Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Leviafan / Leviathan

Pradă, prădător - Leviafan / Leviathan


Ion Indolean

FilmSense, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre proiectul lui Andrei Zviaghinţev, s-a scris enorm şi s-a punctat, în legătură cu tematica atinsă, aproape tot. Leviafan îşi asumă deschis lupta împotriva unui sistem neocomunist în general, plin de practici criminale ce nu pot fi combătute, şi e promovat ca profund politic - două trăsături pentru care proiecţia în propria ţară a fost şicanată, cu toate că Ministerul Culturii l-a desemnat să reprezinte Rusia la Premiile Oscar. Lumea criticii a făcut şi analogia cu încercarea la care Dumnezeu îl pune pe Iov - unii au căutat să găsească un raport simbolist, în experienţele protagonistului; alţii, mai îndreptăţiţi să vadă aşa, au considerat că trebuie să apeleze doar la conexiunea cu titlul şi cu scheletele acvatice din cele câteva scene. Toate aceste detalii au fost radiografiate deja. Ce rămâne de discutat este forma cinematografică în care e confecţionat parcursul lui Kolya (Aleksey Serebryakov); un parcurs în urma căruia protagonistul se pierde chiar şi pe sine.

În demersul lui, Zviaghinţev alege o localitate mică, pentru că e mai uşor de stăpânit, iar caracatiţa fărădelegilor are aceeaşi structură - cu un plus în zona rudimentarismului mafiot - ca în oraşele mari. Cineastul născut în Novosibirsk preferă realismul, numai că îl plimbă prin diferite zone şi creează impresia unui liber arbitru. Nefiind, filmic vorbind, vreun purist, vrea să prezinte cât mai convingător fiecare situaţie. Uneori, foloseşte muzică extradiegetică, alteori uzează de plan-contraplan, de cele mai multe ori rămâne detaşat de câte un eveniment - cum se întâmplă în biroul primarului corupt, când discuţia cu preotul e surprinsă în secvenţă, din plan general, cu camera statică. Unele întâmplări sunt montate aşa încât să adune mai multe tipuri de plan (apropiat, mediu, depărtat, general). Alteori, intervine mişcare de cameră (rostirea primei sentinţe sau momentele-tablou de pe plajă, de lângă schelete), tipică şcolii cinematografice sovietice; ori zoom optic lent ori travlinguri sau panoramări, toate de factură tarkovskiană. În spiritul eclectismului estetic, camera focalizează ori întregul, ori doar câte un plan din cadru. Personajele pozitive se află în interiorul unor tipologii menite să sensibilizeze şi să construiască un peisaj normal, cu care spectatorul să relaţioneze: Kolya e rudimentar, dar onest şi, deasupra tuturor, îşi iubeşte sincer apropiaţii; avocatul lui e frumuşel şi manierat; soţia mult mai tânără îi îngrijeşte cum poate fiul din prima căsătorie, aflându-se în mijlocul unei situaţii umane dificil de controlat etc. Când aceste personaje greşesc, o fac într-un mod acceptat de camera de filmat. Sexul, violenţa sau băutul sunt mijloace la care ei recurg pentru a mai ameliora necazurile pricinuite de sistem. În definitiv, Kolya şi cei din jurul lui greşesc pentru că sunt oameni - legea îl penalizează pe el pentru că e secată de capacitatea evaluării în context; poliţiştii vin cu o grilă prestabilită, îl găsesc vinovat şi nu vor să înţeleagă procesul din spatele aparenţelor. În contrast, politicianul greşeşte voit, o face premeditat, fiind exponentul răului suprem. El simte o nevoie fizică în a-şi râcâi prada. Victoria trebuie declamată - nu se mulţumeşte că a câştigat, vrea mai mult, pentru că are certitudinea că poate şi că i se cuvine totul.

Alegerile narative, facilitate de cele estetice, creează fluiditate, ne ajută să înţelegem şi să acceptăm mai uşor naraţiunea, dar nu sunt altceva decât un construct; unul, ce-i drept, exemplar alcătuit. O scenă puţin discutată survine aproape de final, când primarul mănâncă şi bea într-un restaurant modern amenajat. În plan îndepărtat, se vede un bloc cenuşiu, socialist. El e înăuntru, în siguranţă, şi se lăfăie alături de "încă o sută de votcă", ei, cei mulţi, sunt undeva afară, înghesuiţi în apartamente mizere sau în fabrici dezolante. Cele două lumi se mai şi intersectează - de obicei, în campaniile electorale sau când ei au ceva ce el doreşte. În faţa unui oraş prăfuit şi mizer, e imun şi dezinteresat de problemele electorilor, pentru că lumea lui pendulează între restaurantul luxos, maşina luxoasă, biroul luxos, casa luxoasă, fraudarea legii şi biserica recent construită (!). Pe acestă linie, a contradicţiilor, Zviaghinţev alătură, în mod repetat, tot felul de elemente pentru a-şi deservi scopul. Sub falsa impresie de real nealterat, conduce Leviafanul într-o direcţie rechizitorială cât se poate de clară.




 Toate articolele despre Leviafan / Leviathan
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Speranţa e în altă parte - Leviafan / Leviathan, Mihai Fulger
 Urâciunea pustiirii - Leviafan / Leviathan, Marian Rădulescu
 Fără ieşire - Leviafan / Leviathan, Andrei Gorzo
 Filmele de Cannes: Leviafan / Leviathan la Les films de Cannes à Bucarest, 2014, Ada-Maria Ichim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer