Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Un beau dimanche

Oaia neagră - Un beau dimanche


Cristina Zaharia

Port.ro, aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O poveste cu "A fost odată într-o vară, când basmul întâlneşte ghetoul, cu multe detalii frumoase şi senzuale". Nicole Garcia îl face acum protagonist chiar pe fiul ei, iar acesta, Pierre Rochefort, duce filmul cu bine pe umerii săi. Un film pentru toate vârstele şi gusturile şi cu o actriţă care arde ecranul, adică Louise Bourgoin, de care o să tot auzim. Baptiste a plecat de acasă şi şi-a luat lumea în cap. A trăit pe străzi, printre vagabonzii oraşelor, în căutare de sine şi de libertate. Când o întâlneşte pe Sandra, pentru prima dată se gândeşte ce frumos ar fi să rămână, să trăiască şi el normalitatea.

Cu poveştile moderne, sincere, realiste ale regizoarei Nicole Garcia ne-am întâlnit şi în trecut mereu cu plăcere. Actriţa algeriană care a virat spre regie cu succes ştie să obţină un tip special de emoţie. Cei care au văzut extraordinarul Place Vendôme - după părerea mea, cel mai bun rol jucat vreodată de Catherine Deneuve - pot să înţeleagă ce tensiune surdă e în stare să scoată la iveală, să obţină.

De data aceasta îl face protagonist chiar pe fiul ei din viaţa reală - tatăl este actorul Jean Rochefort -, să-l conducă cu grijă printre răbufniri, ezitări şi tăceri, să lase camera să-l filmeze cu dragoste. Iar tânărul Pierre Rochefort reuşeşte un rol introvertit, ataşant. În tandem cu Jacques Fieschi, cu care a mai colaborat, regizoarea scrie un scenariu simplu, clar, fără multe replici sau explicaţii. Ba, din contră, acestea nu vin decât presărate mult mai târziu în acţiune. Poveste la zi, de actualitate, despre afaceri eşuate, despre ratare şi firi rebele, despre datorii şi cămătari, uşor recognoscibile de toată lumea.

Frumos în filmul regizoarei este faptul că ea nu alege o poveste à la americaine cu sufletul la gură, cu o fugă prin ţară cu recuperatorii după ei. Ea ştie şi îi place să ne arate lent, static, scene de farmec şi tăceri din micul cotidian, fără muzică, fără montaj nici măcar în cadru. Sunt doi oameni cu problemele lui fiecare, care se întâlnesc şi se cântăresc din priviri pentru următorul pas. Şi clipele de interogare, de aşteptare sunt cele mai plăcute din film. Actorii foarte frumoşi sunt filmaţi mereu de foarte de aproape, des, iar tensiunea fragilă, nu neapărat erotică dintre ei, se acumulează în crescendo blând.

Tânăra femeie de care se îndrăgosteşte el are un aspect de cartier, aproape gitan. Tatuajele ei de fată rea, nonşalanţa şi fustele scurte ce flutură pe ea ca la lambada îi dau un anumit aspect, un stil, un farmec al ei. Doar o carcasă, de fapt, pentru sensibilitate. Femeia singură care-şi creşte băiatul ştie ce vrea de la viaţă şi încearcă să supravieţuiască. Trecutul ei, trecutul lui ies încet la iveală, iar scenele scurte compun un puzzle la care priveşti cu interes. Fiecare schimbă direcţia şi se duce în tabăra celuilalt. Camera se mişcă o dată cu emoţiile lor. Şi, chiar dacă face o turnură uşor neverosimilă, de basm, povestea te cucereşte cu rezolvări atipice, cu scene de interior sau de grădină, la piscină. Genul de scene cu Cenuşăreasa cum arată ea acasă, dar la sala de bal.

Însă filmul este în întregime al actriţei protagoniste, cea care, pur şi simplu, într-o zi "întâlneşte un tip" şi înţelege că, uneori, fericirea este accesibilă, de îngăduit. Louise Bourgoin, cu figura ei, cu o naturaleţe ieşită din comun, cu un tip nou de senzualitate, devine vedetă în noul val de actriţe franceze. Ea este noul chip pentru parfumurile Kenzo, Jeu d'amour. Surâsul ei stă mărturie pe cutie. Joacă mult, joacă bine, nu se sfieşte să-şi expună des trupul frumos. Les aventures extraordinaires d'Adèle Blanc-Sec, Un heureux évenement, L'amour dure trois ans şi, mai nou, maica stareţă din La Religieuse vorbesc toate de un drum ascendent în carieră. Ea şi posturile ei, ea şi tăcerile ei, ea şi privirile sau surâsul ei trist - ceea ce îţi rămâne pe retină.

Şi mai trebuie să vedeţi filmul pentru ceva în plus: pentru o reîntâlnire cu Dominique Sanda, aici în rolul mamei blânde şi aristocratice - o ipostază în care ea şi numai ea putea să joace aşa. Frumos. Întâlnirea reţinut-tandră cu fiul dispărut atât de mult timp - foarte emoţionantă, foarte bine jucată.

Un film de stare, cu flashback plasat unde şi când trebuie ca să explice şi să te manipuleze afectiv, senin ca şi vara prin care se mişcă personajele. Mandolina şi muzica orchestrei Macedoniei aduc accente lirice potrivite pentru această poveste mică, dar atât de interesant realizată.




 Toate articolele despre Un beau dimanche


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 De vineri, în cinematografe: O duminică frumoasă la începutul verii, în sudul Franţei - Un beau dimanche, Comunicat de presă
 Distribuit de Independenţa Film - Un beau dimanche va avea premiera într-o frumoasă zi de vineri, 10 aprilie 2015, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer