Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Acasă la tata

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Acasă la noi - Acasă la tata


Mihai Brezeanu

mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

E-o dimineaţă încinsă de vară. Maşina în care se află personajele jucate de Alexandru Papadopol, Ioana Flora şi Dragoş Bucur pleacă din Constanţa în direcţia Bucureşti. Scopul e livrarea unui pachet în care ei bănuie că se află medicamente, pentru a afla, mai apoi, că sunt, de fapt, droguri. E 2001, începe Marfa şi banii şi, odată cu el, Noul Val.

 

E-o dimineaţă răcoroasă de primăvară. Maşina în care se află personajul jucat de Alexandru Papadopol pleacă din Constanţa în direcţia 2 mai. În curtea părintească, tatăl jucat de Florin Zamfirescu îl întâmpină abrupt: "Ce-ai, mă, în geanta aia?". "Droguri", răspunde fiul la mişto. E 2015, începe Acasă la tată şi, odată cu el, Noul Val primeşte sângele proaspăt de care avea nevoie.

 

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, proiectat în deschiderea celui de-al 19-lea Festival al Filmului European, e o bijuterie pentru actor, inimă şi minte, o întâmplare artistică de un farmec nebun, îndărătul căreia se ghiceşte pofta gâlgâindă a unor oameni hiper-talentaţi şi foarte generoşi de a scrie, filma, monta, juca, regiza cinema.

 

Scenariul lui Mimi Brănescu, pornind de la piesa sa omonima de văzut şi aplaudat în montările de la Teatrul Act (regia: Alexandru Dabija) şi de la Teatrul de Comedie (regia: Vlad Massaci), aduce la lumină acea viaţă de sat românesc pe care mulţi o intuim, puţini o cunoaştem cu adevărat, cu toţii o ignorăm cu graţie şi iresponsabilitate. Acea lume mică, blazată, tristă, oleacă misogină, oleacă mai mult alcoolizată, aceea lume venind de nicăieri şi mergând către niciunde, acea lume mustind de vise, de iluzii pierdute, de zâmbete amare, acea lume trăind din amintiri de neîntors şi din planuri de nerealizat, acea lume încremenită pe peronul unei gări fără de trenuri, acea lume care însă, sub pojghiţa unui trai derizoriu, sugrumat de nimicuri şi de faianţe prost-potrivite, ascunde comori uriaşe de speranţă, de iubire, de căldură umană.

 

Această imensă disponibilitate de a oferi, dar şi nevoie de a primi afecţiune a oamenilor ce populează satul românesc al zilelor noastre se dezvăluie treptat, pe ritmul drăcos dictat de tăieturile ca-de-bucăţi-de-sticlă-înfipte-succesiv-în-carnea-pulsândă ale excepţionalului montaj reuşit de Andrei Iancu. Toată această colecţie de corduri pe cale să explodeze gravitează în jurul străinului, cel cândva născut şi crescut printre ei, pentru ca acum, întors pentru câteva ore din atât de depărtatul mare oraş în care se presupune că a ajuns un om important, să le re-trezească la viaţă conştiinţele, sentimentele, vieţile. De nepus în cuvinte frustrarea pe care o lasă în urmă gândul că, la fel cum, în Despre oameni şi melci, visele oamenilor se legau de salvarea unei fabrici ce producea maşini ce nu porneau, personajele din Acasă la tata proiectează toate frumuseţea aspiraţiilor lor într-un seamăn ce le seamănă infinit mai mult decât sunt dispuşi să accepte.

 

Şi totuşi, dincolo de această auto-minţire pe bază de fugă de realitate, există o candoare şi o generozitate cărora orăşeanul confuz, plictisit, superior (cel jucat în film, nuanţat şi convingător de Alexandru Papadopol, dar şi de fiecare dintre noi în contact cu lumea povestită de Brănescu) nu îi poate, până la urmă, rezista. Simbol-absolut al acestei colectivităţi capabile (încă!) de sentimente-absolute este Petrică, cel încarnat ex-tra-or-di-nar de un Andi Vasluianu aflat la poate cel mai bun rol al său în cinema. Melanj de Sonia şi de Vania, acest Petrică înfulecând vodci, castraveciori muraţi şi toate tristeţile lumii e ambasadorul deplin al unei umanităţi ce se scufundă încet şi sigur, dar care nu renunţă în a mai vorbi, când şi când, despre zborul pe care l-a visat cândva.

 

La stânga şi la dreapta-i, cad în abis Paula (Ioana Flora), mereu nehotărâtă lăsând să-i scape viaţa printre degete, şi Mia (Mirela Oprişor), mereu hotărâtă strivindu-şi viaţa în degete, victime ale soartei, dar şi ale propriilor alegeri, asumându-şi chinul vieţii în chip la fel de cehovian ca şi bărbatul ce gravitează în jurul lor. În rolul soţiei împinse în plan secund, Mirela Oprişor nu încearcă să-şi disimuleze frustrările, lovind necruţător în toate direcţiile. În cel de iubită neiubind şi de iubindă neiubită, Ioana Flora îşi găseşte drumul cu o siguranţă şi un talent năucitoare, culminând cu rupătorul monolog din antologica secvenţa a băii. Acolo, ca şi în cadrul ce-i urmează, cel al cumplit-de-realist filmatei tentative de împerechere dintre ea şi Alexandru Papadopol (în rol de ucigaş al romantismului admirabilul director de imagine Andrei Butică), râsul spectatorului se amestecă cu lacrimile într-un carusel la limita nebuniei.

 

Umorul peliculei, făcut posibil de talentul comic al scriitorului Mimi Brănescu şi puternic potenţat de jocul actorilor şi de timing-ul alert-inteligent cu care Cohn dinamizează suita de cadre-fixe ce formează, de fapt, filmul (camera nu se mişcă niciodată), intră fără emoţii într-un top 10 al cinematografiei româneşti. Se râde enorm, chiar şi atunci gândul fuge în direcţii sobre, chiar şi atunci când braţele caută să străpungă pânza ecranului pentru a îmbrăţişa nefericirile ce-l luminează.

 

Acasă, la tata, sub via promiţând recoltă, pe banca străjuind masa musai acoperită de muşama, pesemne că stăm fiecare dintre noi, când şi când, întrebându-ne de toate ale vieţii, apoi tăcând şi ascultând vântul. În filmul lui Cohn, paradoxal, speranţa e mai degrabă apanajul celor trecuţi de vârsta a doua (Nataşa Raab şi Florin Zamfirescu reuşesc în chip delicios să confere bătrâneţii sens şi optimism). Dar viitorul e al nostru, al Soniilor, Vaniilor şi Petricilor ce am fost, suntem şi vom fi. Şi oricât de nesigur, confuz, înfricoşător l-am percepe, se cuvine să-l onorăm cu oleacă de viaţă şi niscaiva sentimente.





 Toate articolele despre Acasă la tata
 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Incerta lumină a zorilor - Acasă la tata, Cristina Zaharia
 Teatru-film psihologic-realist, convenţional - Acasă la tata, Andrei Gorzo
 Cum s-a simţit actriţa Ioana Flora Acasă la tata, Comunicat de presă
 Ioana Flora într-un nou film românesc: Acasă la tata, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer