Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2015

CatasTIFF, 2015 (1): Unul da, altul ba - Relatos salvajes & Pa negre


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un nou record în Cluj, aseară: 2.500 de oameni congelaţi în Piaţa Unirii. Fix în centru. O congelare colectivă, dureroasă, până la oase, dar 100% asumată. A fost prima zi de TIFF, iar deschiderea oficială - adică o oră de discursuri, spectacolaşe şi prezentări, plus încă două ore de film - a fost un eveniment pe care îl aşteptam de prea mult timp ca să cedăm iepureşte de frig. TIFF-ul, hai s-o recunoaştem, cultivă această obsesie, acest ataşament cvasi-fanatic, pe care eu însumi mi-l asum de 11 ani încoace. E o nebunie aşteptată, voluntară, care oţeleşte trupul şi te face să treci nişte bariere fizice de foame şi frig pe care, în alte împrejurări, nu le-ai trece nici plătit.
 
Nu intru în detalii despre ce s-a vorbit şi arătat pe ecranul ăla mare, gonflabil din Piaţa Unirii, care e un fel de icon al Clujului. Şi al pieţei, mai ales. Or mai fi alte ecrane prin lume, dar la TIFF el are un sens aparte. Fără el, ca de altfel fără multe alte spaţii-simbol de la TIFF (curtea înghesuită de la Casa TIFF, castelul de la Bonţida, etc.), festivalul ar fi pur şi simplu incomplet. Dar să revenim. N-o să intru în detalii, o să zic un singur lucru, care sper să vă convingă ca măcar de azi să vă faceţi planuri de filme, la TIFF 2015: sunt peste 220 de filme în program, majoritatea premiate la festivaluri din toată lumea. Filme unice ca mesaj, ca stil, ca temperatură, unele devastatoare ca dramatism, altele ca umor; filme de cinema, nu de consum, cu poveşti de negăsit în uzinele Hollywood sau pe posturile noastre obscure de TV; filme pe care nu aveţi şansa să le vedeţi altcândva şi care vă rămân pe retină mult timp după ce s-a încheiat festivalul. Chiar dacă n-o să recunoaşteţi asta.
 
Poveşti trăsnite / Relatos Salvajes / Wild Tales
 
Proiectat în deschiderea oficială. Mi-a plăcut, am râs în hohote şi vi l-aş povesti cap-coadă, dar ăsta e un impuls care îmi vine după ce beau trei beri şi uit toată deontologia criticii de film. Nu vi-l povestesc, dar vă asigur că merită să daţi banii pe bilet. Deşi durează două ore, pare că durează puţin. E compus din şase poveşti scurte, iar consumarea lor rapidă vă va face să credeţi că filmul e pe fast-forward. Ei bine, dacă filmul doar pare să fie aşa, vă garantez că ritmul lui chiar e pe fast-forward. Cele şase poveşti sunt, practic, şase cazuri de dezastru. Toate au în centru câte un om oarecare, curat la suflet, naiv, sperios, cam nătâng de felul lui, prost înţeles de toată lumea, ajuns cu nervii la pământ din cauza nedreptăţilor din jur. E nevoie de un singur act de nedreptate, pentru ca, dintr-un om banal, personajul fiecărei poveşti să se transforme într-un erou sadic, într-un justiţiar frenetic, paranoic. Chestiunea, însă, este că nu poţi să nu-l condamni şi, simultan, să nu-i dai dreptate: e eroul anti-erou, care alege să pedepsească pe bună dreptate neregulile lumii, încâlcând la rândul său toate regulile. Relatos Salvajes / Poveşti trăsnite e, într-un fel, varianta hispanică şi de-a dreptul sărită de pe fix a lui Falling Down (r. Joel Schumacher), cu acelaşi accent pe răul ca atitudine etică, pe relativa discrepanţă între bine şi rău, între bogat şi sărac, între atac şi apărare. Râzi cu gura până la urechi, ce-i drept, dar te şi frustrează: curajul cretin pe care îl au personajele e curajul pe care noi, cei care ne plângem zilnic de realitate, nu-l avem nici 1%.
 
În doar 10-15 minute, cât durează fiecare mic story, situaţiile escaladează de la firescul lin, la cele mai macabre climax-uri din câte vă puteţi închipui. De fapt, nu vă puteţi închipui, fiindcă linia scenariului e o surpriză continuă, în dulcele stil clasic al cinema-ului latin. Totul e alert, voluptuos, intens colorat ca replică şi ca răsturnare de situaţii. Acţiunea şi dialogul sunt încărcate de devieri narative, de prosteli duse în hiperbolă, dar, aici, ele se află sub control şi nu diluează povestea, cum se întâmplă des la un Álex de la Iglesia sau chiar Alejandro Amenábar. Ba chiar aduc umor şi, culmea, în interiorul secvenţelor de umor, e injectat un dramatism dureros, bine dozat. Echilibrul de structură se află pe absolut fiecare palier al acestui film, cu care tânărul argentinian Damián Szifrón a smuls o nominalizare la Oscar 2015 pentru cel mai bun film străin. De altfel, meritul filmului nu e atât calitatea în sine a textului, a montajului sau a umorului, cât felul în care toate acestea reflectă maturitatea unei cinematografii. A cinematografiei argentiniene şi spaniole, corespunzătoare sângelui latin al celor care o fac.
 
Filmul mai rulează luni, 1 iunie 2015, ora 19.30, la Cinema 3 Iulius.
Argentina - Spania, 2014, 122 min
Titlu original: Relatos Salvajes / Wild Tales
Regie: Damián Szifrón
Scenariu: Damián Szifrón
Imagine: Javier Julia
Distribuţie (parţial): Dario Grandinetti; Maria Marull

 
Pâine neagră / Pa negre / Black Bread
 
La rândul său spaniol, la rândul său premiat. Dar nici pe departe la fel de valoros, ba chiar adormitor, în ciuda ritmului alert pe care îl etalează. Nu voi scrie decât puţin despre acest film, care cred că a eşuat acolo unde Relatos Salvajes / Poveşti trăsnite a reuşit: în poveste. În timp ce filmul lui Szifrón e o demonstraţie de coerenţă în spunerea poveştii, Pa negre / Pâine neagră este o demonstraţie de efecte, de buget şi atât. Povestea - aventura unui băieţel în căutarea unui criminal şi, totodată, în căutarea unei fantome, aventură devenită drum înspre el însuşi, ca identitate sexuală şi integrare într-un sistem social putred - rămâne undeva în spatele artificiilor de dramatism, pe care regizorul le aruncă în joc ca să creeze impresie. Accentul cade nu pe logica naraţiunii, ci pe efectul de scenă, care e bine construit şi bine filmat, dar neinteresant. Totul, în film, e făcut exclusiv ca să ne atragă atenţia şi să zicem "oau, ce scene!" Dar atât, din păcate. Nici un "oau" profund. Scenariul e stufos, plin de începuturi şi de deschideri de situaţii, cu personaje care apar şi complică povestea, lăsând-o aşa până când reapar ca să o... dezlege. E inutil de complex, inutil de dramatic. "O complicătură, bă!", cum ar zice un prieten care, când nu-i place un film, mă trage de mânecă să ieşim din sală...
 
Filmul mai rulează duminică, 7 iunie 2015, ora 10.00, la Cinema "Arta".
Spania, 2010, 108 min
Titlu original: Pa negre / Black Bread
Regie: Augustí Villaronga
Scenariu: Augustí Villaronga; Emili Teixidor
Imagine: Antonio Riestra
Distribuţie (parţial): Francesc Colomer; Marina Comas

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015
 Toate articolele despre Relatos salvajes / Wild Tales


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Intimitatea unor istorii cu final nefericit - Cobain: Montage of Heck & Amy, Lucian Maier
 Legătura cosmică dintre poveştile dure ale vieţii - Relatos salvajes / Wild Tales la MUBI, Vasile Baghiu
 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan
 Pentru mine toţi sunt băieţi - Un etaj mai jos, Simona Marcu
 Tentativă de reimaginare a genului western - Slow West la TIFF, 2015, Mădălina Pojoga
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer