Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  hattyúdal / cântecdelebădă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spectacol-addendă la Cântecul lebedei - hattyúdal


Adrian Ţion

martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce văzusem în martie 2010, la Teatrul Ioan Slavici din Arad, o impresionantă desfăşurare de forţe actoriceşti în feeria după Cântecul lebedei imaginată de Mihai Măniuţiu, ştiam că nimic monoton nu mă va aştepta la montarea lui Sinkó Ferenc de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj pornind de la acelaşi text scurt al lui Cehov. Eram pregătit pentru orice mod de abordare. E de remarcat aici că cele câteva pagini ale celebrului dramaturg rus au devenit în ultimul timp salt liber în imaginar pentru a cuprinde în metafore aleatorii frenezia teatrului, magia lui. De unde vine această dorinţă de a accede la exaltare violentă e greu de spus. Atât că suportul textual permite un excurs vizionar bazat pe constructivism scenic de o largă deschidere spre ludic. Şi regizorii profită din plin de această oportunitate, punându-şi la bătaie imaginaţia.

Sinkó Ferenc întoarce textul clasic pe dos sau mai bine spus sare dezinvolt peste el pentru a-şi implementa propriile viziuni. Reţine doar declicul utilizat ca incipit şi câteva replici răstălmăcite spre final. De la intrarea în sală ţi se creează impresia că dai peste sfârşitul spectacolului Cântec de lebădă, deoarece Keresztes Sándor în rolul bătrânului actor în retragere, Vasili, din piesă, e singur la rampă, îmbrăcat adecvat, cu capul plecat, primind aplauze. Al doilea personaj din piesă, sufleurul Nikita, lipseşte deocamdată. Va apărea în scena interviului imaginar, când "cântăreaţa cheală" Ötvös Kinga îi va sufla actorului senil răspunsurile la întrebările repezite şi îmbârligate ale ziaristelor. În spatele lui Keresztes Sándor, sexagenarul actor, este un decor alcătuit din elemente vetuste, intenţionat greoaie, sugerând reprezentaţia apăsat clasică din care tocmai a ieşit, fără ca noi să fi luat parte la ea. Un fel de abandonare a modului clasic de abordare a dramaturgiei lui Anton Pavlovici, stil lăsat în urmă, înghiţit de tehnologia digitală. Când aplauzele încetează, maşiniştii şi femeile de serviciu năvălesc pe scenă "muşcând" din decor, demontând piesă cu piesă, până când scena rămâne complet goală şi femeile pun în funcţiune aspiratoarele. Apoi ultima lumină dispare când se închide o uşă laterală şi rămâi cufundat într-un întuneric profund ca în Comedie pe întuneric a englezului Peter Shaffer. Rămâi descumpănit câteva minute, destul de multe. Când va începe spectacolul? Când îl vei auzi în sfârşit pe bătrânul Vasili văicărindu-se. Beţia lui este doar sugerată printr-o sticlă ce bănuim că se rostogoleşte pe jos fără să fie văzută însă. Apoi, din halucinaţiile lui Vasili se încheagă firul "acţiunii", şirul unor obsesii exhibate în secvenţe de teatru-dans, coroborate cu un discurs de sobră comunicare medicală, ştiinţifică despre bătrâneţe, extinderi spre cabaret şi un imaginar interviu acordat de bătrânul actor, toate insinuările şi nuanţările venind pe valurile memoriei afective susţinute de seraficele zâne ale Thaliei. O structură eteroclită în fond, ataşată ca un post scriptum la o scrisoare-mărturisire despre sfârşitul carierei unui artist al scenei, dar nu numai.

Astfel actualizat, spectacolul e livrat pe adresa publicului ca un mesaj pe Facebook: #hattyúdal/#cântecdelebădă. Deschizi să vezi ce trăsnăi le mai trec prin cap tinerilor regizori şi dai peste minunăţii. Rămâi vrăjit ca în faţa unor vitralii. Ötvös Kinga face translaţia între real şi virtual cu vocea ei de o acurateţe excepţională. Este supapa care porneşte maşinăria imaginarului, alături de celelalte două interprete: Albert Csilla şi Györgyjakab Enikő. În timp ce Albert Csilla citeşte la un pupitru transparent un lung raport medical despre bolile şi afecţiunile senectuţii şi ele transparent redate şi enumerate, expuse dur, direct, ştiinţific, fără fasoane, Györgyjakab Enikő execută complicate exerciţii de revigorare a corpului, ca o veritabilă gimnastă sau contorsionistă. În secvenţa de teatru-dans, cele două femei sunt constrânse la simbolistica senzualităţii primare, reprezentată de jocul cu saltelele în ritm de cabaret. E de reţinut parodierea ilară a interviului, secvenţă extrasă din confesiunile pline de amărăciune ale actorului bătrân Vasili şi apoi cântecul gutural, sumbru şi comic în acelaşi timp al "lebedei", componente vizual-auditive expuse sub tirul luminilor necruţătoare ale adevărului ultim.

Ingenios mod de a apăsa pe tastele imaginarului, originală şi temerară decriptare a tematicii din jurul sechelelor bătrâneţii, demers artistic revendicat din textul original. De fapt, o meditaţie conexă, o addendă scenică la ce ştiam despre Cântecul lebedei al lui Cehov.




 Toate articolele despre hattyúdal / cântecdelebădă
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer