Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spărgând geamul din tunel - Un illustre inconnu / Ilustrul necunoscut la TIFF, 2015


Maria Ruxandra Burcescu

iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ernesto Sabato avea o teorie în Tunelul - că fiecare dintre noi îşi trăieşte viaţa parcurgând singur un tunel iar, câteodată, trece prin dreptul unui geam prin care poate privi într-un tunel paralel, la o altă fiinţă umană, mimând, astfel, sentimentul unei unităţi. Din primele momente ale filmului lui Matthieu Delaporte, Un illustre inconnu, regizorul propune o poveste în care personajul principal face mai mult decât să se oprească în dreptul geamului şi să privească; îşi adună forţele şi sparge geamul dintre tuneluri, intrând, prin efracţie, în tunelul celeilalte fiinţe, fără o întâlni însă. Ceea ce face Sébastien Nicolas (Mathieu Kassovitz) este o urmărire fidelă a celuilalt, parcurgându-i cu grijă paşii şi potrivindu-şi mersul astfel încât să mimeze perfect realitatea fiinţei invadate.
 
În viaţa sa, Sébastien Nicolas este un agent imobiliar mediocru, care duce o existenţă solitară şi liniară, o "non-existenţă", după spusele sale din debutul filmului. Ceea ce îl face special pe acest personaj este hobby-ul său excentric: Sébastien întâlneşte clienţi pe care îi studiază iar, ulterior, cu ajutorul machiajului, al măştilor din latex şi al unui uimitor spirit de observaţie, le fură identitatea şi petrece un timp în vieţile lor, evadând, astfel, din propria viaţă. Timpul petrecut este unul scurt, de obicei când victimele sale sunt plecate din oraş. Pentru câteva ore, Sébastien experimentează ce înseamnă să fii altă persoană dar, inevitabil, la sfârşitul acelor ore este nevoit să se întoarcă în propria existenţă.
 
Filmul lui Matthieu Delaporte debutează cu suicidul acestui personaj, narat chiar de un Sébastien omniprezent care mărturiseşte că a decis, astfel, să pună capăt celor "42 de ani de non-existenţă". Ulterior, acţiunea filmului se concentrează pe ultimele luni din viaţa personajului, revelând motivaţia acţiunilor sale. Astfel, după ce aproape este prins impersonând un client al său, Sébastien, într-un acces de furie, sparge mulajul din ghips al feţei respectivului şi decide să nu îşi mai alimenteze viciul periculos. Dar decizia sa este pusă la încercare în momentul în care îşi întâlneşte următorul client, de data aceasta un violonist faimos şi excentric. Neputându-se abţine, Sébastien vede în Henri de Montalte (Mathieu Kassovitz) rolul care îi va aduce Oscarul. Pus în faţa unei provocări atât de seducătoare, personajul nu are altă variantă decât aceea de a o accepta. Acţiunea filmului se precipită din acest moment, iar ceea ce urmează este complet imprevizibil şi savuros.
 
Un illustre inconnu musteşte de ironia de situaţie tipic franţuzească; genul acela de ironie care devine aproape suprarealistă. Este un film profund, fără să fi, însă, pretenţios. Este un film amuzant şi emoţionant în acelaşi timp dar, mai presus de orice, este un film creat printr-o reţetă foarte specială: amestecând o atmosferă veşnic apăsătoare şi angoasantă, dătătoare a unui sentiment de spleen demn de poeziile bacoviene cu ironie fină, situaţii comice şi o filosofie profundă, Un illustre inconnu combină elemente divergente care, cumva, reuşesc să se contopească într-o peliculă savuroasă. Dincolo de acţiunea sa specifică, se întrevede dorinţa regizorului de a generaliza ideea de bază şi de a aduce o critică subtilă individului care nu reuşeşte să găsească plăcere în propria viaţă dar reuşeşte să o trăiască mai bine pe a celuilalt. Invidia nu înseamnă a-ţi dori să ai şi tu ceea ce are celălalt. Invidia înseamnă, de fapt, să îţi doreşti să fii celălalt. Iar Matthieu Delaporte surprinde acest adevăr într-un film în care nimeni nu pare mulţumit de propria viaţă, dar unii pot fi mulţumiţi trăind vieţile altor oameni.
 
Sébastien Nicolas devine, în aceste condiţii, un simbol. În timp ce Henri de Montalte este complet plictisit şi scârbit de propria existenţă, la fel precum Sébastien, acesta din urmă găseşte o imensă plăcere şi bucurie în a deveni Henri de Montalte şi a-şi duce existenţa în aceleaşi condiţii precum celebrul violonist. Negăsind sărbătoarea în propria viaţă, Sébastien o găseşte în viaţa celui care a încetat demult să mai sărbătorească. Lăsând la o parte firul epic, personajul principal al filmului Un illustre inconnu simbolizează partea aceea din natura umană care ne face să vrem să evadăm din noi şi să devenim alţii. La un alt nivel, personajul justifică existenţa artei actoriei. Devenind mereu altcineva este mai uşor să îţi păstrezi emoţiile intacte, deoarece ele sunt, întotdeauna, emoţiile altcuiva şi nu au timp să se tocească. O existenţă cotidiană devine din ce în ce mai greu de sărbătorit cu trecerea timpului tocmai pentru că, în timp, emoţiile se tocesc iar trăirile nu se mai nasc pentru că le întrevedem viitorul. Dacă schimbăm un singur factor al acestei ecuaţii, rezultatul se schimbă şi el. Or, asta este ceea ce face Sébastien Nicolas: schimbă singurul factor care este în puterea sa, propria identitate. Devorează şi internalizează identităţile altor oameni pentru a simţi prin filtrul emoţiilor acestora, reuşind, astfel, ca de fiecare dată să simtă pentru prima dată. Se poate spune că Sébastien trişează în jocul vieţii, dar o face pentru că, spre deosebire de alţi oameni, el nu poate găsi resursele necesare în propria viaţă pentru a prelungi intensitatea emoţiilor. Unii oameni se apucă de sporturi extreme, alţii trăiesc prin copii, alţii se autosabotează pentru a simţi satisfacţia depăşirii unui obstacol sau pentru a se afunda în voluptatea (de)căderii, iar Sébastien Nicolas adopta identităţile altor oameni. În definitiv, sunt metode diferite pentru acelaşi scop.
 
De aceea, dincolo de amestecul de ironie, angoasă, comic de situaţie şi drama interioară, Un illustre inconnu este un film despre oricare dintre noi. Nu oferă o explicaţie pentru hobby-ul lui Sébastien deoarece nu există una. Cel puţin nu una care să îşi aibă rădăcinile în istoria personajului sau care să se explice printr-o traumă suferită. Este, mai degrabă, o explicaţie mai mult dedusă decât expusă, pentru căutarea permanentă care defineşte fiinţă umană. Ce se întâmplă atunci când căutarea se sfârşeşte? Matthieu Delaporte ne oferă varianta sa în finalul filmului. Dacă este una ideală sau greu de digerat, ţine doar de spectator, iar pentru a afla răspunsul, vă recomand să urmăriţi acest film.


Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Intimitatea unor istorii cu final nefericit - Cobain: Montage of Heck & Amy, Lucian Maier
 Legătura cosmică dintre poveştile dure ale vieţii - Relatos salvajes / Wild Tales la MUBI, Vasile Baghiu
 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan
 Pentru mine toţi sunt băieţi - Un etaj mai jos, Simona Marcu
 Tentativă de reimaginare a genului western - Slow West la TIFF, 2015, Mădălina Pojoga
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer