Drept care cel mai de impact film din întreg calupul este Le petit dragon (r. Bruno Collet), unde un Bruce Lee de jucărie, cu mecanism ţiuitor în loc de inimă, este super-erou printre knickknack-uri. Cu un umor irezistibil, în care se simte destul de intens nostalgia de care vorbeam mai sus şi, alături de ea, ideea ghiduşă că nu doar jucăria seamănă cu Bruce Lee cel din filme, ci chiar Bruce Lee funcţionează şi el ca o jucărie acţionată mecanic, dar cu o nesfârşită putere de regenerare, scurtul de faţă este o adevărată încântare. După cum tot o încântare este şi Requiem for a Romance (r. Jonathan Ng), unde acuarelele chinezeşti, în tonuri fermecătoare de albastru, prind viaţă într-o poveste de dragoste al cărei moment final este tradus în imagine prin lupta pe viaţă şi pe moarte între cei care tocmai se despart la telefon. Combinaţia ingenioasă dintre sensibilitatea şi subtilitatea formelor şi culorilor din desene, muzică, intensitatea emoţională a dialogului şi violenţa contrastantă a luptei care ilustrează respectivul dialog creează un tot unitar ce se distinge mai ales prin poezie. O poezie a formelor şi a mişcării.
Lucrurile stau puţin altfel în Salvation (r. Ross Boyask), unde poţi găsi chintesenţa filmului de acţiune de la mall: eroina imobilizată, omul rău, lupta decisivă şi surpriza de proporţii de la final - răsturnarea situaţiei. Scurt, concis, dinamic, şi concentrând mult în timp puţin, manipulând privirea spectatorului şi punându-l pe piste false, scurtul de faţă se joacă relaxat cu clişeele (inclusiv religioase) şi profită, până la urmă, de naivitatea spectatorului, care, înghiţind mereu aceleaşi poveşti, cu aceleaşi piste false şi cu aceleaşi răsturnări şi rezolvări de situaţie, le crede de fiecare dată, tocmai din nevoia de poveste. Pe scurt, un film deştept. Cam prin aceeaşi zonă se învârte şi Ehi muso giallo (r. Perluca di Pasquale), care plusează însă la nivel vizual şi de dezvoltare a poveştii, uzând de aceleaşi piste false, de povestea din poveste, de suprapunerea realităţilor şi contopirea lor până la confuzie totală, la care se adaugă şi clişeul chinezului (aici chinezoaică) înstrăinat, care îşi construieşte o altă viaţă în altă parte de lume, unde găseşte deja prejudecăţi, poveşti şi mituri prefabricate, de care poate profita cu umor (ca în cazul de faţă). A da, plus convingerea celorlalţi că nu îl poate spune pe "r" ca lumea. Încă un mit spulberat. Şi, evident, ideea delicioasă că într-un restaurant italian deţinut de o chinezoaică poţi mânca nişte paste bolognese excelente.
Burning Hearts (r. James McFay) şi Schupakface: The Genesis (r. Gasper Antauer) pot sta alături prin notele parodice care le caracterizează, cel dintâi spunând o poveste puţin credibilă, în genul filmelor de serie B/C, unde taximetristul tăcut pune la pământ o întreagă bandă de luptători pentru a salva o fată dezamăgită în amor care tocmai a fost atacată în plină stradă, şi în acest caz observându-se adunarea conştiincioasă, în deplină cunoştinţă de cauză, a clişeelor care sunt, până la urmă, sarea şi piperul filmelor cu cafteală, pe când cel de al doilea îngroaşă la maxim parodia, alunecând cu ea în grotesc şi făcând-o mai puţin digerabilă (acest din urmă cuvânt folosit de mine intră într-o relaţie oarecum intimă cu filmul, lucru care se va vedea la vizionare).
Şi, în final, zâmbetul senin, calea dreaptă de pe care nu te poţi abate şi respingerea atacatorilor ce apar te miri de unde (de fapt nici nu contează) fac din luptătoarea austriacă de taekwando, Nevena Lukic, protagonista unui film care poate funcţiona la fel de bine şi ca parodie a filmelor de acţiune (mai ales ca titlul lui este inversul taekwando-ului, respectiv Do Kwan Tae), şi ca film de promovare pentru luptătoare, până la urmă. Nota jucăuşă, dată de zâmbetul protagonistei, de ilustraţia muzicală şi de mişcările dezorientate ale presupuşilor adversari fac din acest scurt foarte scurt o simpatică glumă a celor de la Kino Dramawas din Innsbruck - de altfel şi localitatea de baştină a Nevenei Lukic - prin care îşi promovează, la rândul lor, deschiderea către cei care vor să facă primii paşi sau chiar paşi hotărâţi - şi din ce în ce mai mulţi - în lumea filmului.