Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2015

Actorul Isaach de Bankolé, printre invitaţii TIFF, 2015


Comunicat de presă

mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Isaach de Bankolé, unul dintre actorii favoriţi ai lui Jim Jarmusch, cu roluri în filme de Lars Von Trier şi Claire Denis, dar şi în seria James Bond şi în Miami Vice, vine la TIFF 2015.

Publicul din Cluj îl va întâlni pe la proiecţia filmului Miraj / Délibáb (2014), povestea unui jucător african de fotbal ajuns într-un orăşel maghiar, constrâns să lupte pentru libertate şi pentru propria viaţă. Este al cincilea lungmetraj al lui Szabolcs Hajdu, iar alături de Bankolé joacă Dragoş Bucur şi Răzvan Vasilescu, în rolurile a doi interlopi. Filmul va fi proiectat în cadrul Zilei Maghiare.


Forţa şi subtilitatea interpretărilor sale l-au impus pe Isaach de Bankolé în cinematografia europeană şi în cea americană. Renumitul actor originar din Coasta de Fildeş are o carieră impresionantă, cu peste 60 de roluri în filme şi seriale. Cariera sa a debutat în forţă, în 1987, cu Premiul César pentru Cel mai promiţător actor, pentru performanţa din Black Mic Mac. A jucat în patru filme regizate de Jim Jarmusch, culminând cu rolul principal din The Limits of Control (2009).

Actorul poate fi văzut în Manderlay-ul lui Lars von Trier, în rolul unui terorist în Casino Royale (2006), în NCIS: Los Angeles, Miami Vice sau în White Material, de Claire Denis. Următorul film în care va apărea este Oppenheimer Strategies, unde joacă alături de Richard Gere, Charlotte Gainsbourg şi Steve Buscemi.

Omagiat în secţiunea 3X3, renumitul regizor şi scenarist norvegian Bent Hamer va fi prezent la proiecţia celui mai recent film al său, 1001 de grame, propunerea Norvegiei la Oscar pe 2014. În 3X3 vor rula şi filmul său de debut Ouă / Eggs (Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 1995), şi Încă o zi la soare / Water Easy Reach (1998). În cadrul 3X3 va fi invitat şi Agustí Villaronga, regizor, scriitor şi actor spaniol, recunoscut pentru stilul visceral şi impresionant vizual al filmelor sale.

Trei dintre ele vor putea fi văzute la Cluj: Cuşca de sticlă / Tras el cristal (1986), Marea / El mar (1999), Pâine neagră / Pan negro (2010), acesta din urmă propus de Spania la Oscar şi distins cu patru trofee Goya. Tot în secţiunea 3X3, producţiile duo-ului israelian frate-soră Shlomi şi Ronit Elkabetz vor aduce în discuţie probleme sociale actuale din Israel: Dilema lui Viviane Amsalem / To Take a Wife (2004), Divorţul lui Viviane Amsalem / Gett, the Trial of Viviane Amsalem (2014) şi Şapte zile / The Seven Days (2008). 

György Pálfi, cunoscut pentru controversatul Taxidermia (2006), revine la TIFF cu noul său film, Cădere liberă / Free Fall / Szabadesés, în Ziua Maghiară, după ce în 2013 a făcut parte din juriul Competiţiei. Filmul a câştigat Premiul Special şi cel pentru regie la Karlovy Vary, 2014.

La Cluj va fi şi Martin Armstrong, protagonistul documentarului Vizionarul/ The Forecaster, un renumit şi controversat consultant financiar, despre care The New Yorker se întreba: "Un escroc, un ciudat sau un geniu?". Acesta a dezvoltat în anii 80 un program bazat pe numărul Pi, care prevedea cu o acurateţe remarcabilă schimbările în economie. Potrivit declaraţiilor sale, după ce a refuzat ofertele marilor investitori americani de a-i ajuta să manipuleze piaţa financiară, a fost cercetat şi acuzat pe nedrept de FBI că a iniţiat o schemă Ponzi de trei milioane de dolari.


Regizorul George Ovashvili îşi va prezenta multi-premiatul Corn Island, distins cu Globul de Cristal la Karlovy Vary şi aflat pe lista scurtă la Oscar. Actorul de origine bulgară Ivan Barnev, recunoscut pentru rolul principal din Obsluhoval jsem anglického krále / L-am servit pe regele Angliei, de Jirí Menzel, va prezenta filmul Lecţia / The Lesson.

Nume importante din industria filmului vor fi prezente în juriile TIFF, în programele Transilvania Talent Lab şi Transilvania Pitch Stop, vor susţine seminarii şi masterclass-uri. Printre aceştia se numără Roberto Olla, directorul executiv al fondul Consiliului Europei - Eurimages, Matthieu Darras, directorul de programe al TorinoFilmLab, Elin Erichsen, directorul de dezvoltare al Norwegian Film Institute, Sirkka Möller, membră a comitetului de selecţie al secţiunii Panorama din cadrul Berlinalei, Martina Bleis, membră a comitetului de selecţie din cadrul Berlinale Co-Production Market, Mimi Plauché, directorul de programe al Festivalului Internaţional de Film din Chicago, Roberto Cueto, membru al comitetului de selecţie al San Sebastián Film Festival.

Competiţia TIFF va fi jurizată de Dennis Lim, directorul de programe al Film Society of Lincoln Center, membru al comitetului de selecţie pentru New York Film Festival şi co-director al New Directors/New Films, Violeta Bava, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film din Buenos Aires - BAFICI, şi actriţa Olimpia Melinte

Cineastul american Timothy Wheeler, nominalizat la Premiile Emmy pentru imagine, va susţine un masterclass la TIFF. Acesta se va întâlni cu publicul la proiecţia documentarului său despre legendara înotătoare Diana Nyad, deţinătoare a unui record mondial - The Other Shore

American Film Showcase îl mai aduce la Cluj pentru un masterclass pe Jon Reiss, autorul lucrării "Think Outside the Box Office: The Ultimate Guide to Film Distribution and Marketing in the Digital Era". Autorul unui concept original de a aborda proiectele cinematografice, Handling Ideas, expertul în audio-vizual Paul Tyler îşi va prezenta şi el proiectul la TIFF 2015.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană.

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Intimitatea unor istorii cu final nefericit - Cobain: Montage of Heck & Amy, Lucian Maier
 Legătura cosmică dintre poveştile dure ale vieţii - Relatos salvajes / Wild Tales la MUBI, Vasile Baghiu
 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan
 Pentru mine toţi sunt băieţi - Un etaj mai jos, Simona Marcu
 Tentativă de reimaginare a genului western - Slow West la TIFF, 2015, Mădălina Pojoga
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer