Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Citizenfour

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Doamna Michael Moore - Citizenfour la One World Romania, 2015


Mihai Brezeanu

martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În mai 2013, Edward Snowden (29 de ani), IT-ist hiper-calificat, proaspăt amploaiat al firmei de consultanţă Booz Allen Hamilton (contractor NSA - National Security Agency), fost administrator de sistem la CIA şi organizator de cursuri de instruire la DIA (Defense Intelligence Agency), s-a îmbarcat într-un zbor cu direcţia Hong-Kong. În precedentele 15 luni, el lucrase în centrul regional NSA din Hawaii, iniţial ca angajat Dell, apoi ca angajat Booz Allen Hamilton. În Hong Kong, Snowden s-a cazat la hotelul Mira, unde, vreme de 8 zile, a fost protagonistul unei serii de interviuri realizate de jurnaliştii de presă scrisă Glenn Greenwald (colaborator, printre altele, al cotidianului britanic The Guardian) şi Ewan MacAskill (corespondentul pe probleme de servicii secrete şi de apărare al aceluiaşi ziar) şi de regizorul de film documentar Laura Poitras.
 
Articolele publicate de Greewald începând din 5 iunie 2013 i-au adus acestuia şi colaboratorilor săi de la The Guardian şi Washington Post Pulitzer Prize for Public Service în 2014. Producţia Citizenfour a Laurei Poitras a primit Oscarul 2015 pentru cel bun film documentar. Citizenfour a avut premiera mondială în octombrie 2014 în cadrul festivalului de la New York, iar pe cea românească marţi seară, 17 martie 2015, la cinema Studio, în cadrul One World România 2015.
 
Textul de faţă porneşte de la acest documentar multi-premiat (portalul www.imdb.com numără 41 de distincţii câştigate în 5 luni de proiecţii) şi mult-discutat. Pelicula conţine, într-adevăr, material brut demn de publicitatea de care are parte. Să ai şansa să filmezi reacţiile unuia dintre cei mai celebri oameni de pe planetă în timp ce acesta priveşte cum dezvăluirile sale incendiare sunt preluate, ca breaking news, de CNN şi BBC World Service, să fii acolo, lângă el, când întreg restul planetei îşi pune întrebarea cine e (înainte ca Snowden să îşi divulge identitatea) şi unde e (după ce acesta se dă vileag) reprezintă o şansă excepţională, de care Poitras s-a bucurat datorită prin credibilităţii pe care o avea în ochii fostului angajat NSA.
 
Din păcate, acest material brut de o valoare extraordinară este prelucrat, montat şi livrat publicului într-o manieră ultra-comercială, hiper-polarizată şi, adesea, confuză. Povestea lui Snowden, a felului său de a gândi, a raţionamentului care stă în spatele deciziei sale privind dezvăluirea unei cantităţi enorme de informaţii confidenţiale aparţinând Guvernului american e mixată în chip neinspirat şi neconvingător cu fragmente, nelinişti şi spaime din viaţa autoarei documentarului. Un om care produce un gest de un curaj nebun, ale cărui consecinţe includ, printre altele, o viaţă de fugar în, momentan, Rusia şi punerea sa sub acuzare în Statele Unite pentru trei infracţiuni care i-ar putea aduce zeci de ani de puşcărie, e pusă, în Citizenfour, pe acelaşi taler cu destinul unui regizor de cinema care îşi ia zeci de măsuri de siguranţă în faţa atotputerniciei nemernice a autorităţilor americane, autorităţi care îi permit, totuşi, să îşi prezinte nestingherită filmul la New York ori Londra şi să urce liniştită pe scena pe care i se acordă Oscar-ul 2015. Auto-victimizarea Laurei Poitras nu face altceva să umbrească drama unicului erou veritabil al întâmplărilor narate şi să se înscrie în jalnicul stil de a face pseudo-cinema documentar al cărui exponent de vază este Michael Moore.
 
Cum tot sub egida virării involuntare înspre un produs derizoriu, lipsit de credibilitate se înscrie şi secvenţa de final a peliculei, artificială şi lejer-absurdă. În timpul revederii întâmplate la un an distanţă de interviurile iniţiale din Hong Kong, Snowden şi jurnalistul Glenn Greenwald sunt filmaţi comunicând importante secrete de stat (livrate lui Greenwald de o nouă sursă din NSA) prin intermediul unor bileţele scrise de mâna ziaristului, citite de ochiul aparent-surprins al IT-istului (dar şi de cel al camerei lui Poitras!!!) şi rupte apoi în bucăţele mici pentru a evita ochiul vigilent al NSA-ului. Pentru că, nu-i aşa, NSA-ul ar putea oricând să dea buzna şi să citească petecele de hârtie în chestiune, dar n-ar putea niciodată să intercepteze materialul filmat de prea-hărţuita doamnă Moore! Pardon, doamnă Poitras.
 
Dincolo însă de aceste tristeţi de cinefil ultragiat, ascultarea declaraţiilor lui Snowden şi a reacţiilor înghesuite de Poitras în Citizenfour m-a dus cu gândul la câteva întrebări ce pot naşte dezbateri interesante:
 
În primele zile ale interviurilor din Hong-Kong, înainte ca subiectul dezvăluirilor sale să devină public, Edward Snowden spune că motivul pentru care face ce face este acela că Guvernul american devine, prin intermediul NSA, atât de puternic, încât, schimbată fiind la un moment dat politica oficială (sau America "beneficiind", cândva, de serviciile unui preşedinte dement), să nu mai poată fi stăvilit din a face răul de nimeni şi de nimic. Cu alte cuvinte, în buna tradiţie a politicii americane de check and balances, Snowden se declară îngrijorat de perspectiva ca statul american să capete alura unui super-luptător care, dirijat de persoana nepotrivită, să devină un monstru. Totuşi, preşedintele american nu este deja, prin prerogativele sale de şef militar, de pildă, o persoană foarte puternică, care, în cazul în care deviază de la principiile unei societăţi democratice, poate produce rapide şi masive neplăceri poporului său şi/sau restului lumii? Nu delegăm deja, în baza exerciţiului democratic, numeroase responsabilităţi conducătorilor unei ţări?
 
Din declaraţiile prezentate în Citizenfour, pare că una, dacă nu cumva cea mai mare, problemă a lui Snowden nu e atât faptul că NSA colecţionează date despre toate e-mail-urile, sms-urile şi convorbirile telefonice din lume, cât secretomania extremă ce înconjoară acest demers. Atunci când, după câteva zile de articole în The Guardian, el alege să îşi dezvăluie identitatea, înfruntând toate consecinţele unui asemenea gest, raţiunea gestului său este tocmai de a fi altfel decât guvernul american, de a ridiculiza întunericul ne-democratic cu care autorităţile ţării sale înţeleg să înconjoare activităţile NSA, de a lansa o dezbatere publică, transparentă pe această temă. Din film, nu reiese deloc clar că Snowden e ab-initio anti-colecţionarea unor astfel de date, chiar şi în cazul unor persoane nesuspectate de acţiuni teroriste. Ce reiese clar e dorinţa sa ca acest demers al NSA să fie explicat, justificat şi discutat public. Nu cumva lipsa acestei transparenţe şi a acestei dezbateri e principala vină a statului american în chestiunea NSA? Nu cumva o astfel de dezbatere ar putea, în fine, să scoată cele două tabere din antagonismul uşor autist în care evoluează acum? Vorbim, pe de o parte, de un Guvern care are ca unic duşman real teroriştii (ce justifică orice sacrificiu al valorilor democratice) şi, de pe alta, de o parte a presei, a ONG-urilor şi o importantă parte a publicului, pentru care unicul duşman e Guvernul (ce nu are voie să se atingă, să nuanţeze, să adapteze la realitatea înconjurătoare nici o valoare democratică). Pentru unii, lupta anti-terorism este, în discursul public, argumentul suprem, pentru alţii, terorismul nu există.
 
E indubitabil că a asculta convorbirile telefonice sau a monitoriza e-mail-urile cuiva reprezintă o gravă violare a intimităţii respectivei persoane. Totuşi, reprezintă acest fapt extrem de grav şi o limitare a libertăţii acelui individ? Non-intimitate egal non-libertate? Nu cumva, pentru a putea pune acest semn egal, ar fi necesar şi ca cele aflate de autorităţi pe baza violării intimităţii să ducă la consecinţe punitive pentru persoana în chestiune, fix pe modelul celor ce se întâmplau şi se mai întâmplă încă în societăţi dictatoriale, în care delictul de opinie, de pildă, se lasă cu ani grei de închisoare?
 
Dezvăluirile privind supravegherea cvasi-generalizată a populaţiei civile din întreagă lume reprezintă în mod limpede o chestiune de larg interes public. Oare din aceeaşi categorie fac parte şi informaţiile privind atacurile cu drone ale armatei americane? E oare de interes public felul în care e gândit şi implementat unul dintre instrumentele de acţiune ale armatei? Nici un abuz produs ca urmare a folosirii dronelor nu e prezentat în film. În schimb, sunt considerate relevante informaţii despre locul din care sunt lansate atacurile cu dronă spre o anumită parte a lumii. Nu cumva genul acesta de informaţie chiar ar trebui să aibă statul de strict secret? Nu cumva popularizarea acestui gen de detaliu hrăneşte acuzaţiile de spionaj lansate la adresa lui Snowden de justiţia americană şi decredibilizează şi demersurile perfect legitime prezentate la punctele anterioare? Nu e cumva o imensă exagerare să considerăm că absolut toate informaţiile trebuie musai cunoscute de toată lumea? Nu e acesta un reflex al unei societăţi care nu mai are încredere în nimeni şi în nimic, incapabilă să mai delege responsabilităţi?
 
Senzaţia finală, dincolo de dezamăgirea produsă de calitatea artistică şi jurnalistică a peliculei, este că dezbaterea este focalizată pe teme puţin sau deloc relevante. Întrebările cu adevărat importante, de pildă cele cu care Snowden a pornit în minte pe atât de curajosul şi controversatul drum al dezvăluirilor radicale sunt, din păcate, altele decât cele împinse în faţă de Citizenfour. Eroul său principal ar fi meritat, cu siguranţă, un altfel de film.




 Toate articolele despre Citizenfour
 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer