aprilie 2015
Clouds of Sils Maria
Cu toţii ştim povestea cu Albă-Ca-Zăpada şi regina cea rea care, îmbătrânind şi simţindu-se ameninţată de tinereţea fiicei sale vitrege, încearcă să o omoare. Dincolo de faptul că a omorî pe cineva pentru a-ţi calma nevoia de securitate la nivel social este o măsură extremă, temerile reginei sunt justificabile. Iar Oliver Assays, regizorul filmului Clouds of Sils Maria ne arată, timp de două ore, faţa nevăzută a lunii. Cealaltă parte a poveştii - nesiguranţele, temerile, conflictul interior, precum şi agonia cronicizată a unei femei pusă în situaţia de a părăsi veşmântul catifelat de Albă-Ca-Zăpada şi de a intra în pânza aspră şi rigidă a reginei.
 
Despre ce este vorba în Clouds of Sils Maria? Maria Enders (Juliette Binoche) este o actriţă celebră, al cărei talent este recunoscut la nivel mondial şi care se apropie vertiginos de vârsta a doua. În urmă cu două decenii, piesa care i-a adus consacrarea Mariei a fost Maloja Snake, o piesă despre relaţia dintre două femei, una tânără şi manipulatoare şi şefa sa, de vârsta a doua, care sfârşeşte prin a fi sedusă, manipulată şi împinsă în pragul sinuciderii de cea tânără. Maloja Snake este o piesă-simbol a tinereţii care devorează bătrâneţea, hrănindu-se cu ea pentru a se putea dezvolta. Nu întâmplător, după succesul piesei, Maria Enders ajunge o actriţă consacrată, iar cea care a interpretat-o pe femeia mai în vârstă trece în uitare. Paralela este superbă şi oglindeşte perfect un colţ ascuns al naturii umane, ferit privirilor - este colţul în care se afla bestia tinereţii, cea care, flămândă fiind, va sfâşia în drumul său ascendent orice înseamnă fragilitate şi etate.

Provocarea apare în momentul în care Mariei Enders i se propune, după două decenii, să joace iar în Maloja Snake, de data aceasta în rolul femeii de vârsta a doua. Din acest moment, filmul lui Assays capătă o cu totul altă dimensiune. Devine un film puternic intelectualizat, axat pe conflictul interior şi aproape ermetic. Doar geniul actoricesc al lui Juliette Binoche ar fi putut da viaţa unui astfel de film static şi pictural, prin puterea emoţiilor exprimate. Personajul lui Juliette Binoche suferă o metamorfoză radicală din momentul în care i se face propunerea. Dintr-o femeie elegantă care se agaţă cu toată puterea de vestigiile tinereţii, Maria Enders se transformă în personajul din Maloja Snake, o femeie aflată la capătul puterilor, nesigură şi care, în căutarea unei idile, îşi sapă propriul mormânt. Este însă o metamorfoză sau o acceptare a eului? Dialogurile dintre Maria Enders şi asistenta sa mai tânără, Valentina (Kristen Stewart) sunt încărcate de profunzime şi atacă probleme fundamentale ale fiinţei umane. Ceea ce refuză Maria să vadă, observă Valentina, cu un ochi critic desăvârşit. Într-un mod surprinzător, între cele două femei nu există niciun fel de competiţie. Din contră, ele se completează reciproc şi par a fi suflete îngemănate.

Nu Valentina este Albă-Ca-Zăpada în filmul lui Assays, ci Jo-Ann (Chloe Grace Moretz), actriţa adolescentă aleasă să interpreteze rolul femeii tinere din Maloja Snake. Încercând să afle mai multe despre actriţa care îi va lua locul, Maria trece, succesiv prin mai multe stadii: iniţial o dispreţuieşte pe adolescenta cu reacţii exagerate care a devenit cunoscută datorită unui blockbuster american, ulterior se simte ameninţată de ea pentru ca, în final, să o accepte şi să îşi accepte propriul rol. Cum poate un actor juca un personaj pe care îl dispreţuieşte, se întreabă Maria pe tot parcursul filmului. Răspunsul vine de la Valentina, care, privind scenariul cu un ochi obiectiv, încearcă să îi demonstreze Mariei că personajul pe care îl are de interpretat este departe de a fi demn de dispreţ. Acolo unde Maria găseşte naivitate şi laşitate, Valentina îi arătă curaj şi inteligenţă. Este necesară o paranteză aici pentru a puncta modalitatea surprinzătoare, dar extrem de versatilă prin care Stewart decide să îşi interpreteze rolul. Despre Stewart s-au scris multe lucruri în urma producţiei Twilight. Este inutil să spun că un film precum Twilight nu poate revela talentul actoricesc. Nu se poate spune că un actor este bun sau rău în urma Twilight. În schimb, în urma filmului lui Assays, se poate spune, cu certitudine, că Stewart este o actriţă talentată, una care dă viaţă personajului Valentinei într-un mod natural, neconvenţional şi extrem de sincer. Scena în care Valentina încearcă să îi explice Mariei că talentul tinerei Jo-Ann există, chiar şi în cadrul unui blockbuster penibil, pare o glumă a regizorului Assays şi, totodată, o justificare pentru Stewart.
 
Dar ce înseamnă Maloja Snake şi de unde vine numele piesei? Maloja Snake este, aflăm în film, un fenomen natural extrem de spectaculos în care ceaţa se formează deasupra Alpilor şi traversează cu repeziciune strâmtoarea Maloja, luând forma unui boa constrictor. Metafora în film este una extrem de fină, cu un înţeles profund. Valentina îşi doreşte să vadă fenomenul, Maria nu crede în existenţa lui până în momentul în care îl vede. Acela este şi momentul în care se decide să joace în piesă. Apărând ca o nebuloasă, norii care traversează strâmtoarea Maloja luând forma unui şarpe, o fac pe Maria să înţeleagă un adevăr imuabil al vieţii: tinereţea nu poate sugruma bătrâneţea dacă nu îi este permis prin optica personală. De fapt, modul de raportare al individului la o tinereţe dezarmantă ţine de optica sa, de felul în care alege să vadă lucrurile: ca pe un fenomen spectaculos, dar trecător, sau ca pe un boa constrictor care distruge totul în calea sa.

Assays spune extrem de multe în filmul său. Cu o sinceritate aproape dureroasă, dar exprimată într-un mod subtil şi blând, Clouds of Sils Maria este un film despre moarte şi renaştere. Despre ruinele unei tinereţi care încă îşi cere drepturile şi care este pusă în faţa unei oglinzi. Pe măsură ce filmul se derulează, imaginea din oglindă se metamorfozează, transformându-se dintr-o dărâmătură patetică, într-o ruină maiestuoasă care vorbeşte despre un trecut glorios şi un viitor plin de stimă. Este varianta poveştii cu Albă-Ca-Zăpada în care regina înţelege că ameninţarea nu există de fapt, fiind doar un fenomen trecător şi o acceptă cu graţie, strălucind, în final.


Regia: Olivier Assayas Cu: Juliette Binoche, Kristen Stewart, Chloë Grace Moretz, Lars Eidinger, Johnny Flynn

1 comentariu

  • foarte bună citire
    Barbu Brăiloiu, 24.04.2015, 10:07

    Da, filmul este interesant şi chiar valoros. Din păcate, structura amalgamată aleasă de regizor îi diminuează necesara claritate. Or, cele scrise aici reuşesc să pună ceva ordine într-un demers cinematografic deosebit.
    Personal, salut acest mod de a scrie despre un film. căci belferismul criticologic al multor "exegeţi", care îşi revarsă în analiza "lor" maldărul de informaţii culese de pe net, nu ajută nici produsul, nici spectatorului interesat de el.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus