Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  A Little Chaos

Un proiect pentru Regele Soare - A Little Chaos


Cristina Zaharia

Port.ro, aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Actorul Alan Rickman, pe care îl ştim şi îl iubim încă de când era un negativ în Die Hard, din filme de epocă - Sense and Sensibility sau Robin Hood - ca Snape în Harry Potter, trece pentru a doua oară la regie şi ne demonstrează iar că este romantic, sensibil, atent la detalii, că îi plac partiturile feminine, cărora le dedică atenţie. Filmul de faţă, în costume, dificil, opulent, are tot ce trebuie ca să placă tuturor.
 
În general, filmele biografice au două tipuri de abordare. Unul pe piedestal înalt, chiar dacă personajul real este încă în viaţă (sau, poate, cu atât mai mult). Şi altul de prezentare relaxată, acasă, între cearceafuri şi desuuri. Filmul de faţă este un mix între cele două. Regele Soare, regele Franţei cu cea mai lungă domnie, a mai apărut în filme ca personaj. În treacăt, la bal puţin sau în detaliu - tocul roşu al pantofilor săi pe care numai el îi avea. Nimic despre contribuţiile sale socio-politice.
 
Sunt însă în ultimii ani două pelicule, de o reală opulenţă vizuală, cu scene baroce uluitoare, reuşite, în care Regele nu doar aprobă, felicită sau trece prin cadru în alai. El este personajul principal în Le roi danse, filmul francez din 2000, unde eroul istoric este încă tânăr, la începutul domniei. Şi tot în 2000, o co-producţie franco-engleză, minunatul Vatel, în care Regelui i se pregăteşte un festin de neuitat.
 
Filmul de faţă îl regizează cu fineţe şi interesante accente actorul Alan Rickman, obişnuit cu costumele de epocă. Şi îi ies artistului texturile, la care este foarte atent, te face să le simţi, alcătuieşte o paletă delicată de culori nestridente, o scenografie armonioasă şi scumpă, scoate replici bune. Actorul este şi unul dintre cei trei scenarişti şi se descurcă bine şi în spatele camerei. Îşi păstrează, desigur, pentru sine rolul Regelui, însă se amuză cu o abordare teribil de democratică, feministă cu inteligentă surdină, cu mici anacronisme delicioase şi detalii comice, care fac filmul viu, accesibil, modern, ataşant, nu doar o poveste în costume.
 
Aici Regele lui Rickman, deja destul de în vârstă, la 40 şi ceva de ani, este plictisit şi obosit. Vrea o schimbare, de aceea se gândeşte să mute Curtea şi ordonă construirea unor grădini edenice, perfecte, fără egal. Grădinile care vor deveni modelul absolut de creaţie artistică, estetică, eleganţă şi armonie de forme pentru toate celelalte curţi regale din Europa sau Rusia. Finalul este dovada, Rickman reuşeşte cu o simplă ridicare de macara un omagiu clasicilor, o lecţie bine învăţată, cu farmec.
 
Şi filmul lui Rickman este frate bun cu Vatel. Acolo acţiunea se petrecea la 10 ani după cea de aici, însă, la fel, nu atingea politicul şi jocurile de putere, decât în manipulările de alcov. În filmul cu Gérard Depardieu aveam mâncarea desfăşurată în forme şi culori, cu detalii care opreau respiraţia, aici avem grădinile, cu florile şi plantele sale.
 
Este o suprafaţă enormă ce trebuie umplută luxuriant, vegetal, rapid şi în încadrare de buget. Filmul aduce exact ce nu aveau celelalte - pământul, seva, noroiul, structurile din spatele minunilor din parc. Dincolo de lux şi de dansuri şi de dantele sau aşezarea în poză, vine cu o parte foarte concret materială, trudnică. Sigur că şi aici sunt costume bibilite până la ultima cusătură cu fir, că sunt perucile buclate şi pălăriile cu boruri largi şi pene scumpe. Nu aveau cum să nu fie şi să nu se documenteze.
 
Însă, asemenea lui Vatel, care cobora de la suprafaţa aurită până în pântecele palatului, acolo unde se găteau, se jumuleau, se frigeau cărnurile, unde se descărcau căruţele cu peştele proaspăt, aici este concreta luptă cu pământul plat, pe care trebuie să apară creativ şi miraculos trepte, terase, căderi de ape, crânguri înmiresmate de trandafiri şi de portocali, de pomi care să foşnească în vânt.
 
Alan Rickman îşi strânge prietenii alături, mulţi actori britanici carismatici, mulţi alături de care a şi jucat şi toţi împreună reuşesc să strălucească în partituri mici, dincolo de corsete şi dantelele mânecilor. Kate Winslet, pe care o reîntâlneşte iar în cadru după Sense and Sensibility. Jennifer Ehle, care ne-a încântat cu versiunea din 1995 la Pride and Prejudice, frumoasă revedere. Phyllida Law - mama Emmei Thompson - care a jucat şi în primul film regizat de el, Winter Guest. Un britanic, cu o echipă britanică, despre un subiect cât se poate de francez. Şi te convinge că e de acolo, chiar şi printre cele câteva libertăţi şi mici ironii, pe care un francez nu şi le-ar fi permis.
 
Rickman şi-a dorit un film cu Kate Winslet, "trandafirul englezesc", şi îi oferă aici spaţiu destul să se etaleze. Părul decolorat blond deschis şi mereu scăpat liber, fluturând el însuşi ca o declaraţie de independenţă a firii ei rebele, burghez, în afara convenţiilor şi titlurilor nobiliare. Şi o îmbracă ca pe o amazoană, în haine simple şi şic, o femeie-muşchetar aproape, cu genţi de poştaş peste sânii albi, mereu la vedere înălţaţi de corsaj. Şi nu se lasă până când nu o şi dezbracă, iar scena de dragoste, chiar dacă un pic ciudată, melodramatică, completează un puzzle colorat subtil, elegant, necesar poveştii romantice.
 
S-a filmat în Anglia şi simţi că filmul este deopotrivă britanic. Unul din scenarişti este Jeremy Brock, cel cu directeţea replicilor din Mrs. Brown, iar asemenea replici franc plasate există din plin şi aici, aducând un aer bun, nostim, de modernitate. Regele lui Rickman este arătat în pat, la masă, trist, singur, fără perucă, bătrân. Curtea nu e deloc ce am văzut până acum, aici nu există morga din celelalte. Invitaţii tropăie ca o turmă, scările sunt pline, depravarea are mici tuşe de culoare. Şi există noroi. Destul. Din plin. La propriu. Un realism bine şi din plin plasat.
 
Şi, când te aştepţi mai puţin, o mică bijuterie, o cameră a femeilor, unde se schimbă, se îmbracă, antecamera unde aşteaptă întâlnirea cu Majestatea Sa, prezentarea. O scenă mică, în care femeile vorbesc toate despre copiii lor morţi, pierduţi. O scenă emoţionantă, foarte originală, foarte umană. E plin filmul de asemenea ciudăţenii, de scene ca nicăieri altundeva, pe care îţi place să le priveşti amuzat.
 
Bineînţeles, fiind Kate Winslet protagonista, apare în aproape toate scenele, ca şi Regele, şi când trebuie şi când nu prea, cu lejeritate din alt secol, voluntară şi serioasă. O poveste personală cu o fărâmă de fantastic completează interesant povestea mare cu direcţie previzibilă, dar plăcută.
 
Partenerul Sabinei de Barra, fiul maestrului grădinar Le Notre, maestru el însuşi, în ciuda vârstei tinere, este jucat foarte concentrat şi tăcut de Matthias Schoenaerts. Un actor tânăr pe linie ascendentă, care nu se sfieşte să-şi arate trupul. Chipul plăcut, cu o tăietură unică a ochilor, îţi rămâne în minte.

Actorul belgian a trecut deja în producţii americane, aşa că o să tot auzim de el. Poate l-aţi văzut deja în De rouille et d'os. Curând intră ca premieră şi versiunea nouă la Far from the Madding Crowd, unde el este fermierul Gabriel, în rolul fermecător jucat în trecut de Alan Bates. Aici este prezent mereu în cadru (poate un pic prea mult pentru poveste), însă te convinge în toate scenele.
 
Are forţă filmul acesta, are energie şi suflu, are o eroină convingătoare şi demnă care răzbate în lumea bărbaţilor, plus o delicată poveste de dragoste şi înţelegere. Sabine de Barra nu este Borişka din Andrei Rubliov, însă, asemenea lui, reuşeşte şi ea să creeze "muzica sferelor". Şi asta, victoria asta, finalul, este frumos. Foarte frumos.




 Toate articolele despre A Little Chaos


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer