Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aferim!

Exclamativ - Aferim!


Ion Indolean

FilmSense, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tăria afirmaţiei cu care pornesc Veronica Lazăr şi Andrei Gorzo în textul lor despre Aferim! naşte supoziţii («operă de artă care pe viitor va deveni clasică în cinematografia românească»). Dar naşte şi un soi de aşteptare, una pretenţioasă - o etichetare atât de îndrăzneaţă poate face rău, în multe situaţii; însă, în cazul de faţă, e un enunţ just(ificabil). E necesar de convenit că sintagma de clasic se referă la calitatea unei opere de a fi de mare valoare, de a servi ca model de perfecţiune şi a cărui importanţă se păstrează pentru generaţiile viitoare. Aferim! îşi acordă pe merit aceste trăsături - atât în valoare absolută, cât şi în context. Este un film care, oriunde ar fi fost confecţionat, s-ar fi impus în acelaşi fel şi, totodată, este un proiect, fără a-şi fi propus să fie, menit să combată maniera nicolaeşciană (sau, mai general, din comunism) de a înţelege filmul istoric.

Radu Jude, regizorul, declara că alegerea alb-negrului se leagă de «dorinţa de a pune, din start, o anumită distanţă între spectator şi lumea reprezentată prin imagini. Dorinţa, adică, de a-i transmite spectatorului (celui atent, celui care vede filmul ca film şi nu ca un fel de literatură în imagini, desigur...) ideea că ceea ce vede e rezultatul strict subiectiv al unor cercetări proprii, o construcţie artificială şi nu realitatea însăşi» (interviu acordat lui Mihai Fulger, imediat după premiera de la Berlin 2015). Asta pentru că Nicolaescu, ca şi alţii din generaţia lui, lucra(u) cu o realitate la fel de filtrată de propria ideologie (şi de cea a Partidului), dar o servea(u) drept verificat-adevărată, pe când Jude îşi asumă interpretarea personală şi e cât se poate de onest cu spectatorul, în acelaşi mod în care nu doreşte să ascundă citatele din diverse opere de artă (mai ales texte literare - majoritatea cu limbaj arhaic -, dar şi din western, cu precădere spre John Ford, fapt menţionat de Andrei Gorzo în rânduri repetate); acestea sunt lăsate la vedere, într-un exerciţiu democratic necondiţionat, de înaltă virtuozitate tehnică, scenografică, scenaristică, narativă. În Aferim!, fiecare aspect e îngrijit şi extrem de atent compus. Teodor Corban, care îl interpretează pe zapciul Costandin, îşi însuşeşte cel mai complex rol - pe lângă limbajul specific perioadei, îi oferă personajului o dimensiune suplimentară faţă de ce fac ceilalţi actori (cărora li se cere câte ceva mai puţin dificil, pentru că sunt parte dintr-o poveste văzută dacă nu prin ochii, măcar prin filtrul cugetului şi ritmului protagonistului). În acest western istoric (diferit de un Django autohton, cum anticipam greşit într-o intervenţie anterioară, când discutam volumul colectiv Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan, Andrei Gorzo, Andrei State [coord.]), îl urmărim pe Costandin cum îşi conştientizează apropierea sfârşitului şi cum începe să-şi releve reflexivitatea - dar fără să cadă în derizoriu sau în falsitate; îşi chestionează propria istorie, îşi justifică acţiunile, încearcă să îi ofere un drum fiului său, Ioniţă şi să se comporte exemplar (cât poate însemna acest exemplar pentru situaţia dată) cu ţiganul Carfin, fugit de la moşia boierului Iordache Cîndescu. O bună parte din timp, umblă după el, iar pe linia tipului de căutare (transpusă şi în căutarea cinematografică a lui Jude) - înăuntrul căreia se întâmplă întotdeauna câte ceva: întâlniri şi discuţii realmente vii (de multe ori deşănţate-fără-să-fie-dezgustătoare, pentru că se încheagă bine în peisaj), cu preoţi, cu diverşi ţărani, cu alţi ţigani -, zapciul se comportă discreţionar, e imprevizibil. Faptul că nimic nu e clar, că totul e negociabil, la mica înţelegere, se păstrează în zona aceasta balcanică, unde tocmeala e răsturnată după bunul plac al celui care domină o situaţie. E seducător modul cum Jude, trecând prin aproape toate clasele sociale ale vremii, stabileşte raporturi diferite pentru fiecare situaţie. Costandin, stăpân în multe dintre circumstanţe, se comportă cu băgare de seamă cu un zapciu (de) pe alte meleaguri, apoi cu boierul, în faţa cărora nu reuşeşte să îşi impună punctele de vedere. Se teme, aşa cum numai într-o societate rudimentară s-ar întâmpla. Ierarhia, în astfel de lume, e respectată fără comentarii, fără îndoială. Fiecare îşi acceptă statutul de moment şi se comportă ca atare. În Aferim!, violenţa nu e mai frecventă ca într-un film de acţiune, dar e mai grea, are o permanenţă stranie; fiecare cuvânt, fiecare gest, o sugerează - Jude lucrează cu presupusa preconcepţie încetăţenită în rândul majorităţii, că oamenii de atunci - diferiţi ca fel de a problematiza, ca educaţie oferită de societate - ar fi fost mai predispuşi spre neînţelegeri brutale decât cei de acum. Regizorul conştientizează aceste deosebiri (închipuite?!) şi le foloseşte în aşa fel încât să ofere impresia de autentic, de poveste care nu este despre, ci e chiar extrasă din acea spaţio-temporalitate - idee vehiculată şi de Cristian Tudor Popescu.

Metoda sugestiei, însuşită de Aferim! şi în dezbaterea - umoristică, nepărtinitoare, detaşată - problemei rasismului în relaţie cu romii, dezvăluie defectele tuturor personajelor. Aparenţele sunt date la o parte, într-un demers în care şi acţiunile preoţilor sunt discutabile; Jude nu e moralizator-ostentativ, ci amuzat de predispoziţia lor către enormităţi şi clasificări deplasate - provenită din convingerea că statutul social le permite orice părere. În acelaşi timp, şi prosternarea faţă de aceştia e nostimă - enoriaşii se comportă mieros cu ei, dar îi înjură în absenţă, detaşându-se de atitudinea aceea speriată a ignorantului şi însuşindu-şi un tip de discernământ (contemporan) ce produce nepăsare faţă un de un cler la rândul lui slobod la gură şi deloc exemplar în comportament. Intervenţiile rasiste - antisemite sau antirome în particular, xenofobe în general - asimilează ironia, faţă de tipicurile propriei naţii, prezente pe tot parcursul filmului; prin replicile construite ca generalizări, clişee, preconcepţii, e condamnat acest fel de atitudine, văzut acum ca înapoiat. Aşa cum sunt cam toţi din jurul lui - în registre diferite -, Costandin are o doză de intoleranţă care în prezent ar fi transpusă în incorectitudine politică, cu toate că este unul dintre cei înţelepţi şi dornici de înţelegere pentru aproape, în acest landşaft reprezentat prin lentila directorului de imagine, Marius Panduru. Operator care, prin cele mai recente două proiecte cinematografiate (De ce eu? şi Aferim!), lucrate în estetici total diferite, dovedeşte flexibilitate. Ritmul şi tensiunea din întâiul numit sunt create prin tăieturi dese, prin diverse tipuri de planuri, prin focalizarea pe unul dintre câmpurile imaginii; al doilea lucrează cu lungimea cadrului, cu distanţarea faţă de subiecţi - sunt cele două mari tendinţe, eisensteiniană şi baziniană, la care Giurgiu, respectiv Jude aderă. Şi, cu toate că tenacele Giurgiu e cel care ar susţine că reprezintă realitatea, de fapt talentatul Jude o face. Giurgiu doar prezintă o realitate, pentru că ficţionalizează pe marginea ei, o estetizează, o manipulează, fără să fie completamente sincer cu toate lucrurile astea. Jude, cum spune şi în intervenţia menţionată în al doilea paragraf al acestui text, îl pune pe spectator în faţa faptului că vede o interpretare în cheie proprie, numai că, prin aderarea la realismul acesta de tip epidermic (cunoscut şi ca observaţional - dar conceptul prim mi-e mai aproape de ce caut), reuşeşte chiar să reprezinte realitatea; se identifică cu aceasta. Timpul acela şi filmul acesta se contopesc, devenind una şi aceeaşi entitate. Senzaţia că am fi acolo, în 1835, e atât de subtil indusă, încât discutăm despre un cinema la cel mai înalt nivel de organicitate. Aferim! este o alegorie a esenţei popoarelor, care s-a perpetuat şi la români, în ciuda trecerii unor generaţii şi apropierii faţă de Occident.



 Toate articolele despre Aferim!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan
 Play Aferim! la Plai, 2015, Marian Rădulescu
 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 Aferim, Radu Jude!, Larisa Turea
 Un film palimpsest despre supunere socială - Aferim, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Aferim!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer