Cu ajutorul studentei la UNARTE, Ana Ţaran, care a asigurat traducerea, am putut face un interviu cu regizorul Aleksey Solodunov şi jurnalista Anna Nekrasova, doi tineri care şi-au folosit slujbele în beneficiul victimelor Maidanului, punându-şi în pericol propria siguranţă, pentru a realiza filmul Evromaidan. Chornovy montazh / Euromaidan. Rough Cut. Filmul a fost prezentat la One World Romania, 2015.
Judy Florescu: Care a fost impactul filmului în ţara voastră?
Aleksey Solodunov: Filmul a fost prezentat la deschiderea de film documentar pentru drepturile omului, Docu Days din Kiev 2014. A fost foarte bine primit acolo. Oamenii au ţinut un moment de reculegere la final. Au cântat şi imnul ţării după vizionare. Însă, din păcate, în general, acest tip de film documentar nu este prea popular nici în Ucraina, nici în lume şi din cauza aceasta filmul nu este foarte vizibil. Oamenii au fost foarte emoţionaţi de film pentru că amintirile a ceea ce s-a întâmplat sunt încă foarte vii, foarte proaspete, şi de aceea filmul a adus o emoţie foarte puternică în sala de cinema.
J.F.: Care au fost riscurile realizării unui astfel de film documentar?
A.S.: Am întâmpinat aceleaşi riscuri ca toţi ceilalţi oameni care au fost pe Maidan, iar aceste riscuri au crescut treptat. Au început să se arunce pietre, iar apoi poliţiştii îi băteau pe protestatari. Treptat am început să purtăm căşti de protecţie, ochelari şi veste antiglonţ. Atunci când au fost ucişi 100 de protestatari, am mărit numărul obiectelor de protecţie. În afara Maidanului era foarte periculos pentru că existau acolo diverşi oameni ciudaţi, nebuni, care erau chemaţi de politicieni, care îţi puteau face ceva rău. Îţi puteau lua aparatul de filmat. Fără nici un motiv te puteau lovi. Chiar un jurnalist a fost omorât acolo în afara Maidanului de astfe l de oameni ciudaţi care au fost chemaţi acolo.
J.F.: Doar acest jurnalist a murit?
Anna Nekrasova: Jurnalistul se numea Vyacheslav Veremiy. Acesta este cazul de care au auzit toţi. Poate au fost şi alte victime, dar acesta a fost un caz care s-a întâmplat pe 18 februarie 2015 şi erau mai mulţi oameni care filmau lângă Maidan şi au auzit de la televizor că a fost împuşcat acest jurnalist. Nu se ştie. Probabil au fost şi alte victime. Oricum, poliţiştii au bătut foarte mulţi jurnalişti pe parcursul protestelor şi le-au luat camerele de filmat.
J.F.: Ce părere aveţi despre reacţia globală a jurnaliştilor străini faţă de situaţia de la Kiev?
A.N.: Am lucrat cu jurnalişti străini în timpul Maidanului şi tocmai aceşti jurnalişti au adoptat o poziţie detaşată, obiectivă. Au prezentat mai bine situaţia de acolo şi nu cred că s-au folosit într-un interes propriu de situaţia de acolo, de fapt au prezentat-o mai clar. Există jurnalişti specializaţi pe asemenea momente conflictuale, de criză, care vin acolo şi lucrează şi pur şi simplu îşi îndeplinesc misiunea.
J.F.: Cum vreţi ca viitoarele generaţii din Ucraina să perceapă filmul vostru?
A.S.: Important este pur şi simplu ca oamenii să se uite la film şi să păstreze memoria a ceea ce s-a întâmplat acolo.
A.N.: În ultimii 10 ani oamenii pot fi mai mult prezenţi, implicaţi în ceea ce s-a întâmplat urmărind de asemenea filme. De exemplu, despre Revoluţia Portocalie din 2004, elevii de acum pot citi în manuale de istorie, dar sunt doar texte scurte fără să te implice emoţional în ceea ce s-a întâmplat. În timp ce privind asemenea materiale video simţi că eşti prezent acolo. Ucraina trebuie să meargă mai departe şi să-şi construiască un viitor şi să se apropie de Occident într-un fel.