Pop/ Rock / Alternativ / Hip-hop/R'n'B - diversitatea muzicii

Cînd vine vorba despre recomandări muzicale, companiile de distribuţie de la noi condamnă revistele de femei la "tirania" aceloraşi Thalia, Robbie Williams, Chris De Burg sau Holograf. Şi dacă am combate această prejudecată?

Pop

 Pentru cine bag CD-ul

Shukar Collective - Taves Bahtalo!
Pentru cine vede muzică acolo unde posturile radio finuţe văd doar manea. Pentru cine vrea să ştie cum ar suna cei de la Massive Attack, dacă i-ar uita Dumnezeu într-o şatră. Pentru cei trei şefi de trib, Clasic, Napoleon şi Tamango, a căror lăutărească fuzionează juisiv cu hard dub-ul şi drum'n'base-ul.

Britney Spears - Greatest Hits: My Prerogative
Pentru cine are nevoie de un aliat sonor în maşina cu care merge la mall pentru cumpărături. Pentru cine a făcut deja tranziţia de la virgină la vampă. Pentru cine caută nu doar un băiat (Boys), ci şi soundtrackul ideal al unui mix între Days of Our Lives şi Sex and the City: pop zaharos şi electro toxic.

Ronan Keating - 10 Years of Hits
Pentru cine tînjeşte după Boyzone: albumul include trei piese din cariera trupei, într-o nouă prezentare. Pentru cine a văzut de patru ori Patru nunţi şi-o înmormîntare (When You Say Nothing At All). Pentru cine îl dăduse dispărut pe Cat Stevens, de găsit sub nume arab în duetul Father & Son.

 The Look

O pereche de stiletto şi look-ul e gata. Cu puţin exerciţiu, poţi risca şi o repriză de dans.

 Vogue: resurrection

Cu fiecare nouă apariţie, Madonna încearcă să demonstreze ceva. Hitul din Die Another Day i-a băgat în cap că "vremea ei încă n-a trecut", motiv pentru care anul trecut preoteasa Kabalei s-a înhămat la un lung şi ambiţios turneu de re-inventare. N-a trecut la alt cult, n-a venit cu piese noi şi se pare că nici nu şi-a mai pus vocea pe tavă, preferînd confortul garantat al playback-ului. Disperarea ei de a-şi regăsi locul într-o piaţă saturată de re-inventările unor Britney sau Christina s-a tradus printr-o cosmetizare forţată a piesei vechi de 15 ani, Vogue. Madonna a rescris versurile care le divinizau pe gloriile trecute ale Hollywoodului pentru a include numele divelor pop de azi: "Britney Spears and Minogue, Aguilera and J.Lo, Jessica Simpson, Avril Lavigne, On the cover of a magazine, They have style, they have sass, Missy E kicks some ass." Cine crede în altruismul Madonnei ar putea-o numi "frăţie".

 Hot Face - Franz Ferdinand

Acest cvartet scoţian îmbrăcat la patru ace şi decretat de majoritatea revistelor de specialitate drept revelaţia anului trecut îşi trage numele după ducele austro-ungar a cărui asasinare a condus la declanşarea primului război mondial. Muzica celor de la Franz Ferdinand e departe însă de a fi revoluţionară. Influenţele - din Joy Division sau The Smiths - sînt la vedere. E chiar curios cum de cei patru tipi longilini şi suavi s-au pricopsit cu un aşa renume, într-o industrie în care numai păpuşile pop insipide dau tunuri. În plus, nu sînt la fel de cool ca Strokes şi nici ludici ca White Stripes. Cu toate acestea, au intuit ce lipsea publicului.

Piesele lor sînt clasici instant. Le auzi la radio sau în cluburi şi-s mai eficiente decît cel mai scump afrodiziac. Au ceva din claritatea hiturilor pop, sînt contagioase şi te instigă la dans chiar dacă inima-ţi bate deja de două ori mai repede de la reprizele anterioare. Chestie un pic ciudată, pentru că versurile nu-s o odă adusă bucuriei: Cheating on You e despre infidelitate (evident), Jacqueline - despre un bărbat care-şi dă seama că fata pe care şi-o doreşte e mult prea tînără pentru el, iar Come on Home surprinde agonia tuturor celor care duc dorul unui iubit îndepărtat.

Şi mai ciudat (sau, poate, doar bine venit) e că, pe scenă, Franz Ferdinand se amuză, în vreme ce alţii suferă pentru a ne convinge că "trăiesc". Nu e singurul paradox care-i caracterizează. Aceşti temerari furnizori de hrană pentru creier, chewing-gum pentru urechi şi combustie internă pentru picioare au colaborat cu un cîntec la ultimul film al lui Michael Winterbottom, Nine Songs, înfierat în presa britanică pentru conţinutul sexual explicit. Într-o lume saturată de idolatrie pop şi reputaţie post-grunge, Franz Ferdinand sînt proaspeţi şi exotici, fără a fi alienanţi, iar muzica lor te pune şi pe roate, şi pe gînduri. Ceea ce, pînă la urmă, tot revoluţie se cheamă că e.

---

Rock

 Pentru cine bag CD-ul

Rammstein - Reise, Reise
Pentru cine a stat pînă acum deoparte, privindu-i cu milă pe rockerii duri cum se dau cu capul de pereţi. Pentru cine gustă ironia fină din Amerika, nu declaraţiile extreme în aceeaşi vînă ale celor de la Green Day. Pentru cine nu şi-ar fi închipuit vreodată că metalul poate face casă bună cu acordeonul.

U2 - How to Dismantle an Atomic Bomb
Pentru cine trăieşte din gloria trecută, aşa cum face şi U2 aici, la 25 de ani de la lansare, jucînd safe şi livrînd ceea ce pentru unii ar putea părea un album mistic, vertiginos şi catalizator de nostalgie, iar pentru alţii - un rezumat muzical supra-produs al unei trupe enorme care a încetat de mult să mai fie relevantă.

The Libertines - The Libertines
Pentru cine cunoaşte istoria tensionată a trupei, destrămată din cauza dependenţei de droguri a unuia dintre membri. Acest al doilea album e cîntecul de lebădă, cînd furibund, cînd gîtuit de emoţie, al unei poveşti de dragoste imposibile (Can't Stand Me Now) şi al unei trupe care nu mai poate fi împreună.

 Rock Chic - Gwen Stefani

În aprilie 2004, Gwen Stefani a fost decretată prima doamnă a rock-ului de revista Vogue. Lăsăm deoparte comentariile - de presupus acide - ale lui Courtney Love şi argumentăm: pentru solista trupei No Doubt, convenţiile există doar pentru a fi încălcate. Vestimentaţia ei mariază ţoalele clasice de firmă cu accesoriile punk şi intervenţiile pe material, într-o combinaţie mai mult glam şi mai puţin grunge, pe măsura extravagantului ei viraj solo, operat o dată cu albumul Love, Angel, Music, Baby şi contagiosul single What You Waiting For. Şi, ca o dovadă că artista cîntă cum se-mbracă, iniţialele albumului ei - L.A.M.B. - sînt de găsit şi-n titlul propriei case de modă, căreia îi datorăm deja o ediţie limitată de genţi şi accesorii produse în parteneriat cu LeSportsac. Dacă n-ar exista un mic detaliu financiar, mai că ţi-am spune: Ce mai aştepţi?

  Veni, (D)VD, Dici: Devotional - Depeche Mode

Nu tripla colecţie inegală de remixuri de la sfîrşitul anului trecut, ci acest DVD live a fost cadoul cu care puteai merge la inima oricărui depeşist. Iar asta în ciuda faptului că, în epocă, albumul Songs of Faith and Devotion i-a contrariat pe fani, convinşi că pionierii electro-ului şi-au vîndut sufletul diavolului Rock. Cel mai ambiţios turneu din istoria trupei - Devotional - îşi găseşte tratamentul just în acest dublu DVD, complet cu un pluton de videoclipuri re-masterizate şi stranii video-proiecţii de scenă. Pachetul nu face decît să cimenteze parteneriatul mănuşă dintre Depeche Mode şi responsabilul de imagine al trupei, fotograful Anton Corbijn. Un parteneriat riscant, care i-a costat supremaţia pe care ar fi meritat-o în State, dar care a mers contra curentului, fentînd orice compromis comercial. La urma urmei, fuseserăm preveniţi: Let me show you the world in my eyes...

 Hot Face: The Darkness

Termenul de "cock rock" nu mai are nevoie de traducere, dar avea nevoie de nişte reprezentanţi demni de gloria trupelor care au adoptat fără prea mari inhibiţii stilul kitsch-glam. Adepţi necondiţionaţi ai pieptului păros, ai imprimeurilor feline mulate pe coapse şi ai coafurilor oxigenate, membrii trupei The Darkness au reînviat una dintre cele mai lipsite de gust perioade din istoria modei. Fie doar şi pentru acest risc şi ne sînt simpatici. Pentru că nu putem spune că muzica lor deliberat prostească ne-a cucerit definitiv aşa cum s-a întîmplat cu cei de la Scissor Sisters. Cu tot cu acutele delirante pe care le poate lua solistul Justin Hawkins. Cu tot cu epitetele flatante cu care i-a cadorisit presa britanică. Şi cu tot cu cele trei Brit Awards primite pentru albumul lor de debut, Permission to Land.

---

Alternativ

 Pentru cine bag CD-ul

Şuie Paparude - Scandalos
Pentru cine nu condamnă compromisul: Michi-Dobrică-Junkyard intră cu breakbeat-urile acestui album nu pe uşa din spate a cluburilor, ci pe poarta principală, găsind alternanţa perfectă între muzica pentru creier şi cea pentru picioare. Pentru că sunetul ajunge, din difuzoare pînă-n sînge, zic ei...

Prodigy - Always Outnumbered, Never Outgunned
Pentru cine n-a gustat revenirea lor din 2002, cu aproape autoparodicul Baby's Got a Temper, şi a aşteptat adevăratul come-back al trupei care a explodat cu taifunul Fat of the Land. Pentru cine n-a uitat că Prodigy era o imparabilă maşină de dans (dovadă electro-hard-ul din Girls şi Wake Up Call).

LCD Soundsystem - LCD Soundsystem
Pentru cine n-a avut încă onoarea cu "regele Midas al electro-punk-ului", care ne-a testat răbdarea lansînd cu ţîrîita trei single-uri absolut pulverizante (Losing My Edge, Yeah şi Give It Up) pînă să ne destabilizeze complet cu acest concentrat enciclopedic, sofisticat şi adictiv de disco, rock şi funk.

 Fresh Face: The Hives

Nu pluralul din numele acestei formaţii ar trebui să ne-nfioare, ci muzica extremă pe care o practică. Răsăriţi acum 11 ani dintr-un orăşel industrial suedez, dar lăsîndu-se virusaţi de rock-ul insurecţionist din Detroit şi New Wave-ul anilor '80, cei cinci membri şi-au cîştigat destul de repede un loc în faţă în galeria trupelor esenţiale, alături de Strokes şi White Stripes. Singurul cod pe care-l respectă e cel vestimentar, apărînd numai în ţinute alb-negru. Garage rock-ul lor e pata de culoare, pigmentată de accese bombastice de furie necontrolată şi ironie extremă. În cei opt ani de carieră, incluzînd trei albume unul mai vicios ca altul, trupa a trecut de la un minimalism agresiv la un sound ceva mai şlefuit, cu acelaşi aer că duce o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Coliziunile sonore sînt anunţate încă din titlurile pieselor (Abra Cadaver, Walk Idiot Walk) şi durează atît cît trebuie, fără virtuozităţi inutile.

S-a spus că cele (doar) 35 de minute de muzică de pe ultimul lor album, Tyrannosaurus Hives, sînt mai de impact decît cele 70 ale unui Linkin Park. Dacă totuşi te-nfiori la ideea că cineva ţi-ar putea face cadou acest CD, aminteşte-ţi că băieţii vin, totuşi, din Suedia, unde există cele mai reuşite exemplare masculine din lume. Dovadă şi solistul Pelle Almqvist.

 My Own Private Kurt

Deşi titlul s-ar potrivi mănuşă unei biografii despre Kurt Cobain scrisă de chiar văduva lui, Courtney Love, e un fel de a spune că autorul cultissimului My Own Private Idaho, Gus Van Sant, e cel care face onorurile în ultimul său film. The Last Days, a cărui premieră e anunţată în cadrul Festivalului de la Cannes din mai, reconstituie convulsiile ultimelor zile din viaţa cîntăreţului, deşi reconstituire nu e cel mai potrivit cuvînt. Van Sant a declarat că şi-a luat anumite libertăţi de la material, decizie care nu va face decît să sporească dezbaterile în rîndul fanilor, şi, în plus, a încredinţat cele două roluri unuia dintre cele mai explozive cupluri actuale: Michael Pitt şi Asia Argento. Cel puţin castingul pare ideal, mai ales că Argento a mărturisit că s-a inspirat foarte mult din extravaganţele trash ale lui Courtney pentru personajul interpretat în The Heart is Deceitful Above All Things (pe care tot ea l-a şi regizat).

---

Hip-hop/R'n'B

 Pentru cine "bag" CD-ul

Eminem - Encore
Pentru cine nu se mai satură de rimele lui imprevizibile. Pentru cine are în garderob o colecţie de hanorace uzate. Pentru neconsolaţii după victoria lui Bush în alegeri. Pentru cine practică lovitura sub centură: parodia la Michael în clipul Just Lose It e ilustrarea perfectă. De un perfect prost-gust.

Jentina - Bad Ass Strippa
Pentru cine vrea să ştie cum sună răspunsul britanic la funk-ul expansiv şi futurist prestat de Kelis şi Missy Elliott. Pentru cine a crezut că Ms. Dynamite era dinamită de obraznică: Jentina e şi mai spurcată la gură. Pentru cine n-are experienţă în materie de petreceri: "Am venit să vă arăt eu cum se face."

The Streets - A Grand Don't Come For Free
Pentru cei care s-au săturat de misoginismele şi zdrăngănelele aurite de rigoare ale rap-ului neaoş. Recidiva britanicului Mike Skinner, un autointitulat "profet al berii", vine împachetată într-un album-concept aproape simfonic, orbit de luminile oraşului, şi trimite în corzi poezia urbană a lui Eminem.

 The Look - Slang de gang

Ţi-ai asortat poşeta şi cureaua cu lingoul, acum tot ce-ţi mai lipseşte e argoul...

- Shawty - tipă ultra-sexy, a nu se confunda cu...
- Shorty - iubită sau puştoaică, depinde de context.

Cei doi termeni au intrat în limbajul curent pe filiera megahitului In Da Club al lui 50 Cent.

 Hip Hop de marcă

Prima ciocnire memorabilă dintre muzică şi modă s-a produs o dată cu apariţia lui Elvis. O şapcă într-o parte, o pereche de blugi evazaţi, dar mulaţi pe fund, un tricou cu mînecile rulate sau o cămaşă cu gulerul ridicat au fost suficiente pentru a declanşa o revoluţie stilistică. Împinşi de la spate de Sean "Puffy" Combs, care şi-a lansat propria linie de ţoale, Sean John, hip-hop-erii capitalizează de pe urma celebrităţii lor, "brand"-uindu-şi propriul stil vestimentar.

- Eminem, Shady Ltd: cipilici, tricouri, hanorace, blugi.
- Jennifer Lopez, J.Lo by Jennifer Lopez: ţoale, lenjerie, accesorii, parfum.
- Beyonce, House of Dereon: ţoale, produse în colaborare cu maică-sa şi numite după bunică-sa; True Star: un parfum şi o linie de produse cosmetice de corp, în colaborare cu Tommy Hilfiger.
- LL Cool J, James Todd Smith: costume, blugi, tricouri.
- Missy Elliott, Respect Me: echipament sportive, în colaborare cu Adidas.
- Pharrell Williams, Billionaire's Boys Club: haine de stradă pentru bărbaţi şi Ice Cream Footwear (adidaşi), ambele în colaborare cu Reebok.
- 50 Cent, G-Unit Clothing Co: haine şi încălţări, ambele în colaborare cu Reebok.

 Hot Face - Andre 3000

Fiecare apariţie a lui Andre Benjamin, alias Andre 3000, alias jumătate din trupa Outkast garantează cel puţin două lucruri: propulsie automată în ringul de dans şi eterne comentarii contradictorii referitoare la ţinuta lui de scenă. Individul e genul care nu-şi refuză nici o extravaganţă vestimentară: că-s blănuri roz, uniforme de colegiu, turbane, peruci uşchite, pantaloni de catifea roşie, carouri violente sau costume verzi de indian. Atunci cînd valiza cu outfit-ul de concert i se rătăceşte în drumul spre hotel, e-n stare să trimită pe cineva după lenjerie Fruit of the Loom şi să apară pe scenă în bocanci de schi, chiloţi şi şaluri boa multicolore. Orice ar face, sfîrşeşte prin a fi decretat cel mai bine îmbrăcat bărbat al anului (în 2004, revista Esquire i-a făcut această onoare), în dauna spilcuiţilor în costume uni la patru ace. Iar partea bună e că nici nu păstrează "combinaţia" doar pentru el.

După colecţia Outkast Clothing, Andre 3000 pregăteşte o nouă linie de ţoale, Designs by Benjamin Andre, pe care şi-o doreşte cît mai clasică şi mai funcţională, străină de tuşele apăsat-urbane ale colecţiilor lansate de camarazii săi hip-hopişti. Originalitatea vestimentaţiei lui nu e egalată decît de contagioasele reprize de funk-hop de pe ultimul album Outkast premiat cu Grammy, Speakerboxxx/The Love Below. Bag mîna în foc că nu există cineva care, chiar şi înghesuit într-un lift unde se aude din difuzor piesa Hey Ya, să nu bîţîie din picioare...

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.