimea unui ordin. Mă gândeam, uitându-mă la gesturile sale simple şi clare, cât de adevărate sunt cuvintele lui Arturo Toscanini: dirijorul este o prismă, un diamant prin care trec fasciculele tuturor individualităţilor din orchestră.

Din cvartetul solistic, am remarcat calitatea vocii basului Iustinian Zetea. Cântăreţul a studiat canto-ul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu profesorul universitar doctor Ionel Voineag. A câştigat Marele premiu la Concursul Naţional de Muzică Francofonă Chante, Sons sur scène, 2005, Marele Premiu, Trofeul Ion Dacian în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor spectacolului Muzical, Bucureşti, 2009, fiind laureat al Concursului Mihail Jora, Premiul Garbis Zobian 2006 şi a participat la Concursul Internaţional de Canto Verviers din Belgia, 2007. Este membru al formaţiilor corale Armonia, Euro Art, Cammerata Transilvanica şi Accoustic.

Mezzosoprana Sidonia Nica are apariţii frecvente pe scenele de concert din Bucureşti şi din ţară. În Misa în la bemol major de Franz Schubert a avut o participare de ţinută, atât în intervenţiile solistice cât şi în cvartetul vocal, etalând o voce mediană frumos timbrată, bine delimitată stilistic şi cu o frazare îngrijită.

Corul şi Orchestra Filarmonicii George Enescu au conlucrat afirmându-se la un înalt nivel artistic. Omogenizarea vocilor, alternanţa secvenţelor şi reliefările timbrale bine dozate, alături de contrastele de intensitate sonoră, toate au conferit o şi mai mare solemnitate misei. Planurile dinamice aveau susţinere pe suprafeţe mari, iar orga, prin acordurile sale augmenta impresia de măreţie.

Am ascultat un program muzical deosebit de frumos: un concert instrumental care îţi umple sufletul şi o lucrare vocal-simfonică romantică impresionantă.

Note:
[1] Celebrul violonist Ruggiero Ricci a înregistrat acest concert, împreună cu 16 cadenţe diferite. http://en.wikipedia.org/wiki/Violin_Concerto_(Brahms).
[2] Ştefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. 3, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, pag. 505.
[3] Însuşi Joseph Joachim considera acest concert greu executabil. Când a fost consultat de către Brahms, acesta i-a refuzat modificările tehnice cerute, în detrimentul substanţei muzicale (ibidem, pag. 506).
[4] Teodorescu-Ciocănea, Livia: Tratat de forme şi analize muzicale; Editura Grafoart, Bucureşti, 2014, pag. 318.
[5] Rothfarb, L.A - Hermeneutics and Energetics:Analytical alternatives in the Early 1900;Journal of Music Theory, vol. 36.1, 1992.
[6] Claude Rostand - Brahms; Paris, 1955, vol. I, p. 14.

Fotografiile după lucrările în sticlă de murano de Massimiliano Schiavon, sunt preluate de pe site-ul: http://www.massimilianoschiavon.com/collezioni.aspx




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer