Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aferim!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre o anume inocenţă neprotejată - Radu Jude


Marian Rădulescu

noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"De toate este vreme, şi tot lucrul sub soare are vreme" - zice Ecleziastul pe care, cu subtext fatalist, îl citează şi Constandin (Teo Corban), în Aferim!. Zece ani nu mi-am făcut vreme, mărturisesc spre ruşinea mea, pentru filmele lui Radu Jude. Până la Aferim!. Şi asta în ciuda numeroaselor premii şi distincţii, naţionale şi internaţionale, pe care le-au obţinut scurt-, mediu- şi lung-metrajele sale. Când, în fine, am ajuns la ele, am descoperit o preocupare constantă pentru o anume inocenţă neocrotită, agresată chiar, supusă arbitrar unei "maturizări" intensive datorate adulţilor. Poate că aceasta este însăşi "inima" filmelor lui Radu Jude: nostalgia (implicită, nemărturisită) după vremea când oamenii vieţuiau printr-o  strădanie comună, iar coexistenţa socială avea drept obiectiv adevărul şi nu urmărea pur şi simplu folosul material.


Lampa cu căciulă

În Lampa cu căciulă (2006), un copil de 7-8 ani îşi roagă tatăl să repare televizorul cu lămpi ca să poată vedea, seara, un film cu Bruce Lee. Pentru familia lor ce locuieşte într-un cătun îndepărtat, televizorul e un fel de miracol. Şi singura sursă de divertisment, de informaţie vizuală. Aici, în acest "cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor", viaţa de familie e încă în stare de acalmie. Paradisul e abia la începutul destrămării.


Alexandra

În Alexandra (scurtmetraj din 2006), un "tată de duminică" îşi revendică dreptul de a petrece mai mult timp cu fetiţa lui pe care o creşte acum mama şi un tată vitreg. Furia e încă înăbuşită, dar anunţă conflictele dezlănţuite din lungmetrajul Toată lumea din familia noastră, din 2012 (pe care nu am dorit să-l văd la cinema şi nici altcum din cauza celor trei actori de revistă folosiţi de Jude în contre emploi. Din fericire, sunt - datorită regizorului - de nerecunoscut.)

Cea mai fericită fată din lume

Cea mai fericită fată din lume (primul lungmetraj, 2009) este o demitizare a unei lumi vrăjite de principii utilitariste, materialiste. O lume în care publicitatea este suverană şi care, uneori, oferă premii şi îi supune pe premiaţi unor mici-mari umilinţe. (În urmă cu zece ani, filmul de televiziune al lui Alexandru Maftei - Fii cu ochii pe fericire - deconstruia mitul unei mega-corporaţii media.) Din nou, familia este văzută ca un "mic infern" din care copilul (o fată în ultimul an de liceu) vrea să scape cât mai repede.  


Film pentru prieteni

Film pentru prieteni
(mediumetraj din 2011) este o pseudo-confesiune. Un ratat (un umil dascăl de geografie) hotărăşte să se sinucidă în faţa unei camere de filmat. O casetă video înregistrează ultimele sale cuvinte - un fel de testament pe care îl lasă unor prieteni, inclusiv monteurului filmului propriu-zis. Sinucigaşul însă ratează şi ocazia de a se sinucide "ca la carte". Se răneşte grav la cap, după care este găsit, într-o baie de sânge, de către doi vecini de palier care, sideraţi,  cheamă Salvarea. Dacă iniţial mi-am amintit de monologul savantului Gibarian (înainte de a se sinucide) din Solyaris-ul tarkovskian, înspre final m-am gândit la agonia tragi-comică a unor personaje din Reservoir Dogs de Tarantino.


Toată lumea din familia noastră

Toată lumea din familia noastră (lungmetraj din 2012) este tot o pseudo-confesiune despre singurătate, vinovăţie, ratare existenţială. Resentimente şi frustrări sunt tratate în cheie comică. Dar şi aici, ca în toate filmele lui Radu Jude, râsul se preschimbă în surâs, iar surâsul îngheaţă pe buze.


O umbră de nor

Scurtmetrajul O umbră de nor (2013) surprinde semnele unei lumi în care evenimentul eclezial pare să se fi transformat cu totul în religie. Mai exact, într-un ortodoxism definit de imperative moralizatoare, stereotipuri ideologice, dulcegării sentimentale. Preotul de aici (ca şi preotul dintr-o scurtă scenă de înmormântare din Toată lumea din familia noastră) pare un rătăcit, un fel de "extraterestru" a cărui eficienţă este recunoscută doar dacă "face minuni", dacă "învie din morţi". Când este întrebat dacă există minuni, răspunde printr-o invitaţie: "Veniţi la biserică şi vorbim acolo cât vreţi. Aici şi acum nu e nici locul, nici timpul potrivit." Intervenţia trece neobservată, iar "progresiştii" şi "oamenii recenţi" poate că văd în ea o formă de "prozelitism". Nici vorbă de aşa ceva. Tâlcul se vrea acesta: o taină se lămureşte tot printr-o taină (prin participarea la tainele Bisericii, nicidecum prin sceptice "analize" şi "raţionalizări" de pe tuşă). Preotul din O umbră de nor mi-a amintit de sentimentul inutilităţii cu care se lupta şi preotul din Nazarin-ul bunuelian.


Trece şi prin perete

Dacă în O umbră de nor replica-cheie este acel "Vino şi vezi!" adresat, ca o chemare, de preot, în Trece şi prin perete (scurtmetraj din 2014) ea este rostită de un nevăzător care încearcă să încurajeze o fetiţă speriată de cadavrul unui vecin ce tocmai murise (s-a sinucis): "Nu de morţi să te temi, ci de vii. Doar ei pot să-ţi facă rău."


Aferim!

Aferim! (2015) evocă lumea românească (valahă) din 1835 şi este proiectul cel mai ambiţios al lui Radu Jude - până acum, cel puţin. Un film ca Aferim! este înjurat sau iubit de oameni care, mai mult sau mai puţin, împărtăşesc aceleaşi valori, aceeaşi sensibilitate, acelaşi ideal. De oameni care sunt sau nu obsedaţi de purisme (ideologice, naţionale, morale), de oameni care sunt legaţi sau nu de "epopeea naţională", aşa cum a fost ea povestită în serialul popular cu voievozi, haiduci, zapcii, comisari ş.a.m.d. - cu toţii eroi, fireşte. Aferim! mi se pare important, întâi de toate, pentru dimensiunea sa tragi-comică, de tip râsu'-plânsu', care anulează radical orice dimensiune "eroică", triumfalistă, senzaţionalistă din mai vechile filme "istorice" şi "de acţiune". Apoi pentru maniera, deloc interesată de reconstituirea strict artizanală a epocii (cum se întâmplă şi în filmele lui Lucian Pintilie), ce invită spectatorul treaz şi atent să-şi reconsidere şi analizeze propriile prejudecăţi şi propria identitate, într-o lume din ce în ce mai pestriţă şi mai supusă schimbărilor de tot felul.


Radu Jude

La capătul acestei "judizări" în regim intensiv am rămas cu câteva opere de autor cu ecouri cehoviene (Lampa cu căciulă, Alexandra, O umbră de nor, Film pentru prieteni, Cea mai fericită fată din lume, Toată lumea din familia noastră, Aferim!), ce poartă inscripţia unei lumi amorţite ce se îndreaptă spre o şi mai apăsată dezintegrare.



 Toate articolele despre Aferim!
 Toate articolele despre Toată lumea din familia noastră
 Toate articolele despre Lampa cu căciulă
 Toate articolele despre Cea mai fericită fată din lume
 Toate articolele despre O umbră de nor
 Toate articolele despre Film pentru prieteni
 Toate articolele despre 5 succese mari pentru 5 filme mici: Acasă, Alexandra, Lecţia de box, O zi bună de plajă, Valuri
 Toate articolele despre O umbră de nor


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan
 Play Aferim! la Plai, 2015, Marian Rădulescu
 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 Aferim, Radu Jude!, Larisa Turea
 Un film palimpsest despre supunere socială - Aferim, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Aferim!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer