Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Nu toţi sunt eroi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Istoria se îmbracă de la H&S - Nu toţi sunt eroi


Gina Şerbănescu

mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Dacă istoria este considerată ca obiectul unui proces de fabricare sau de creare, trebuie să se ajungă la un moment în care acest "obiect" este terminat şi dacă cineva îşi imaginează că poate "face istorie" nu poate evita consecinţa că va exista un sfârşit al istoriei. De fiecare dată când auzim vorbindu-se de scopuri grandioase în politică, precum crearea unei societăţi noi în care justiţia va fi garantată pentru totdeauna, sau purtarea unui război pentru a pune capăt tuturor războaielor, sau pentru a asigura democraţia în întreaga lume, ne mutăm în acest tip de gândire." (Hannah Arendt, Conceptul de istorie, fragment din interpretarea filosofiei politice a lui Karl Marx)

*
Ianuarie 1990. Teoretic şi, pentru o foarte scurtă vreme şi practic, trimestrul al doilea. Teoretic, dar deloc practic, ora de istorie. Deloc surprinzător, intră profesorul de fizică. "Nu mai aveţi istorie. Aveţi fizică. Manualul nu mai e valabil, după cum ştiţi. Se pare că Newton e, încă." "Bine că suntem într-a-IX-a şi avem fizică mecanică. Până ajungem la cuantică mai vedem...", îmi permit să mormăi. "Ai zis ceva, Şerbănescu?", se face profesorul că a ratat mesajul. "Mă gândeam la ce spuneaţi. Că nu mai avem istorie."
*
Deşi ani de-a rândul trăisem două istorii, una de zi  (cu imaginile ominprezente ale "celui mai iubit fiu al neamului", cu focul stingându-se în sobă când era frigul mai mare, cu bucurii metafizice de gen "a câştigat Steaua Cupa Campionilor Europeni", cu reducerea identităţii proprii la un cartonaş ridicat pe un stadion odios-festiv, un amărât de pixel în fizionimia "conducătorului iubit") şi una de noapte, cu plapuma trasă peste radio-ul de unde ajungea la mine Europa Liberă, cu toate adierile libertăţii, trimise de dincolo de Cortina de Fier), nu îmi era încă foarte clară subiectivitatea consubstanţială istoriei, sau mai precis mecanismul ei. Ce mână ţine condeiul care scrie paginile acelea interminabile din care mai dădeam şi teză? De unde îşi ia istoria straiele acestea care se mulează geopolitic pe corpurile celor dizolvaţi în mase? În ce rezervor de timp şi concept stă ascuns comandamentul casei de modă care proiectează şi trimite straie prezentate repetitiv pe un catwalk cu parfum de gaz şi carceră?

 *
În anunţul prin care Centrul Naţional al Dansului invita publicul să vină să vadă spectacolul Nu toţi sunt eroi, în dreptul numelor autorilor scria scurt: LILIENFELD şi GĂBUDEANU. Nu CRISTINA Lilienfeld şi SMARANDA Găbudeanu. Ci, ca o sentinţă a  unei drepte potriviri a numelor cu mesajul propunerii artistice, LILIENFELD şi GĂBUDEANU. Un mesaj în sine, această instituire a numelor semnatarilor spectacolului poate fi citit ca un gest de empatizare cu modul în care traumele istorice purtate de bunicii lor au scris, în trupurile celor două fete, dramaturgia spectacolului.

L-am văzut, în prima lui variantă,  în cadrul Festivalului Temps D'Images, la Cluj-Napoca, în noiembrie 2014. De atunci, spectacolul a crescut substanţial nu numai la nivelul coerenţei şi capacităţii de a face cât mai clar mesajul propus, ci mai ales în planul comunicării scenice a celor două autoare. Fiind un spectacol puternic material, bazat pe o formă paradoxală de imaterialitate (generată de imposibilitatea experimentării directe a evenimentelor care stau la baza conceptului, trăite, de altfel, de rude de sânge), sunt necesare o mare încărcătură empatică şi o rezistenţă psihologică aferentă jocului cu memoria afectivă tradusă în memorie istorică (sau invers).


Cristina şi Smaranda lasă istoria să le coboare în corpuri pentru a rescrie, prin asumarea fizică a ceea ce ele nu au trăit, limitele depăşite de Lilienfeld şi Găbudeanu (bunicii) cu preţuri pe care acum cu greu le putem cuantifica. Istoriile individuale se supun unei intrări în convenţia scenică, ce va conduce, subtil, către mesajul de neevitat al istoriei colective.
 
... a supravieţui celor două Războaie Mondiale fiind evreu
... a te lupta cu regimul comunist dintr-o închisoare în care ai fost aruncat ca legionar
... a rezista în sistemul comunist până la vârsta de 102 ani trăind pentru familie
.... a fi tot timpul sub urmărirea Securităţii, dar a nu te lăsa doborât
... a învăţa să păstrezi "secretul" ...
A spune povestea lor. Împreună.

 
Din tuşele puternice amprentate pe tablourile celor două biografii se desface aşa-zisa Mare Istorie, cu scenariile ei repetitive. Corpurile redau epuizarea, marşul, aruncarea în gol a celor care insistă să nu trăiască fără o cauză, zbaterile celor pentru care nu s-a turnat încă în vreo formă acea sabie care taie capul plecat.

Marea Istorie, tentaculară, seducătoare, grotescă are şi ea coregrafia ei preferată, are şi ea momentul ei de dans, care se înscenează iar şi iar, la nesfârşit, pe o pajişte unde vin la picnic celebrele mustăţi: una ce ar fi putut fi un centru de rotaţie perfect pentru svastică, iar alta proiectată astfel încât să poată fi oricând accesorizată cu o stea roşie.


Capetele uriaşe ale lui Hitler şi Stalin, aşezate pe umerii Cristinei şi Smarandei nu sunt nişte reproduceri ale chipurilor personajelor istorice menţionate. Sunt nişte paradigme istorice aşezate cu sens pe două corpuri îmbrăcate în costumul lui Superman. Şi uite aşa, răspunsul la întrebarea : "De unde oare se îmbracă istoria aceea care...?" îşi găseşte un răspuns: de la o casă de modă pe frontispiciul căreia stau cele două iniţiale: "H&S", care nu trimit direct la cei doi exponenţi ai lanţurilor adesea confundabile de orori, ci la un fenomen ce ţine de un algoritm clar al istoriei, de o matematică a genocidului, de o ştiinţă a morţii care devine posibilă prin transformarea omului într-o cifră în marea statistică a victimelor istoriei.

Marea Istorie nu e compusă din micile istorii individuale, ci din nivelarea lor, din ştergerea trăsăturilor de pe chipurile celor care o trăiesc, din efectul  numitorului  comun aplicat în câmpul unor anomalii geopolitice.

Dincolo de transmiterea acestui mesaj fără echivoc, spectacolul Nu toţi sunt eroi indică o posibilitate de rezistenţă, dacă nu de salvare din acest carusel al scrierii istorice. Cheia vine spre noi de la începutul spectacolului, din îmbrăţisarea care uneşte într-o singură identitate cele două drumuri, cele două biografii care se vor desface din această rudenie întru dorinţa de a trăi netrăitul, de a înscena cu fidelitate ce nu a fost experimentat direct de cel care propune un exerciţiu de maximă sinceritate. Frumuseţea lui şi  curajul care îl fundamentează stau tocmai în alunecarea pe terenul ficţionalizării inevitabile, date de imposibilitatea identificării complete cu evenimentele care ţes firul dramaturgic al spectacolului.

Mesajul de la final, transmis pe şerveţele (ca o ironie urmând istoricului picnic unde se înscenează duetul dictatorilor), "Încă nu e târziu" , mie mi-a vorbit în relaţie cu un moment specific al copilăriei, când am simţit ce înseamnă pentru individ acest corp uneori amorf, uneori tentacular al Marii Istorii: încă mai e timp ca individul să nu mai fie un amărât de pixel într-un chip uriaş al vreunei marionete îmbrăcate de la "H&S".


 Nu toţi sunt eroi
Concept, coregrafie şi interpretare: Lilienfeld şi Găbudeanu
Sunet & live electronics: Rufi (Marian Cîtu) 
Light design: Alexandru Bibere
Muzică: Rufi - creaţie originală, Herbalizer, The Avalanches, Laurie Anderson
Producător: PETEC (Asociaţia Pentru Teatru şi Carte) 
Coproducător: Colectiv A
Cu sprijinul: Bibliotecii Naţionale a României şi Centrului Naţional al Dansului - spaţiu de repetiţii, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (Silviu Moldovan, George Vişan) - sprijin în documentare, Radio Europa Liberă, Centrul de Studii în Istorie Contemporană (Alin Mureşan) - material audio, White Elephant - costume, Teodor Delciu -design marionete, Mihai Stanciu, Veioza Arte (Tania Cucoreanu) - materiale video, Isolda Zavoianu - documentare foto, Alexandra Andrieş - grafică
Foto: Alina Uşurelu





 Toate articolele despre Nu toţi sunt eroi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer