Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un rebel al scenei americane contemporane: David Mamet


Stanca Ioana Ursu

mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
David Mamet ocupă un întreg capitol în cultura americană a ultimelor cinci decenii. Dramaturg şi regizor de teatru, scenarist, regizor şi producător de film, Mamet este la el acasă atît pe Broadway cât şi la Hollywood. Scrie scenariile filmelor Ronin, Hoffa, The Untouchables, We're No Angels şi Hannibal, iar în palmaresul său se află un premiu Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross şi două nominalizări la Oscar pentru scenariile filmelor The Verdict şi Wag the Dog. Filmul House of Games (1987) a fost premiat pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Veneţia, iar Homicide (1991) a fost în competiţie pentru Palme d'Or.

Spectrul preocupărilor sale este vast cuprinzând trei romane, eseuri, poezii, teoria artei dramatice şi a regiei de film. Activist politic, jurnalist şi autor de caricatură politică, Mamet este din 2005 colaborator al publicaţiei online Huffington Post, a scris articole pentru Esquire, Jewish Journal, The New York Times, The Rolling Stone, The Paris Review.

În anul 2008 decide să îşi schimbe orientarea politică părăsind liberalismul şi trecînd în tabăra conservatoare. Îşi susţine noua opţiune cu argumente economice în articolul Why I Am No Longer a Brain Dead Liberal (De ce nu mai sunt un liberal fară minte?), publicat în The Village Voice, cu un efect de cutremur în lumea artistică americană de tradiţie democrată.

Mamet este un artist pragmatic, preocupat de politică şi economie, un om al momentului, un intelectual care nu se mulţumeşte să filosofeze la adăpostul turnului de fildeş ci se angajează într-un dialog virulent cu oponenţii, scriind eseuri critice la adresa liberalilor şi economiştilor de stînga în volumul The Secret Knowledge, implicându-se activ în campania candidatului republican din 2012, Mitt Romney. Din postura de activist politic, scriitorul susţine cu tenacitate nou adoptatul libertarianism în articole şi interviuri.

David Mamet s-a nascut la Chicago în 30 noiembrie 1947, într-o familie de intelectuali pasionaţi de duelul verbal, unde, aşa cum spune în interviul acordat lui John Lahr, Fortress Mamet, a învăţat arta dialogului, care a adus mai tîrziu textelor sale nota de originalitate, celebra Mamet speak (vorbirea Mamet). "În familia mea, pe vremea dinaintea televiziunii, ne plăcea să ne petrecem serile făcându-ne să ne simţim prost doar prin abilitatea de a folosi limbajul într-un mod răutăcios".1 Tatăl, avocat de succes, pretindea copiilor săi să vorbească clar şi corect. Scriitorul îşi aminteşte că acesta "predica o evanghelie exigentă a preciziei, nuanţei şi observaţiei"2 şi îi sfătuia pe copii să "asculte cu urechea internă".3

În 1965 absolvă colegiul Goddard din Vermont cu licenţa în literatură engleză şi urmează cursuri de actorie la Neighborhood Playhouse School of the Theatre în New York sub îndrumarea maestrului Sanford Meisner.4

David Mamet a practicat mai multe meserii înainte ca piesele sale să devină succese. A fost chelner, recuziter, dansator, a lucrat pe o ambarcaţiune care transporta marfă pe lacul Michigan şi într-o agenţie imobiliară. A fost instructor de teatru la colegiul Marlboro din Vermont şi pentru a primi acel post a scris piesa Lakeboat, apoi a predat actorie la colegiul Goddard unde a înfiinţat St. Nicholas Theatre Comapany. Este fascinat de lumea interlopă a oraşului Chicago, de istoria locală populată de gangsteri. Participă la partide de poker organizate într-o casă de amanet, în compania unor personaje rău famate, unii dintre ei foşti deţinuţi, care îl cunosc drept Teach, profesorul lor de teatru din penitenciar. Toate aceste experienţe se regăsesc în piesele şi scenariile lui. Stăpâneşte jargonul specific fiecărei ocupaţii şi creionează cu uşurinţă personaje inspirate din lumile pe care le-a frecventat.

Lumea lui Mamet este o lume a bărbaţilor, iar spaţiile în care îşi plasează acţiunile sunt temple ale masculinităţii: săli de biliard, cinematografe XXX, spelunci unde sunt aranjate partide ilegale de poker. Aduce puţine personaje feminine în prim plan iar cele care apar sunt masculinizate fie printr-o lipsă de cochetărie (Carol, Oleanna), fie prin apetitul pentru lupta de la egal la egal cu bărbaţii (Deborah şi Joan, protagonistele din filmele House of Games şi Heist) fie prin orientarea sexuală (Boston Marriage). Femeile sunt privite de la distanţă, din perspectiva grupului de bărbaţi, care le văd ca pe nişte obiecte sexuale aşa cum face Bernie din Sexual Perversity, sau ca pe nişte dominatrix, aşa cum este descrisă soţia lui Lingk în dialogul acestuia cu Richard Roma din Glengarry Glen Ross. Mamet se amuză analizând dinamica relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, lăsându-le pe acestea să acapareze puterea: o secretară perseverentă aproape reuşeşte să schimbe decizia unui producător de film; studenta timidă şi complexată distruge cariera profesorului ei; Lingk este controlat de autoritara soţie chiar dacă aceasta nu este prezentă fizic.

Atmosfera care domină poveştile lui este una de neîncredere. Replica şarlatanului Mike din filmul House of Games: "Să nu ai încredere în nimeni!" ar putea să funcţioneze ca subtitlu pentru fiecare dintre textele sale, căci toate vorbesc despre încercările oamenilor de a se păcăli unii pe alţii, uneori urmărind câştiguri materiale, alteori căutând satisfacţia puterii.

Dialogurile, de fapt serii de monologuri paralele, arată neputinţa personajelor de a comunica şi îl apropie pe dramaturg de teatrul absurdului dar structura pieselor este convenţională, conţinutul este inspirat din realitatea americană, personajele au scopuri clar definite, iar pentru atingerea acestora fac risipă de energie şi imaginaţie.

O temă la care revine constant este pierderea valorilor morale în goana după profit, devenită scop unic în viaţă. Legendarul the American way (modul de viaţă american), idealul celor care au ales să-şi clădească o viaţă mai bună într-o lume nouă, nepervertită, şi-a pierdut înţelesul iniţial şi este acum sinonim cu avariţia, egoismul, lupta pentru parvenire cu orice preţ. Banii reprezintă mai mult decât puterea lor de cumpărare, sunt un simbol recurent în piesele şi filmele lui, fie că vorbim despre valizele cu bancnote care se plimbă din mână în mână în filmele Heist şi House of Games, fie că apar substitute ale lor. The leads, ponturile reprezentând numele unor posibili cumpărători de terenuri, sunt ţinute sub cheie de şeful agenţiei imobiliare ca nişte comori şi încredinţate celor mai buni dintre agenţi; acestea sunt tranzacţionate în înţelegeri secrete şi în cele din urmă fac obiectul unui furt. Scenariul unui film de acţiune cu mare potenţial comercial devine monedă de schimb în mâinile producătorilor hollywoodieni; aceştia ar putea să-l ofere uneia sau alteia dintre casele de producţie, asigurându-şi astfel o poziţie importantă şi un venit substanţial. American Buffalo, moneda rară pe care e reprezentat capul de zimbru, este şi ea simbol al succesului material, instigând la jaf. În Oleanna moneda de schimb este cartea scrisă de profesor, la care studenta îi cere să renunţe, în schimbul retragerii acuzaţiei de viol.

Mamet speak (vorbirea Mamet) este marcă a stilului dramaturgului şi contribuţia sa originală la arta dialogului dramatic. Aceasta se defineşte ca o luptă a cuvintelor care încearcă să se adune în fraze parcă împotriva voinţei vorbitorului. Discursurile sunt poticnite, întrerupte de pauze dese şi repetări mecanice ale unor cuvinte."[...] felul în care folosim limbajul, ritmul acestuia, determină de fapt felul în care ne comportam, mai degrabă decât invers"5 spune Mamet într-un articol citat de Christopher Bigsby . Pauzele lasă loc pentru creativitatea regizorilor şi interpretarea originală a actorilor, iar cititorul pieselor, intrigat de imposibilitatea personajelor de a îşi găsi cuvintele, este invitat la un exerciţiu de imaginaţie.

Mamet nu s-a sfiit să aducă pe cele mai importante scene americane şi europene  texte de o violenţă verbală necenzurată, saturate de expresii pornografice. Obscenitatea este o altă marcă a textelor lui Mamet. Aceasta însă, nu este folosită în mod gratuit, pentru sonoritatea cuvintelor, ci pentru a realiza portretul unor personaje credibile.

Textele lui Mamet sunt minimaliste, personajele sale nu fac risipă de gesturi şi spun doar lucrurile esenţiale. Dramaturgul foloseşte tehnica in medias res şi spune despre alegerea sa: "A intra în scenă târziu şi a ieşi devreme, înseamnă să arăţi respect pentru publicul tău"6 iar în volumul On Directing Film spune: "[...] scriitorii buni devin şi mai buni învăţând să taie din text", "[...] omisiunea este o formă de creaţie"(xv).7

Sexual Perversity in Chicago are premiera în oraşul omonim în 1974. Piesa atrage atenţia criticilor dar şi a producătorilor de teatru din New York, ajungând pe off-off Broadway în 1975 şi câştigând premiul Obie pentru cea mai bună premieră. Se joacă pe off Broadway în 1976 şi în 1977 este pusă în scenă la teatrul Regent din Londra. Tot în 1977 American Buffalo se joacă pe Broadway, primeşte New York Drama Critics' Award iar Mamet devine la 30 de ani un nume consacrat al dramaturgiei americane.

Distribuţia pieselor şi filmelor lui Mamet cuprinde o listă impresionantă: Robert de Niro, Gene Hackman, Danny DeVito, Joe Mantegna, Anthony Hopkins, Demi Moore, Alec Baldwin, Al Pacino, Jessica Lange, Dustin Hoffman. Rolul Karen din piesa Speed the Plow / Spor la treabă! a fost jucat la New York în anul 2000 de Madonna - primită cu răceală de critici -, iar cea mai recentă punere în scenă a piesei, la Londra în 2014, o are în rolul principal pe rebela actriţă Lindsey Lohan, personaj preferat al tabloidelor.

Criticii au oscilat întotdeauna între admiraţia profundă şi condamnarea totală a pieselor lui Mamet. Ira Nadel spune în David Mamet: A Life in the Theatre:"Mamet era înţeles în New York ca un umorist şi în Chicago ca un dramaturg serios. Operele recente au fost condamnate ca infecte şi obscene şi lăudate ca profunde şi oneste. Criticii par să fie divizaţi dar niciodată indiferenţi."8

Dovadă că sentimentele criticilor de pe Broadway fluctuează la fel de uşor ca indicii bursieri pe Wall Street, este faptul că un gigant al spectacolului cum este Mamet a avut parte şi de câteva eşecuri. Într-un articol publicat în 2013 în The Guardian, criticul de teatru Mark Lawson enumeră şase piese ale dramaturgului care nu au fost pe placul criticilor: The Cryptogram, 1994, The Boston Marriage,1999, Romance, 2006, November, 2007, Race şi The Anarchist, 2009. Aceasta din urmă a avut parte de critici atât de dure încât producătorii au fost obligaţi să închidă spectacolul imediat după premieră. Mai spune criticul britanic: "Ultima performanţă absolută a lui a fost Oleanna (1992). După Glengarry Glen Ross şi American Buffalo aceasta a completat prezentarea impresionantă a valorilor americane care au făcut ca Mamet să pară moştenitorul lui Arthur Miller şi al lui Tennessee Williams."9

Dramaturgul povesteşte în interviul David Mamet, The Art of Theater, că a început să scrie teatru obligat de circumstanţe. Înfiinţase compania teatrală St. Nicholas Theatre Company unde, toţi cei implicaţi erau pe rând actori, regizori, scenografi şi producători. Neavând bani pentru a plăti drepturi de autor, s-a apucat să scrie prima sa piesă. Spune despre piesele lui Harold Pinter că au fost primele sale întâlniri cu teatrul modern şi îl numeşte pe dramaturgul britanic cea mai importantă influenţă asupra stilului său. Personajul, spune Mamet "este acţiune, cum spunea Aristotel [...] Nu este ceea ce gândeşte, pentru că noi nu ştim ce gândeşte. Nu este ceea ce spune. Este ceea ce face, ceea ce încearcă să realizeze fizic pe scenă".10 Ira Nadel citează o continuare a acestei idei din David Mamet in Conversation: "Aparţin şcolii aristoteliene: personajele nu sunt altceva decât acţiune pur şi simplu. Nu creezi un personaj; descrii ce face el."11

În piesele lui întâlnim o lume a hoţilor, a şarlatanilor, a afacerilor aflate la limita legalităţii. Personajele sale sunt fie con artists în înţelesul propriu al termenului (şarlatani care cîştigă încrederea victimelor printr-un discurs sofisticat), fie au talentul acestora de a manipula interlocutorii prin limbaj, urmărind să preia controlul unei situaţii. Con artists sunt pungaşii mărunţi din American Buffalo dar şi distinsul profesor universitar şi studenta acestuia din Oleanna. Con artists la cel mai înalt nivel al acestei "arte" sunt, desigur, agenţii comerciali din Glengarry Glen Ross. Pe o scară a perfecţiunii înşelătoriei, pe treapta cea mai înaltă ar trebui să stea imbatabilul Richard Roma iar pe cea mai de jos, pungaşii incapabili Don şi Teach.

Încercările personajelor de a manipula şi de a îşi impune dominaţia asupra celorlalţi sunt prezente până şi în benigna piesă The Woods Codrii. Aparent o poveste de dragoste, plasată într-un loc idilic, piesa începe prin a-l surprinde pe spectatorul familiarizat cu duritatea teatrului lui Mamet. Situaţia evoluează însă spre o competiţie pentru putere, pe măsură ce violenţa verbală îşi face loc în dialog iar replicile devin tot mai tăioase. Un cuplu care intenţionează să petreacă o noapte romantică într-o cabană, în liniştea pădurii, ajunge să scoată la iveală tot ce este mai rău în relaţia lor.

Sexual Perversity in Chicago, ecranizată sub titlul About Last Night / Spune-mi ce-ai făcut aseară, surprinde tot o competiţie pentru putere în cuplu. Cei doi îndrăgostiţi, Deborah şi Danny, încep o relaţie de invidiat dar declanşează un conflict care nu are soluţie. Pe scenă evoluează alte două personaje: misoginul Bernie, care încearcă în felul lui macho-grobian s-o cucerescă pe Joan, un monument de cinism, femeie independentă, care nu găseşte un limbaj comun cu bărbaţii. Prin cele patru personaje Mamet vorbeşte despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, despre sex şi prietenie în lumea pervertită a societăţii urbane moderne. Piesa este prezentată în tandem cu Duck Variations / Variaţiuni despre raţe, considerată o continuare a acesteia, cu toate că a fost scrisă cu doi ani mai devreme. Cei doi protagonişti din Duck Variations par să fie Bernie şi Danny surprinşi la multă vreme după întâmplările din Sexual Perversity in Chicago.

Acţiunea din Speed the Plow / Spor la treabă! este plasată în birourile unei case de producţie hollywoodiene. Piesa ironizează filmele de acţiune clonate după aceeaşi reţetă aducătoare de profit; filmele de artă care abordează teme grele tratate într-o manieră imposibil de urmărit; producătorii de film ale căror vieţi sunt ocupate exclusiv cu vânătoarea de scenarii şi de vedete vandabile; clasicul personaj al secretarei seducătoare care îşi convinge şeful subjugat de farmecele ei să ia o decizie de business.

Edmond este o anti-Odisee despre călătoria iniţatică a unui om de afaceri newyorkez plictisit de monotonia existenţei confortabile. Acesta îşi părăseşte soţia şi plonjează în viaţa de noapte a oraşului unde are parte de experienţe îngrozitoare care îl duc spre culmea degradării umane.

În Glengarry Glen Ross Mamet reia tema lui Arthur Miller din Moartea unui comis voiajor. Aceeaşi meserie, aceeaşi luptă pentru supravieţuire, aceeaşi lipsă de loialitate se regăsesc şi aici, doar că, în contextul anilor '80, acestea par să se fi acutizat. O agenţie imobiliară operează la limita legii iar angajaţii acesteia conving nişte naivi să-şi investească economiile în terenuri neamenajate, situate în locuri sălbatice. Mamet oferă cititorului un dicţionar al jargonului specific acestei bresle, fără de care dialogul dintre agenţii comerciali ar fi de neînţeles, şi o introducere în care descrie afacerile imobiliare alunecoase aşa cum funcţionau pe vremea cînd el însuşi lucra în acest domeniu.

Dialogul are un ritm ameţitor, fiecare personaj îşi etalează talentul de orator ca pe o armă. Oamenii aceştia vorbesc enorm, supravieţuirea lor depinde de capacitatea de a-i convinge pe clienţi să cumpere, pe şefi să le repartizeze clienţii cu potenţial financiar, pe colegi să se alieze în atingerea unui scop comun. Agenţii comerciali sunt ca o haită de lupi conduşi de instinctul de supravieţuire, lipsiţi de scrupule, lacomi, gata să se atace unul pe altul sau să facă alianţe cu cel care este pe val. Manipularea prin limbaj, prezentă în toate textele mametiene, atinge aici perfecţiunea.

Pentru ecranizarea piesei Mamet a adăugat un personaj jucat de Alec Baldwin. Acesta este surprins în plin discurs la începutul filmului, un discurs memorabil despre competiţie şi câştig cu orice preţ, despre supremaţia banului într-o societate care nu mai respectă valorile umane. Fost agent comercial de mare succes, îmbogăţit datorită puterii de convingere a unor naivi, acesta este trimis de proprietarii agenţiei să îi stimuleze pe angajaţi printr-un discurs motivaţional din care se desprinde mantra sa personală sau ABC-ul angajatului model: Always be closing! (Afacerea se încheie întotdeauna).

American Buffalo a fost comparată cu The Prince, piesa lui Arthur Miller, şi face parte din grupul de piese inspirate din business alături de Glengarry Glen Ross şi Speed the Plow - the money plays12 cum au fost etichetate într-un articol din The Nation. Acţiunea piesei este o furtună într-un pahar cu apă. Avem parte de multă agitaţie stârnită de un motiv irelevant - un bănuţ vechi, despre care trei pungaşi cred că ar valora o avere, îi face să pună la cale jefuirea unui colecţionar de monede. În ciuda planului elaborat, care le consumă energia şi le inspiră tirade sforăitoare despre libertatea individului de a-şi alege drumul în viaţă, întreprinderea se soldează cu un eşec. Povestea celor trei hoţi incapabili este o parabolă despre eşecul visului american.

American Buffalo, Glengary Glenn Ross şi Oleanna sunt capodoperele lui Mamet, unanim acceptate de critici şi de public. Dacă primele două piese au în comun personaje din clasa şarlatanilor lipsiţi de scrupule iar obscenităţile se revarsă în valuri, Oleanna surprinde prin personajele din mediul universitar şi exprimarea curată. Tocmai acest context septic face ca toxicitatea relaţiei dintre profesor şi studentă să şocheze spectatorul. Acesta este surprins de spectaculoasa răsturnare a raportului de forţe. Manipularea cuvintelor reinterpretate până când oferă înţelesul căutat face din Oleanna un exemplu perfect de imposibilitate a comunicării. Piesa produce o reacţie de antipatie îndreptată în egală măsură împotriva celor două categorii reprezentate de Carol şi John: feminismul radical şi intelectualii elitişti. Carol este o studentă modestă, cu mari carenţe de vocabular şi cu un orizont limitat. O găsim în biroul profesorului încercând să-l convingă pe acesta să-i modifice nota prea mică din cauza căreia nu va putea să-şi continue studiile. John este un intelectual care îşi permite să facă nevinovate exerciţii critice spunând despre educaţia universitară că este o formă de înceţoşare a minţii. Se confruntă aici două lumi care nu au nimic în comun. John adoptă o atitudine de superioritate înţelegătoare, paternalistă faţă de studenta care provine dintr-un mediu social şi intelectual inferior, aruncând cuvintele sofisticate, cu înţelesuri necunoscute acesteia, ca pe nişte săgeţi de darts. În prima rundă Carol este învinsă.

În actul următor însă, fata revine în forţă, sprijinită de un grup care pare să fie promotorul unui feminism radical. Ea plăteşte aroganţa elitistă răstălmăcind unul câte unul gesturile şi cuvintele lui John, urmând pas cu pas instrucţiunile primite de la persoane care cunosc bine legea şi care au elaborat un adevărat scenariu. O glumă cam deocheată spusă de John într-un moment de relaxare este interpretată ca hărţuire sexuală şi o atingere prietenească pe umăr este etichetată drept tentativă de viol. Balanţa de putere care la început era în favoarea lui John, înclină acum spre Carol. În ultimul act, John este făcut KO de studentă şi grupul misterios din spatele ei. În timp ce profesorul pierde cariera şi liniştea din viaţa personală, Carol ratează şansa de a evolua. Mediocritatea câştigă.

Verna Foster compară piesa lui Mamet cu Lecţia lui Ionesco în articolul Sex, Power and Pedagogy in Mamet's Oleanna and Ionesco's The Lesson.

În România au fost puse în scenă mai multe dintre piesele lui Mamet, printre care: American Buffalo, Bucureşti, Teatrul  Act, regia Cristi Juncu; Edmond, Iaşi, Teatrul Naţional V. Alecsandri, regia Vlad Massaci; Oleanna, Bucureşti, Teatrul Act, regia Andreea Vulpe; O viaţă în teatru, Bucureşti, Teatrul Foarte Mic, regia Ovidiu Niculescu; Codrii, Arad, Teatrul Clasic Ioan Slavici, regia Alexandru Berceanu. Volumul Teatrul, tradus de Monica Bottez, a aparut la editura Curtea Veche, in anul 2013.

Note:
1,2,3 Lahr, John, Fortress Mamet, The New Yorker, November 17,1997,              www.newyorker.com/magazine/199711/17/fortress-mamet
4. Sanford Meisner (1905-1997) a fost un actor şi profesor de actorie american care a dezvoltat o metodă de predare a atrei dramatice, numită "metoda Meisner"
5. Bigsby, Christopher, A Cambridge Companion to David Mamet, Cambridge University Press, New York, 2009, p. 227
6. Nadel, Ira, David Mamet: A Life in the Theatre, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p.9
7. Mamet, David, On Directing Film, Viking, New York, 1991, p xv
8. Nadel, Ira, David mamet: A Life in the Theatre, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p.8
9. Lawson, Mark, Has David Mamet Lost the Plot? , The Guardian, June, 12, 2013,                
http://www.theguardian.com/stage/2013/June/12/david-mamet-lost-the-plot
10. Mamet, David, The Art of Theater No 11, The Paris Review,                                             http://www.theparisreview.org/interviews/1280/the-art-of-the-theater-no-11-david-mamet
11. Nadel, Ira, David mamet: A Life in the Theater, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p 47
12. Solomon, Alisa, Hammerheads: David Mamet\'s Money Plays, The Nation, January, 22, 2009, http://www.thenation.com/article/hammerheads-david-mamets-money-plays 

Bibliografie
Mamet, David, Glengarry Glen Ross, Bloomsbury, New York, 2013
Plays:4, Bloomsbury, New York, 2011
Speed-the-Plow, Methuen Publishing Limited, UK, 2002
Why I Am No Longer a 'Brain-Dead Liberal', The Village Voice, March 11, 2008, villagevoice
Foster, Verna, Sex power and Pedagogy in Mamet's Oleanna and Ionesco's The Lessson, American Drama, vol 5, No 1, 1995, p 35-60



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Stanca Ioana Ursu


Alte articole

 Program POVEŞTI LA REPLIKA, 2017, Comunicat de presă
 Trupa EGO ne întreabă dacă există Artă în salvarea unei prietenii, Comunicat de presă
 Fapte vitejeşti - spectacol cu umbre, dans şi muzică live pentru copii peste 6 ani, Comunicat de presă
 Actorii Teatrului Anton Pann revin la Bucureşti! - Vermine Radiante, Comunicat de presă
 Amintiri teatrale (VI) - Disputa, printre partizani cu Pierre de Marivaux şi Marchizul de Sade, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer