Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Natural Born Killers

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Triumful haidamacilor - Natural Born Killers


Marian Rădulescu

februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am descoperit filmul lui Oliver Stone la puţină vreme după ce a primit Marele Premiu Special al Juriului la Bienala de la Veneţia, în 1994. L-am văzut alături de un amic, fan Tarantino (autorul  story-ului după care a fost conceput scenariul) - pe atunci în plină vogă.

Personajele principale din Natural Born Killers se hrănesc din imaginile difuzate de-a valma de televiziuni - ştiri "senzaţionale", filme "de acţiune", sitcomuri "sentimentaliste", reality shows. Oliver Stone le satirizează, s-ar putea spune, cu asupra de măsură. "Super-eroii" săi se răzvrătesc împotriva promotorilor unui cod moral inacceptabil prin mercantilismul, legalismul şi / sau puritanismul său: părinţi, poliţişti, directori de închisoare, realizatori t.v. Mai mult chiar, Natural Born Killers insinuează ideea că violenţa, ieşită de sub orice control, nu este altceva decât o reacţie la ideologiile extremiste - ultraliberale sau ultraconservatoare.

Atmosfera filmului e desprinsă parcă din poemele filozofice ale lui Nietzsche, din formele şi culorile lui Bosch, din "Guernica" lui Picasso ori din tablourile lui Francis Bacon. Natural Born Killers nu este atât "un film cu subiect", un film-poveste, cât mai ales un film-poem (oricât de sinistră ar părea asocierea), un "love story" în ritmuri heavy-metal şi "psihedelice", un film ca un vis greu. Sau coşmar, cu deformări şi defulări stranii. Sau "beţie". Ori, poate, tălmăcirea unor vise-coşmaruri-"beţii". La aproape 120 de ani de la naşterea cinematografului, publicul de film e încă nepregătit să primească precum este un astfel de apolog amoral ce jonglează cu semne, cu apăsate imagini-metaforă ce amestecă diverse tipuri de peliculă alb-negru şi color (35mm, Super 8, bandă video), cartoons (Japanimation), reclame şi secvenţe de arhivă în care sunt rezumate ororile veacului al XX-lea (stalinismul, nazismul).

Ca exerciţiu de tehnică cinematografică, Natural Born Killers e uluitor, însă e o catastrofă pentru orice fel de dezbatere morală. Amoralismul lui Oliver Stone - ostentativ şi profund neconvenţional în privinţa  rolului ocupat de mass-media într-o societate ultra-liberală - tulbură, incită, scandalizează, fascinează, dar nu te poate lăsa indiferent. Pentru ochiul deprins doar cu un anume tip de realism convenţional al poveştii, cu o anume "morală" (înţeleasă în spirit legalist), limbajul cinematografic alambicat din Natural Born Killers (cu dialoguri, scenografie, costume, coloană sonoră şi montaj  cruciale, cu aparatul de filmat transformat într-un adevărat personaj dramatic), ca de altfel, orice tip de discurs filmic insolit, neconvenţional, e doar un simplu moft, o estetizare inutilă.

Ceea ce se vede, se constată şi irită profund - violenţa, sângele şi cruzimea provocate cu asupra de măsură de "ucigaşii în serie", Mickey şi Mallory, fructul putred al unei lumi nebune, nebune, nebune - este doar nivelul unu al naraţiunii. (Datorită receptării sale exclusiv la acest nivel superficial, filmul a declanşat numeroase dezbateri pe tema limitelor libertăţii de expresie, limitelor manipulării prin film şi televiziune, generând  proteste soldate cu îngrădirea sau interzicerea distribuţiei sale în anumite ţări). Regizorul, care a mărturisit că, în timpul filmărilor, fusese cuprins de o imensă lehamite, de o năprasnică mânie (faţă de "sistem", faţă de "oamenii legii", faţă de mass-media ce cumpără şi vinde frică), propune, însă, un discurs filmic bine articulat şi foarte sofisticat. Natural Born Killers captează în imagini însăşi "urâciunea pustirii" despre care cântă şi Leonard Cohen într-o piesă scrisă şi interpretată special pentru film: "When they said: Repent, repent, repent! I wondered what they meant...". Aici aflăm, in nuce, întreaga "filozofie" a lui Mickey şi Mallory, care nu se întreabă "De ce?", ci "De ce nu?".

Cărturarul nonconformist (şi monah cinefil) Nicolae Steinhardt, mare amator de intertextualism, avea să declare, cu puţin înainte de a trece la cele veşnice (în 1989), că anul 2000, "sumbru şi apocaliptic", va marca "triumful haimanalelor, haidamacilor, teroriştilor, fanatismului fundamentalist". Va fi, spunea monahul de la Rohia, o "anarhie feudală bazată pe violenţă, brutalitate, neruşinare şi înrobirea popoarelor civilizate bolnave de angelism şi laşitate". În privinţa indivizilor, adăuga el, vor fi purtători de revolver ("oameni liberi, în sens feudal") şi nepurtători ("noii iobagi"). Această junglă "dionisiacă" pe asfalt, această "anarhie bazată pe violenţă", surprinsă la ora "marelui dispreţ", acest "haos" provocat de cei ce îl "maltratează pe Dumnezeu", adăposteşte însă şi o oază "apolinică" de înţelepciune. Mickey şi Mallory o află undeva în preerie, când rămân în pană de benzină. Zăresc locuinţa modestă a unui amerindian şi-i bat la uşă pentru a-i cere adăpost şi hrană. Auzim nişte reverberaţii de parcă ar ciocăni în poarta unei catedrale - micul cămin al pieilor roşii este asemenea unui templu. Resemnarea aborigenului în faţa propriei morţi transmite o stare şi o atitudine a fiinţei pe care citadinii degeneraţi au pierdut-o, poate, atunci când au impus supremaţia literei asupra spiritului: curajul în faţa morţii. Amerindianul (a cărui privire străvede şi proiectează pe pieptul lui Mickey şi Mallory o fantă de lumină pe care se poate citi "She crazy?" şi "Too much t.v.") ştie că va fi ucis, de aceea îi povesteşte nepotului său o istorie cu o femeie ce a scăpat de la moarte un şarpe veninos, după care a fost muşcată de el. Iar şarpele îi spune: "Ştiai că sunt şarpe, de ce m-ai salvat?". După săvârşirea crimei (singura pe care o va regreta), Mickey însuşi va fi muşcat de unul din zecii de şerpi veninoşi din jurul colibei indianului.

Încă de la primele cadre mi-am dat seama că Natural Born Killers este o "trăsnaie" ce se cuvine desluşită altfel, cu totul altfel decât "clasicele" poveşti cinematografice "cu subiect". (Aşa cum fuseseră À bout de souffle, Wild Bunch sau Wild at Heart, din a căror stilistică se inspiră filmul lui Stone.) De aceea nu m-am sfiit să mă amuz copios la multe scene "hiper-realiste" care pe mulţi îi îngrozesc. De fapt, de aici ar trebui plecat în "hermeneutica" Asasinilor, pentru că ceea ce "se vede" nu este "realitatea", ci un comentariu personal asupra unei lumi intoxicată de prea multă televiziune. O lume în care violenţa domestică, violenţa în general, este un excelent pretext pentru divertisment şi o sursă sigură de (mega)rating.





 Toate articolele despre Natural Born Killers


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 În căutarea icoanei pierdute - Natural Born Killers, Marian Rădulescu
 Variaţiuni pe aceeaşi teză - Natural Born Killers şi A Clockwork Orange, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer