PasiLiberi.ro / iunie 2015
Festivalul TIFF 2015
Nu ştiu de ce, dar, după atâţia ani de mers la TIFF, îmi încep fiecare text cu o concluzie. Ca şi când, brusc, m-a lovit înţelepciunea de veteran, cu barbă albă şi priviri grave. Aşa că iat-o, concluzia: la TIFF, lumea e mai bună, parcă. Mai liberă, mai matură. Pluteşte în aer un fel de emoţie de tabără, de excursie, un feeling de "unii şi aceiaşi" indiferent că vorbim de înghesuiala din "Victoria" sau de frigul din Piaţa Unirii. Încă e tânăr TIFF-ul, încă are energia începuturilor, iar asta se reflectă în faptul că puţini sunt cu capsa pusă, puţini fac scandal la coadă şi puţini se supără dacă îi loveşti cu cotul, din greşeală, în sală. Din fericire, TIFF-ul încă este toate astea la un loc.
 
Filmele de mai jos, chiar dacă nu-s egale ca valoare (de parcă ar exista aşa ceva), au transmis sau, mai bine zis, mi-au transmis mie aerul autentic de TIFF. Aer care presupune raportarea liberă şi matură a publicului la 'nşpe mii de feluri de cinema, fără a comenta de ce filmul cutare e pe stilul cutare, când putea să fie altfel. Asemenea probleme şi abordări "ocoşe", din câte am stat să studiez printre spectatori timp de ani de zile, n-am prea întâlnit. Şi nici n-aş vrea să întâlnesc, altfel n-ar mai fi TIFF, aşa cum îl ştim. Atitudinea generală înainte de intrarea la un film e "hm, hai să vedem ăsta cum e?" Ceea ce e OK, credeţi-mă.
 
Lecţia / Urok / The Lesson

Bulgaria, zilele noastre. O mamă, profesoară de engleză, luptă din răsputeri să-şi salveze casa din mâinile executorilor bancari. Apelează la cămătări, ia bani dintr-o parte ca să dea în alta, nu doarme şi nu scapă nici o ocazie de a acoperi, fie şi cu o leţcaie, datoriile pe care soţul pierde-vară i le-a făcut din prostie. E o luptă contra-cronometru, de scrâşnire din dinţi pe muchie de cuţit şi de intuire disperată a avantajelor, ceea ce o aruncă pe femeie într-un joc complicat şi, mai ales, periculos.
 
Nu cred să mai fi văzut, în ultimii ani de cinema, un erou mai decent şi, totuşi, mai bătăios decât profesoara din Urok / The Lesson. Deşi are în toate scenele motive să ţipe de nervi şi de frică, totuşi mama tace de fiecare dată ca şi când nimic nu s-ar întâmpla, ca şi când n-ar afecta-o. Nu-şi urăşte soţul, nu-şi ceartă elevii la şcoală, cu toată că îşi bat joc de ea şi îi fură bani din poşetă, nu plânge, nu râde, doar tace. E, de fapt, o tăcere teribil de fierbinte, iar răul mocnit în spatele zâmbetelor ei şi în spatele grimaselor de împăcare cu viaţa e transformat, de această mamă, în pură determinare. La cât de mult tace şi la cum ascunde durerea, aş putea zice - pentru cei care aţi văzut Drive sau Only God Forgives - că femeia asta e un fel de Ryan Gosling în variantă feminin bulgărească, dacă excludem, fireşte, pumnii şi cuţitele...
 
E un merit important al scenariului faptul că reuşeşte să centreze totul pe firea de oţel a femeii, caracterizând-o nu doar direct, prin gesturi, ci şi indirect, prin mizeria din jur. Filmul devine, în esenţă, un one-woman-show aventuros, cu valenţe de thriller sec, care propulsează acest caracter feminin extrem de solid până într-acolo încât pare un supererou moral, aproape neverosimil. Nu cred că eram singurul, în sala de film, care-şi dorea ca povestea să fi fost reală şi, deci, să am confortul că asemenea oameni buni chiar există pe lume. În plus, jocul actoricesc superb al protagonistei (Margita Gosheva) e atât de expresiv în glacialitatea sa de tip mască, încât reuşeşte să degaje şi să ofere intensitate pentru toate situaţiile în care apare. Pentru ritmul de thriller aproape în totalitate lipsit de acţiune; pentru fineţea de a jongla exclusiv cu semnificaţii subînţelese, sugerate, nu arătate; pentru umorul trist şi pentru mesajul uman, perfect potrivit prin situaţii întrepătrunse, la finalul filmului - sunt de părere că Urok / The Lesson e o lecţie de cinema. Nu-l rataţi nici acum, la TIFF (mai ales că e în competiţie) şi nici când va intra în cinematografe.
 
Filmul mai rulează la TIFF vineri, 5 iunie 2015, ora 12.15, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 20.45, Cercul Militar.
Bulgaria - Grecia, 2014, 95 min
Titlu original: Urok / The Lesson
Regie: Kristina Grozeva; Petar Valchanov
Scenariu: Kristina Grozeva; Petar Valchanov
Imagine: Krum Rodriguez
Distribuţie (parţial): Margita Gosheva; Ivan Barnev

 
Melody
 
O tânără fără adăpost, visând să aibă propriul salon de coafură şi o femeie în vârstă, bogată dar bolnavă, visând să aibă un copil. Pe amândouă soarta le uneşte neprevăzut, transformând-o pe tânără în mama-surogat pentru copilul femeii bolnave. Preţul compromisului e mare, dar visul fiecăreia - salonul, în cazul fetei, şi viaţa de mamă, în cazul femeii - pare suficient pentru a le determina să ducă la capăt experimentul. Nici una, însă, nu îşi va închipui câtă dramă poate genera această poveste aparent "în regulă". Pe de o parte, tânăra se trezeşte în postura tragică a mamei care va renunţa la propriul copil, iar pe de altă parte femeia în vârstă, din ce în ce mai bolnavă, trebuie să accepte că nu va apuca nici măcar naşterea copilului.

Dramă pur-sânge, cu doar două personaje, cu acţiune minimală ce ar putea la fel de bine să fie teatru într-un singur act, Melody e unul din cele mai simple filme pe care le-am văzut în ultimul timp. Simplu nu neapărat calitativ, ci structural, adică creat pe o relaţie de conflict clară între personaje. Tânăra e ceea ce n-a fost niciodată femeia în vârstă - statut şi prestanţă -, iar femeia n-ar putea avea niciodată ceea ce are tânăra - copil şi sănătate. E o polarizare netă şi o ciocnire puternică de idealuri, ce scoate la iveală frustrări, minusuri, tactici. E, aici, o mică bătălie a creierelor, dusă lent, dar întotdeauna transparent. Scenariul, de fapt, cred că are acest merit de a expune conflictul direct, fără aproximări; fiecare personaj spune tot ce gândeşte şi-şi consumă lupta pe fiecare front, fără resturi. Totul e frontal, intens, verbalizat, ceea ce face ca întreg filmul să fie o expunere curată de caractere. Cele mai multe scene sunt schematice, ultra-simple ca structură. Reduse la nivel de şoaptă, ele sunt aproape în slow-motion, intenţionat sentimentale, dar, dacă nu vă convine acest gen de schematism narativ, aproape banal, fiţi siguri că cine a făcut acest film - tânărul belgian Bernard Bellefroid - va lucra din ce în ce mai bine la următoarele. Cine începe schematic, demonstrează că are o bază solidă pentru creativitate, în proiecte viitoare. E un fel de principiu care se cam adevereşte.

Filmul mai rulează la TIFF joi, 4 iunie 2015, ora 17.30, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 12.30, la Cinema City 4 Iulius.
Belgia - Luxemburg - Franţa, 2014, 94 min
Titlu original: Melody
Regie: Bernard Bellefroid
Scenariu: Bernard Bellefroid; Carine Zimmerlin; Anne-Louise Tridivic
Imagine: David Williamson
Distribuţie (parţial): Rachael Blake; Lucie Debay


Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus